Casa Europei Cluj-Napoca: iunie 2012

sâmbătă, 30 iunie 2012

Elena PODARIU – “Înţelege Europa!”

vineri, 29 iunie 2012

From Idea to Project Management

Over the last years, internet facilitated a platform where people launch lots of ideas. However, even though some are really good, the majority slowly gets lost because of a lack of strategy behind the ideas. Maybe there are too many ideas and leaders, and too few people that are willing to be part of a team to execute those ideas.

This made me think of an interesting solution for this problem. The idea I want to present is an ‘idea project manager’. With anything, it’s very important to have a clear structure of what one wants to do. There are four pillars that need to guide your strategy: Content, Administration, Communication and Budget.

Practically spoken, when you have an idea (content): how do you manage to realize it? What kind of team do we need to manage the project? In no-time the expression ‘I will need 2-3 people to come and work 10 for about hours in the office’ will pop-up. Of course this inevitably brings us to point 4, the budget: who will pay for the people and the office? Fundraising is about 90% of the work in a project and you will need to keep this in mind throughout the process. One idea can be a genius, but it will not be sold by default and any superficiality and arrogance will not help to collect the necessary funds.

I already touched lightly upon the third part: (external) communication, not something to take lightly. To communicate about a project is necessary from the first steps to the finish of the project and don’t forget that the media should be a friend if you want to succeed.

For all of this you need a project manager, a person that is responsible and ensures that the project is executed. Not only someone who launches ideas without proper follow-up.

If all looks wonderful, fluent and the project starts to provide results, it is because someone is taking care of it. Things don’t just happen because they happen or because you have a brilliant idea – things happen because people take care.

Dan LUCA / Brussels

Raluca IVĂNESCU – “Credibilitate şi Identitate: o Fata Morgana?”

La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

---

Acum cinci ani jumătate, pe 1 ianuarie 2007, eram în Sibiu, în mijlocul unei mulţimi entuziaste, care sărbătorea inimaginabilul erei comuniste: în sfârşit, eram înăuntru şi nu în afara visului European. Un întreg context surâzător justifica acest entuziasm: politici europene vizionare, frontiere inexistente, forţă de muncă rezonabil calificată, oportunităţi de munca noi, etc.

Puţin probabil ca la acea dată exista o viziune clară a ce fel de membru dorea România să fie în UE. Greu de spus dacă, chiar şi acum, după 5 ani şi jumătate, există această viziune.

A existat însă politica paşilor mărunţi. În toţi aceşti ani, s-a construit un întreg eşafodaj care să încerce să ofere întâi credibilitate şi apoi identitate unui nou membru. Cu o Reprezentanţă Permanentă de calitate, în care se regăsesc mulţi oameni competenţi şi entuziaşti, cu un Minister de Externe cu o politică previzibilă şi un interes crescând la cel mai înalt nivel politic, România a început să înveţe regulile jocului european. S-au identificat câteva dosare cheie, în care există un interes strategic şi au început să apară şi primele succese. S-a învăţat arta “cros-aliantelor” în Consiliu cu alte state membre. S-a îmbunătăţit cooperarea între actorii româneşti prezenţi în Bruxelles- Reprezentanţa şi eurodeputaţi. Au existat poziţionări foarte vizibile pe dosare gen Shengen, Marea Neagră, energie care au început să dea semnalul că România se află în plin proces de a îşi construi o identitate de membru al unei Uniuni.

Şi să nu uităm, consecinţă a creşterii credibilităţii României în UE, avem unul din cele mai interesante portofolii de Comisar european.

Interesul public pentru politicile europene rămâne însă foarte scăzut, deşi în jur de 70% din legislaţia românească vine de la UE. Recentele evoluţii pe scena politică românească, deşi extrem de dăunătoare atât credibilităţii, cât şi identităţii noastre de membru al UE, au totuşi un merit: trezirea interesului publicului larg pentru chestiunile europene. Sper ca acest interes să se reflecte şi în conduita principalelor instituţii ale statului, dincolo de actualul comportament de “operetă”. Mă întreb, de exemplu, pentru câte dosare a folosit Parlamentul României posibilitatea oferită de Tratatul de la Lisabona de a se pronunţa asupra propunerilor legislative europene.

Şi pentru că tot ne place să ne uităm la exemplul polonez atunci când vine vorba de cine ne reprezintă la Consiliul European, poate ar fi cel puţin la fel de util să încercăm să înţelegem cheia succesului polonez în a se poziţiona ca un bun elev, cu o identitate proprie în această lume aflată într-o evoluţie periculoasă.

Din păcate sau din fericire, istoria ne-a luat-o înainte şi această Uniune este forţată să îşi redefinească ea însăşi identitatea. Ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru supravieţuire. Din fericire, România nu se află printre statele problemă, graţie unei politici economice şi fiscale prudente. Nu excelează, dar nu se află încă sub focul pieţelor. Din nefericire, uneori se pare că nu conştientizăm că timpul dâmboviţean se scurge la fel de repede ca cel din Bruxelles. Se vorbeşte din ce în ce mai mult de o Europă cu mai multe viteze. Să sperăm că am reţinut ceva bune practici din modelul de succes al Dacia…

Raluca Ivănescu

joi, 28 iunie 2012

Strategii anti-criză cu accent pe cetăţeni

“E nevoie de soluţii globale, regionale, naţional-statale şi chiar locale care să derive din proiecţii inteligente de evoluţie pe termen mediu şi lung, puse în aplicare de factori decizionali determinaţi, credibili şi cu susţinere reală din partea populaţiei”, spunea recent într-un nou articol Vasile Puşcaş în legătură cu soluţionarea problemelor apărute în zona euro.

