Despre principalul subiect european al urmatoarelor luni în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
În ultimele luni descoperim în spațiul public anumite
concepte care ne dau de gândit. Surprizele nu vin din punct de vedere al
enunțurilor, ci din cauza volatilității unor concepte. Narativa europeană cu
competitivitatea mondială e prea forțată. A spune oamenilor că pentru a o duce
mai bine e important să fim competitivi, e axiomatic, nu un enunț politic, care
aduce luminã. Mai ales că la nivel de Bruxelles, în ultimii 20 de ani, am avut
Agenda Lisabona sau Agenda 2020, planuri care arătau, la vremea lor, cum Europa
depășea economic Statele Unite ale Americii în doi timpi și trei mișcări.
Da, e nevoie de discuții despre competitivitate, dar mers mai adânc, cu
abordări despre costuri și opțiuni. Autonomia strategică deschisă ajunge rapid
și la dosarul ecologizarii europene, iar aici ne blocăm. De exemplu, actualul
context legislativ european nu te lasă "să miști o floare", iar
atunci cei care doresc să construiască hidrocentrale ce pot să facă? Deci tot
dosarul hidroenergetic, verde cu siguranță, e imposibl de mișcat. Țintele sunt
bune, dar e nevoie de a intra în realitate.
În câteva luni, urmați de crezul competitivității europene, ajungem iar, că
doar nu e nou subiectul, la dilema prețului energiei. Mă refer la prețul
energiei industriale de data această. Cu o metodologie demnă de pus în ramă se
va ajunge la concluzia, repet, din nou, că SUA are energie de două sau trei ori
mai ieftină decât în UE. Iar aici avem două școli politice la nivel european,
care vor deveni vocale. Una, care descoperă, cu o ironie repetitivã, că pe
continentul american normele ecologice nu sunt respectate ca în Europa. Iar a
doua, care zice să ne adaptăm și noi, în UE, pentru a avea energie ieftină.
Povestea poate continua, dar unde sunt soluțiile? A avea proiecte politice
mărețe și a găsi apoi scuze tehnice, nu e viziune, ci populism. Să vedem ce ne
va rezerva viitorul. De abia aștept!
Dan LUCA / Bruxelles