Făcând o paralelă la situaţia dificilă din state precum Grecia, Italia, Spania sau Portugalia, şi reacţia cetaţenilor, fostul Negociator al României consideră că efectele crizei financiare îndelungate din zona euro, cu specificităţile ei raportat la contextul mondial, se datorează şi crizei de încredere din interiorul Uniunii Europene.

Ascultând glasul cetăţenilor, factorii de decizie europeni îl pot considera un “ghid” pentru demersurile viitoare, pasul corect, indispensabil pentru o adevărată democraţie în UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan Luca – articol în Occidentul Românesc – “Implicarea politică de la Bruxelles”

Despre importanţa implicării în politică, o metoda sigură de susţinere a convingerilor şi de lansare a ideilor pentru îmbunătăţirea situaţiei românilor din ţară şi din Diaspora, am scris recent într-un nou material redactat pentru Occidentul Românesc.

Articolul prezintă două exemple concrete de succes – cadidatura pentru Parlamentul European (2009), precum şi prezenţa românilor pe listele electorale pentru alegerile locale din Belgia (2012).

.................

“Implicarea politică este cea mai potrivită reacţie atunci când ai ceva de spus, atunci când consideri că ai soluţii ce pot îmbunătăţii situţia compatrioţilor, a prietenilor, sau a propriei familii. Conştient fiind de acest lucru, ca membru al PSD, mi-am depus candidatura pentru Alegerile Europarlamentare din vara anului 2009, iar poziţia ocupată pe lista candidaţilor a fost un succes.

A fi pe lista electorală e în politică precum o nominalizare la Oscar pentru actori. Normal că vrei să câştigi şi premiul, dar nu este tot timpul posibil. Acum, românii din ţările europene au în cele mai multe cazuri dreptul de a vota la alegerile locale din tarile de adoptie şi chiar de a candida pentru a deveni consilieri locali în cadrul primăriilor în raza cărora locuiesc.

În acest context vreau să subliniez importanţa implicării românilor plecaţi în politică, atât în ţara de absorbţie, pe de o parte, cât şi în viaţa politică românescă, pe de altă parte, şi o pot face chiar de dincolo de graniţele ţării. Sprijin de ani bun acest demers şi cred cu tărie în el. Românii din Diaspora trebuie să aibă o voce politică în România. Prin implicare se poate definitiva rolul acestora de ambasadori în crearea imaginii de ţară, şi în sprijinirea compatrioţilor plecaţi. Pe lângă românii din ţară care au nevoie de un suflu nou în strategiile de guvernare, milioanele de români care lucrează în străinătate au nevoie de susţinere. Diaspora românească poate să fie un vector important al politicii externe a României, aşa cum poate ajuta dezvoltarea altor sectoare în România.

Potenţialul de care România dispune trebuie valorificat mult mai mult. Refugierea pe forumuri online contribuie la dezvoltarea sferei publice, şi astfel îşi demonstrează eficienţa de multe ori, dar nu rezolvă frustrarea personală. Experienţe traumatizante la iniţiative pornite cu dragă inimă, fac din unii români plecaţi să se izoleze şi mai mult faţă de România. Şi e mare păcat. Implicarea într-un partid politic devine astfel imperativă. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, un partid decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmitere, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să aplice în practică promisiunile.

În această toamnă, pe 14 octombrie 2012, se organizează alegeri locale în Belgia. Indiferent de naţionalitate, toţi locuitorii contribuie la construirea unui viitor durabil pentru cartierele în care îşi au reşedinţa. Cei aproximativ 55.000 de români din Belgia sunt un potenţial electoral fantastic pentru pentru o ţară precum Belgia, iar prin activitatea lor pot demonstra că merită implicarea în comunitatea locală din ţara de adopţie. Încă din februarie 2008 ne-am implicat politic, alături de românii din Belgia şi din Bruxelles, iar rezultatele se văd acum. Avem o relaţie foarte bună cu cele două partide socialiste din Belgia (cel de limba franceză şi cel de limba flamană/olandeză) şi munca a dat roade: am reuşit să ne impunem candidaţii romani pe listele socialiste belgiene pentru scrutinul local – românii pot deveni din toamnă consilieri în comunele Bruxelleze.

A candida este esenţial, iar dacă românii candidaţi din Diaspora vor fi aleşi, sunt convins că acesta va fi în beneficiul tuturor părţilor implicate. O cooperare activă cu politicienii belgieni este un element absolut necesar pentru a veni cu soluţii viabile la problemele imigrantului român din Belgia şi din restul statelor membre europene în care există comunităţi vaste de români”.

Dan LUCA / Bruxelles

Raluca ANGHEL – “Uniunea Europeană => România + evoluţie = atingerea adevăratului potenţial”

---

În viitor, o persoană în căutare de informaţii despre România ar putea găsi următorul rezultat: O republică parlamentară democratică situată în Estul Europei şi caracterizată prin: inovaţie şi avans tehnologic, prosperitate economică în multiplele sectoare economice, un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă şi un sistem educaţional eficient, ancorat la realitatea externă, cu societăţi comericale competitive la nivel european şi internaţional, activitate intensă de comerţ, relaţii diplomatice puternice, un actor important pentru Uniunea Europeană.

Pentru moment această descriere nu este asociată cu ţara noastră, însă cu siguranţă nu este imposibil de realizat. Întrebarea principală este ce trebuie să facem pentru a ajunge la acest nivel de dezvoltare şi prosperitate. Uitându-ne la contextul actual al României, trebuie să ne gândim în primul rând la capacitatea şi rolul Uniunii Europene de a ne susţine şi a contribui la creşterea noastră.

Motivele constituirii Uniunii Europene se regăsesc atât în nevoia stabilităţii şi ordinii pe bătrânul continent cât şi în necesitatea de a crea o piaţă comună, Europa şi Statele sale Membre putând astfel face faţă concurenţei venite din partea altor continente. Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat adoptarea modelului UE pentru structuri instituţionale, priorităţi şi politici economice, perspective sectoriale, accelerând ritmul dezvoltării economice şi competitivitatea companiilor româneşti. Printre beneficiile aduse de această aderare se numără accesul la piaţa unică europeană, uniunea economică şi monetară, participarea directă la procesele decizionale cheie legate de viitorul Europei, vizibilitate ridicată la nivel internaţional, drepturile cetăţenilor la libera circulaţie, precum şi dreptul la dezvoltarea profesională şi accesul la piaţa muncii.

Aderarea ne oferă multe oportunităţi de dezvoltare însă de care trebuie să profităm fără întârziere.

Cel mai mare avantaj pe care îl aduce UE României şi care este de mult ori omis, este simpla deschidere spre ţara noastră, oferindu-ne posibilitatea să ne schimbăm mentalitatea naţională şi să ne îmbogăţim pachetul de cunoştinţe. Din anul 2007, avem acces direct la alte culturi, medii mai dezvoltate de afaceri, avem posibilitatea să învăţăm de la alte state şi să aplicăm cât mai multe poveşti de succes în România, adaptându-le la cerinţele din ţară. Făcând parte din piaţa unică, produsele şi serviciile naţionale trebuie ridicate la standarde Europene, devenind mult mai competitive la nivel internaţional. Prin dezvoltarea infrastructurii digitale, respectarea reglementărilor europene de securitate, siguranţă, sănătate, printre altele, obţinem un certificat de calitate internaţional. Accesul ridicat la pieţele de capital şi investiţii europene, accesul la avansările tehnologice, aplicarea de cunoştinţe de management şi tehnici de organizare a ţărilor dezvoltate, ne pot ajuta cu siguranţă să ajungem la nivelul vestic atât de mult râvnit.

Pregătirea adecvată a forţei de muncă este un alt element vital în care trebuie negreşit să investim. Tânăra generaţie românească se dezvoltă acum într-un mediu mult mai larg, concurând cu şi având posibilitatea să aibă parte de acceaşi pregătire ca şi tinerii din restul Europei. Forţa de muncă trebuie să fie pregătită, specializată, adaptabilă unei pieţe internaţională a muncii dominată de schimbări economice. Mai mult, echiparea cu un pachet minim de cunoştinţe în domeniul tehnologiei informaţiei (IT) este condiţie imperativă pentru asigurarea creşterii într-o lume guvernată de evoluţii tehnologice extrem de rapide.

Pe lângă îmbunătăţirea pregătirii forţei de muncă, trebuie asigurată şi promovarea iniţiativei şi spiritului întreprinzător, încurajarea adaptabilităţii dintre sectoarele de activitate şi angajaţii lor (dezvoltarea modalităţilor noi şi flexibile de muncă într-o lume într-o continuă mişcare). După cum declara şi Comisarul UE pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, Marie Geoghegan-Quinn, iniţiativele antreprenoriale şi IMM-urile reprezintă motorul vital de creştere al unei „Uniuni a inovării” ceea ce trebuie defapt să devină Uniunea Europeană, pentru a-şi menţine prosperitatea sustenabilă în faţa unei concurenţe globale crescânde. IMM-urile au un potenţial de inovare semnificativ şi agilitatea de a introduce pe piaţă soluţii tehnologice revoluţionare şi soluţii inovatoare în materie de servicii. Consolidarea abordării cu privire la IMM-uri, inclusiv intensificarea participării microîntreprinderilor, este vitală.

Nu în ultimul rând, investiţiile în cercetare şi inovare reprezintă o componentă importantă a reacţiei la provocările ridicate de globalizare şi competitivitate internaţională. Unul din obiectivele majore ale Uniunii Europene este de a crea o piaţă unică europeană pentru cercetare, în cadrul căreia cunoştinţele, cercetătorii şi tehnologia să poată transcede graniţele în mod similar cu bunurile, persoanele, serviciile şi capitalul. Aceasta reprezintă cea de-a „cincea libertate”, libera circulaţie a cunoaşterii spre zonele unde este cel mai bine utilizată şi valorificată. Acesta reprezintă un alt potenţial de creştere pentru România, întrucât toate aceste inovaţii au o sferă foarte largă de implementare cu impact direct asupra productivităţii şi competitivităţii în domenii precum administraţia publică, sisteme de sănătate sau educaţie.

Sunt sigură că sunteţi în mare parte deja familiarizaţi cu aceste măsuri importante şi care au impact direct asupra creşterii economice şi creării de locuri de muncă, însă de multe ori suntem concentraţi pe creşterea unui anume sector şi nu avem o privire de ansamblu asupra interdependeţei dintre aceste elemente.

Cu toate acestea, cum conectăm în modul cel mai simplu oportunităţile de creştere oferite de UE şi imaginea unei Românii competitive, aşa cum ne-am imaginat-o la începutul acestui articol? În mod cert, punerea în aplicare a acestor strategii de creştere nu poate să aibă loc fără dorinţa clară de schimbare a României, precum şi de o participare cu adevărat activă la dezvoltarea societăţii noastre. Impunerea legislaţiei Uniunii Europene e un adevărat imbold, însă nu e o condiţie suficientă pentru a produce o schimbare adevărată. Guvernarea României joacă un rol major, însă societatea civilă reprezintă pionul decisiv. Puterea cetăţenilor este într-o continuă creştere şi dacă dorinţa noastră de depăşire a condiţiei curente este suficient de puternică în faţa blocajelor impuse de actualele structuri politice sau economice. Fie că vorbim de Revoluţia Industrială din Anglia, sau de modernizarea Germaniei de Est, istoria ne-a demonstrat în nenumărate rânduri faptul că fiecare schimbare în societate a devenit un succes datorită implicării civile. Ca şi cetăţeni români trebuie să ne informăm asupra oportunitătilor deschise nouă (fie în domeniul de afaceri, educaţie, sisteme sociale, etc) precum şi a efectelor impuse de legislaţie. Mai mult, pentru a juca un rol cu adevărat important în stabilirea viitorului nostru şi al ţării trebuie să ne implicăm alături de cei cu care avem interese comune precum şi să luăm o poziţie fermă şi constructivă în faţa deciziilor pe care le-am considera greşite. Reuşind să depăşim obstacolele impuse de propriile noastre mentalităţi, sunt sigură că definiţia României prezentată la început poate deveni realitate. Poate chiar şi mult mai repede decât ne-am putea imagina acum.

Raluca Anghel

miercuri, 27 iunie 2012

Români pentru administraţia belgiană (Reportaj TVR Info)

Pentru început ce fel de alegeri sunt în Belgia pe 14 octombrie 2012? Se aleg practic primarii şi consilierii la “Comune”. Hai să explic ce e această structură pentru acei români care nu locuiesc în Belgia.

Dacă luăm Bruxelles-ul, şi facem abstracţie de tot ce este administraţie comunitară, observăm că există un “decupaj” de 19 structuri, numite “comune”. Dacă forţăm puţin terminologia comuna bruxelleză este precum sectorul din Bucureşti. Deci avem alegeri la “sectoare” în Bruxelles!

Încă din februarie 2008 ne-am implicat politic, alături de românii din Belgia şi din Bruxelles, iar rezultatele se văd acum. Avem o relaţie foarte bună cu cele două partide socialiste din Belgia (cel de limba franceză şi cel de limba flamană/olandeză) şi munca a dat roade: am reuşit să ne impunem candidaţii romani pe listele socialiste belgiene pentru scrutinul local.

În premieră avem români care candidează pentru a obţine mandate de consilieri la “Comune”. Recomand un interviu interesant pe această temă acordat recent pentru TVR Info.

Mult succes Gabi Mara la Saint Josse (Bruxelles)!

Baftă George Mantea la Auderghem (Bruxelles)!

Putere de convingere Răzvan Lizo la Molenbeek-Saint-Jean (Bruxelles)!

Dan LUCA / Bruxelles

Andreea PER – “Evoluţie?”

---

Suntem în Uniunea Europeană de 5 ani deja. Şi ce? Este un fel de ştii, şi la ce te ajută că ştii. Motivul pentru care am ezitat să-i trimit mai repede un articol lui Dan este că nu văd nicio evoluţie despre care aş putea să vorbesc. Singurul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la avantajele câştigate o dată cu intrarea în UE este libertatea de mişcare a cetăţenilor români – şi asta o spun cu cele mai mari rezerve, având în vedere obstacolele de care mă lovesc de fiecare dată când îmi reînnoiesc permisul de muncă. Da, sunt mult mai mulţi cei care au reuşit să plece să lucreze sau să studieze în străinătate; din 2007 încoace pleci mai uşor din România. E asta o evoluţie? Involuţie parcă sună mai bine. Suntem ţara care nu reuşeşte să absoarbă decât o infimă parte din fondurile care le-ar avea la dispoziţie, suntem ţara care e luată la mişto mereu de politicienii europeni, suntem ţara care are rareori puncte de vedere puternice în Consiliu (se vede asta pentru că de fiecare dată când avem unul, este considerat un eveniment internaţional) şi suntem ţara care mai mult acceptă lucrurile care vin spre ea decât să le făurească sau să le schimbe, suntem ţara cu Adrian Severin. Poate sunt mulţi care nu sunt de acord cu mine, dar o spun răspicat – suntem prost reprezentaţi la Bruxelles. Şi nu e vina conducătorilor noştri exclusiv. E vina noastră a tuturor: e vina companiilor române care nu sunt prezente la Bruxelles făcând eforturi să influenţeze onest şi eficient politicile care le privesc, e vina regiunilor din România care nu au reprezentanţe aici şi nu încearcă să se implice în proiecte şi parteneriate care ar reprezenta o şansă reală pentru dezvoltarea lor, e vina mea şi a tuturor celor care lucrează în mediul privat în Bruxelles pentru companii şi asociaţii care nu reprezintă interesele României. Nu sunt naţionalistă feroce, nu spun că toţi cei din Bruxelles ar trebui să lucrăm exclusiv pentru interesele “ţării mamă”, dar dacă te uiţi câţi experţi şi câţi profesionişti avem în Bruxelles, şi apoi cauţi reprezentanţe ale companiilor, asociaţiilor sau regiunilor din România şi găşeşti un aproape-zero barat, parcă îţi vine un pic a lehamite. Suntem sute de români care lucrează în Bruxelles-ul European (exceptând cei ce lucrează în instituţii) pentru diferite asociaţii, companii şi organizaţii europene. Multe din asociaţiile acestea nici măcar nu au membrii din România... Noi ne-am lovit mereu de paradoxul acesta: cel mai mare potenţial = eficienţă şi realitate zero (ca exemplu menţionez toţi profesorii, studenţii şi cercetăţorii români de primă mână şi “toate” universităţile noastre din top 500 – care nu există.)

Ştiu, ştiu, prin faptul că suntem aici şi ne facem treaba cum trebuie, promovăm România şi îmbunătăţim imaginea ei… şi totuşi... Hai să încercăm să facem mai mult. Dar dacă vrem, putem? Nu putem să o facem pro-bono, chiriile în Bruxelles nu sunt chiar ieftine. Cineva trebuie să investească în asta, cineva care are de câştigat. Cine are de câştigat aici?

Regiunile din România, dacă ar avea o reprezentanţă aici, ar putea afla live despre parteneriate posibile, despre fonduri disponibile, despre procedurile legislative cu efecte cruciale.

Companiile din România au nevoie să afle legile care le vor afecta producţia şi mecanismele înainte de a fi transpuse în România, nu doar pentru că au o şansa de a participa activ la crearea legii ci şi pentru că ar avea mai mult timp să îşi planifice totul în concordanţă cu noua legislaţie.

Polonia are zeci de reprezentanţe regionale în Bruxelles noi avem una. Toate companiile mari din ţări precum Polonia şi Cehia sunt prezente la Bruxelles într-un fel sau altul. Unde suntem noi? Noi suntem aici, dar reprezentăm interesele companiilor din Germania, UK, Franţa etc. Aşa cum avem cei mai buni tâmplari şi cele mai bune coafeze dar sunt toţi în afara României.

Evoluţie ar fi dacă ne-am întoarce şi am fi cei mai buni în România, evoluţie ar fi dacă ne-am întoarce şi am aplica pentru proiecte europene în România, evoluţie ar fi dacă am reprezenta interese româneşti la Bruxelles; dacă România ar reuşi să absoarbă mai multe fonduri europene, dacă România ar fi mai prezentă la masa negocierilor – la toate nivelele, şi-ar apăra interesele mai bine, şi-ar expune punctul de vedere cu o voce mai pătrunzătoare.

Am dovedit că dacă suntem mulţi şi răi atragem atenţia, facem valuri în Franţa, Italia etc. Poate dacă suntem mulţi şi buni nu ne mai pot ignora la Bruxelles. Haideţi să fim mai prezenţi la Bruxelles, haideţi să construim viitorul european şi să încetăm să fim pasivi, să încetăm să ne lăsăm conduşi de alţii, să încetăm să fim resemnaţi!

Andreea Per

marți, 26 iunie 2012

Viziunea Preşedintelui Parlamentului European

Martin Schulz şi-a prezentat recent la Berlin viziunea privind situaţia democraţiei în UE. Conform materialului preluat de la EurActiv Germania, Preşedintele Parlamentului European este de părere că procesul decizional european ar trebui să fie mult mai transparent, ceea ce ar conduce la crearea unei sfere publice europene.

Nici de această dată liderii europeni nu au scăpat de criticile care apar tot mai frecvent în declaraţiile diferitelor persoane cu sonoritate pe scena comunitară.

Dan LUCA / Bruxelles

Camelia NISTOR – „O Românie europeană ce îndrăzneşte”

---

România, ca parte a Uniunii Europene, are, şi mai mult decât înainte, şansa unei noi dinamici, a unei noi perspective, a unei noi poziţionări, a unei noi dimensionări – una europeană, în sens asumat. De astă-dată, şansa unui actor mai implicat pe scena evenimentelor mondiale, nu doar aceea de observator mai degrabă – la nivel politic, social, cultural, economic.

Uniunea Europeană, la rândul său, câştigă prin România un potenţial partener viabil într-un dialog pe toate aceste paliere enumerate. Dialogul se poartă într-un mod multidirecţionat, căci vorbim aici despre o construcţie europeană amplă, cu 27 de state implicate, până în acest moment. De unde şi complexitatea şi numeroasele nuanţe pe care această comunicare le capătă. Credibilitatea, eficienţa şi, până la urmă, rostul unui asemenea dialog se formează nu doar în timp, ci, mai ales, prin investirea corectă, substanţială şi în mod transparent a partenerilor implicaţi.

Este extraordinar de important că, de mai bine de 5 ani încoace, românii pot, de pildă, să circule fără restricţii în Statele Uniunii Europene, că pot să studieze - în număr mult mai mare decât înainte - la universităţi europene de prestigiu, că au oportunităţi sporite de găsire a unui loc de muncă în Uniunea Europeană, că au posibilitatea implicării mult mai active în parteneriate şi colaborări la nivel european, în diverse domenii de activitate. Sunt doar câteva exemple. Deschiderea - într-un cuvânt - este mai generoasă. Iar un întreg set de oportunităţi există şi ele pot creşte. Important este ca acestea să fie observate, valorizate ori, după caz, create, respectiv, intensificate, pe seama contextului deja existent.

România, ca Stat al Uniunii Europene, are nevoie de o atitudine mai pertinentă, mai îndrăzneaţă – fireşte, o atitudine care să-şi păstreze eleganţa intactă. Diplomaţia este o artă, cere pricepere, cere rafinament, tact şi inteligenţă. Are însă şi scopul său precis, pragmatic şi este esenţială în dialogul european multidirecţionat. Iar arta diplomaţiei este, în sens restrâns, la îndemâna fiecăruia dintre noi şi ar fi nemaipomenit să fie cât mai des aplicată. Doresc ca argumentele României să fie mai puternice, mai convingătoare, cu impact clar şi rezultate eficiente. Doresc ca România să îşi asume rolul de partener credibil şi care contează cu adevărat la masa negocierilor europene, la masa negocierilor globale. Ȋn România există mult potenţial uman, deci atitudinea merită să fie îndrăzneaţă. Conştientizarea deplină şi valorizarea acestui potenţial sunt fundamentale în acest proces.

Nu tot ceea ce poartă marca Uniunii Europene trebuie să fie neapărat şi foarte bun. Aici intervine, însă, şi principiul selectivităţii atente şi constructive. Dincolo de ceea ce se impune Statelor Membre ca obligativitate, dinspre Bruxelles (de exemplu, o serie de reglementări ce trebuie în mod categoric aplicate de fiecare Stat al Uniunii, în parte), devine esenţială priceperea de a filtra, în mod inteligent şi cu tact, ceea ce se consideră a fi util şi bun. Poate fi vorba despre mentalităţi, viziuni, atitudini, tactici sau obiceiuri ce vin dinspre Statele Uniunii Europene, în raport cu spectrul social, cultural, politic, economic. Termenii de comparaţie pot fi folositori, dar nu înseamnă că modelele trebuie să fie neapărat şi preluate - pe de-a-ntregul şi aidoma. Iar alianţele strategice – mai mici ori mai mari – pe care România le poate consolida cu partenerii săi, la nivel european şi global, au, deopotrivă, o însemnătate aparte. Este, iată, încă un palier la care România trebuie să fie mai eficientă.

Da, România, ca parte a Uniunii Europene, are şansa unei noi dinamici, a unei noi perspective, a unei noi poziţionări, a unei noi dimensionări – una europeană, în sens asumat. Şansa unui actor activ, implicat. Ȋn mare parte, România însăşi decide în ce măsură această şansă va fi şi jucată cu o din ce în ce mai mare maturitate, responsabilitate, cu simţ strategic, cu viziune eficientă pe termen mediu şi lung, la nivel local, regional, european, global. O astfel de Românie doresc să văd, iar rolul său de Stat Membru al Uniunii Europene, înţeles ca atare şi asumat ca atare, poate să contribuie intens la un asemenea rezultat. Toate acestea nu se întâmplă într-un ritm fulgerător; este nevoie de timp, de implicare, e un efort, e un proces mai lung, dar lucrurile pot fi puse în mişcare întâi de toate pornind de la o atitudine puternică şi constructivă.

Camelia Nistor

luni, 25 iunie 2012

Despre cum au uitat românii să lupte

Citând The Economist, un material Jurnalul, aminteşte românilor că “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă", asta apropo de absorbţia fondurilor europene, deşi din păcate, acesta nu este singurul capitol la care proverbul îşi găseşte aplicabilitatea pe plaiurile mioritice. Autorii materialului sunt de părere că regimul comunist i-a învăţat pe români să aştepte din partea autorităţilor obţinerea cu uşurinţă a locuinţelor şi a locurilor de muncă – un aspect foarte interesant, şi bine reliefat.

Motivele pentru care România ratează sumele alocate de UE pentru redresare şi pentru a ajunge din urmă celelalte state comunitare sunt, conform analiştilor, corupţia, lipsa de motivare şi informare, capacitatea administrativă neadecvată şi proasta înţelegere a modului de funcţionare a instituţiilor europene.

Termenul final pentru obţinerea acestor fonduri este anul viitor, iar pe ultima sută de metrii, jurnaliştii publicaţiei englezeşti sunt optimişti că noul premier român, s-ar putea orienta în direcţia corectă pentru susţinerea acestor demersuri.

Dan LUCA / Bruxelles

Ştefan MORCOV – “Companiile româneşti pot schimba imaginea României”

---

Ne-am bucurat ori de câte ori am putut să punem o cărămidă la imaginea pozitivă a României. De 20 de ani, SIVECO, firma în care lucrez, are puterea, prin oamenii ei, să facă proiecte mari şi frumoase, care influenţează destine şi aduc progres.

Avem foarte mulţi programatori, experţi în IT, creativi, inteligenţi, apreciaţi. Cu ei construim punţi între ţări. Din 2009, furnizăm servicii pentru Comisia Europeană. Nu e la îndemâna oricui. Dar noi am reuşit şi suntem văzuţi acum ca un furnizor profesionist, serios, cu referinţe de invidiat şi o expertiză măsurată în 20 de ani şi mii de proiecte. Iar acest lucru influenţează direct imaginea României. În momentul de faţă desfăşurăm 12 contracte pentru instituţiile europene, majoritatea fiind contracte directe.

Am fost întrebat deseori cum sunt licitaţiile pentru UE şi am răspuns că nivelul este foarte ridicat. Din punct de vedere strict formal, licitaţiile pentru proiectele pe care le facem în România, şi în alte state din Europa sau chiar Africa şi Asia, sunt mult mai formale decât la Bruxelles. Un cuvânt, o literă, o virgulă contează mult mai mult în România, dar calitatea soluţiei ofertate contează mai mult la Bruxelles decât aici.

Strategia noastră este să fim în prima linie, să oferim servicii complexe, directe, produse finale, cu tot ciclul de dezvoltare software, începând de la analiză, de la înţelegerea nevoilor unui beneficiar, până la implementarea şi mentenanţa sistemului informatic.

Companiile româneşti sunt încă foarte puţin prezente pe piaţa europeană. Ne bucurăm că suntem pionieri şi aici, şi că putem coordona direct proiecte foarte mari la Bruxelles.

Putem să gândim european!

Ştefan Morcov

duminică, 24 iunie 2012

The Next European Decade

I recently read an interesting book, written by George Friedman, 'The Next Decade'. Some parts of Friedman's book touched upon Europe, and I would like to highlight some of his ideas:
He states there are two dilemmas for Europe in the next ten years. The first one is linked with the relation between Europe and Russia, and the second dilemma is connected with the role of Germany, the most dynamic European country. The rest of the European states will need to define their bilateral relations with these powers.

Friedman furthermore urges us to not forget that the EU was founded with two main objectives. The first was to integrate Western Europe into a federation with limited power, hereby solving the problem of Germany and to link it close to France, hence limiting the threat of war. The second one is to reintegrate Eastern European states into the European community.

If France and Germany continue their cooperation, they will be at the heart of the European project. If France and Germany will be in a conflict, the crash will destroy the EU, leaving big space for the members to set up other (intercontinental) coalitions.

Although Great Britain in general didn't block the development of the EU, they didn't want to get engaged in this project and thus they limited their commitment – geography allowed this to happen.

Germany needs natural gas, of which Russia has enough. Russia in turn needs Germany's abundant technology and expertise. It will be interesting to see the developments in the German-Russian relations in the coming ten years.

The final idea I'd like to highlight from 'The Next Decade' concerns the tension between the center and the periphery in the EU, which is well known. The center of the EU, the heart of the European industrial development, is represented by Germany, France, the Netherlands and Belgium. The periphery then is considered to be represented by Ireland, Portugal, Greece, Spain, Italy and the Eastern European countries.

Dan LUCA / Brussels

Adelina HUMINIC - “5 ani de integrare: mult, puţin?”

La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-----

În buna tradiţie a lui "ce am făcut în ultimii 5 ani", iată, sunt 5 ani de când România a intrat în UE! S-a schimbat ceva în ţară, ne-am schimbat noi cumva ca naţie? Ce am realizat în tot acest timp? Întrebările acestea sunt fireşti, răspunsurile la ele mai puţin...

În 2007 românii erau europtimiştii Europei: integrarea europeană le dădea speranţa unei vieţi mai bune într-o zonă invidiată de lumea largă pentru prosperitatea ei, le aducea garanţia faţă de lumea întreagă că fac parte din elita civilizată şi, mulţi, sperau ca cineva să cheme la ordine clasa politică guvernantă.

Da, am intrat într-o zonă de prosperitate, chiar dacă acum în criză. Facem parte din "Europa", chiar dacă nu ne bucurăm de toate beneficiile ei: românii încă nu au libertatea de a lucra fără permis de muncă în oricare din ţările membre, încă au nevoie de viză pentru a călători în anumite colţuri ale lumii, nu suntem în Schengen... Chematul la ordine al clasei politice de undeva din afară? Aş zice că există: dacă politicienii nu se preocupau prea tare să răspundă alegătorilor pentru acţiunile lor, măcar acum trebuie să prezinte o serie de rapoarte anuale faţă de Comisie. Iar şeful statutului sau al guvernului, ca şi miniştrii, participă la întâlniri cu omologii lor, unde trebuie să susţină o poziţie coerentă şi să o justifice.

Până la urmă, după 5 ani, românul de rând nu e mai bogat şi nici mai fericit. Din contră. Cornul cu lapte şi miere pe care îl aşteptă de la Europa nu a fost livrat. Sau poate documentaţia aferentă s-a rătăcit prin vreun minister? Vreun document nu a fost semnat corect? Nu e tocmai bine ca prea mult lapte şi miere să ne vină din exterior?!

Europa are exigenţele şi interesele ei. Bunăstarea există, banii - prin diferite programe de finanţare - există şi ei. Dar vorba aceea: Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!

Şi aşa ne întoarcem la relaţia românului cu clasa politică, cu cei chemaţi să îl reprezinte şi să îi aducă bunăstarea pe care o doreşte, cu cei care ar trebui să nu mai aştepte să îi controleze cineva din exterior. Poate că 5 ani reprezintă puţin la scara istoriei, dar enorm în viaţa unui om!

Adelina Huminic

sâmbătă, 23 iunie 2012

Roxana MOLDOVAN – “România. UE. Evoluţia către EURO”

La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-----

La aderarea la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007, România şi-a anunţat intenţia de a trece la zona euro în 2014. În momentul de faţă, acest obiectiv a fost amânat pentru anul 2015. Cu toate acestea, este puţin probabil ca România să adopte euro în anul 2015. Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat sceptic în privinţa adoptării monedei unice europene, iar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a declarat la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei pe trimestrul patru 2011, că procesul de trecere la moneda euro va fi rediscutat după alegerile presidenţiale din 2012.

Pentru adoptarea monedei unice europene, o ţară candidată trebuie să îndeplinească anumiţi parametrii, mai cunoscuţi sub denumirea de “criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht”. Acestea se referă la: 1) un deficit bugetar sub 3% din PIB; 2) o datorie publică sub 60% din PIB; 3) rate ale dobânzilor pe termen lung sub 2 puncte procentuale peste media celor mai performanţi 3 membri UE; 4) şi o rată a inflaţiei de maxim 1,5% peste media celor mai performanţi 3 membri UE; 5) cu minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro, o ţară trebuie să participe la Mecanismul Cursului de Schimb II (European Exchange Rate Mecanism II – ERM II); acesta este un aranjament pentru cursul de schimb, în care o monedă are o paritate centrală faţă de euro, iar cursul de schimb nu poate fluctua faţă de această paritate cu mai mult de 15%, în sus sau în jos.

Dacă în 2007, România a reuşit să respecte obiectivele pe care şi le-a propus, îndeplinind criterile de convergenţă nominală, cu excepţia ratei inflaţiei, în prezent, doar două din cele cinci criterii sunt respectate, şi anume cei referitori la datoria publică (30,8% în 2010) şi cei privitori la fluctuaţia cursului valutar (variaţie de 0,623% în 2010). În ceea ce priveşte celelalte criterii, în 2010 deficitul bugetar a fost dublu faţă de limita admisă (6,4% ), inflaţia seminificativ superioara (6,1% faţă de 0,8% maxima admisă), iar dobânda pe terment lung puţin mai mare faţă de maxima admisă (7,7% faţă de 7,17%). Pentru a reuşi respectarea obiectivului propus cu privire la adoptarea monedei unice, aceste decalaje trebuie să devină o preocupare serioasă pe agenda de lucru a clasei politice româneşti.

Pe lângă criteriile de convergenţă nominală, ţara noastră trebuie să îndeplinească şi criteriile de convergenţă reală. Merită menţionat progresul realizat de ţara noastră în structura exporturilor din ultimii ani, şi anume extinderea ponderii deţinute de produsele cu valoare adăugată mare, precum mijloace de transport, maşini, aparate şi echipamente, care în anul 2007 de exemplu a fost de aproximativ două ori mai mare decât ponderea deţinută de exporturile de produse ale industriei de confecţii, textile şi încălţăminte.

Având în vedere că obiectivul României este de a adopta euro în 2015 scopul politicii duse de autorităţile române trebuie orientat spre atingerea obiectivelor propuse de inflaţie şi respectarea atât a criteriilor de convergenţă nominală cât şi cele de convergenţă reală.

Roxana Moldovan

vineri, 22 iunie 2012

Cu optimism, în aşteptarea Directorului General român

Conform recentei declaraţii a şefului Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Nicolae Idu, România are în prezent “peste 800 de funcţionari români şi probabil încă de trei ori pe atât de agenţi contractuali. La nivelul instituţiilor comunitare în ansamblu, numărul angajaţilor români pe perioade determinate sau cu titlu permanent probabil că depăşeşte 2000".

Este importantă prezenţa românilor la Bruxelles, este nevoie de cât mai mult suflu românesc în capitala comunitară. Deşi cota de ţară la nivelele inferioare a fost realizată, încă mai aşteptăm pentru un director general sau un director general adjunct, funcţie pe care un reprezentant al unui stat membru o poate deţine numai după câţiva ani de la aderare.

Iar dacã la nivel instituţional suntem bine acoperiţi, la nivelul sectorului privat încã e mult spaţiu de creştere.

Dan LUCA / Bruxelles

Anda GHIRAN – „Politica Energetică a Uniunii Europene, oportunităţi pentru România”

-----

Politica Energetică este o politică destul de nouă pentru Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, unii decidenţi europeni afirmă că ea nici n-ar exista într-o formă pură, ci doar în relaţie cu alte politici. Jan Frederik Braun, în ultima sa cercetare – „EU Energy Policy under the Treaty of Lisbon Rules: Between a new policy and business as usual” – afirma că energia reprezintă o chestiune orizontală, componentă a altor politici precum Politica Externă, de Mediu, Competiţie etc.

Politica Energetică a Uniunii Europene a fost gândită şi creată sub presiunea factorilor economici şi naturali: schimbările climatice, reducerea surselor tradiţionale de energie, creşterea dependenţei de importurile de energie din afara Uniunii Europene şi fluctuaţiile de preţ pentru consumatorii finali etc. Tratatul de la Lisabona stabileşte pentru prima dată o bază juridică solidă pentru această politică, ce rămâne în continuare o competenţă comună împărţită între instituţiile europene şi Statele Membre. În acest sens, răspunsurile Barometrului organizat de către Parlamentul European pe teme energetice în 2011 arătau că: stabilitatea preţurilor la energie reprezintă prioritatea de bază a cetăţenilor europeni (29%), urmată de energiile regenerabile (27%), securitatea aprovizionării cu energie (20%) şi eficienţa energetică (16%). Dată fiind criza cauzată de către Rusia în iarna 2008-2009, când aprovizionarea cu gaz a Ucrainei şi României a fost oprită, 60% dintre cetăţenii europeni s-au declarat în favoarea acţiunilor coordonate între ţările UE pentru o mai bună protecţie.

În ceea ce priveşte comunicarea, energia nu este deloc o chestiune care poate fi prezentată cu uşurinţă cetăţenilor, consumatorilor. Fiind un concept „invizibil”, de cele mai multe ori este transformat în bani/economii, kilowaţi, emisii de carbon sau joburi noi. Mai există şi argumentul filozofic, sensibil, şi anume lupta împotriva schimbărilor climatice, care este mai puţin convingător, greu de măsurat şi mult mai elitist.

În cazul României, ţara noastră ar putea deveni un partener mult mai vizibil şi activ la masa negocierilor purtate între instituţiile europene, dar şi între statele membre in cadrul Consiliului European. Un instrument foarte interesant pentru implementarea legislaţiei comunitare în materie de energie o reprezinta fondurile europene, de coeziune şi structurale. Create pentru a sprijini regiunile defavorizate din UE, în cadrul etapei 2014-2020, circa 33% din sumele disponibile vor fi orientate către activităţi de coeziune, dintre care 70% vor ajunge în statele mai puţin dezvoltate din UE, ne informa consilierul pe probleme de energie din cadrul Comisiei Europene – Tudor Constantinescu – cu prilejul unui eveniment organizat în martie 2012 de către Buildings Performance Institute Europe la Bucureşti. Având în vedere că România accesase în 2011 doar 100 de milioane de euro din totalul disponibil de 240 de milioane, utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune reprezintă o oportunitate extraordinară pentru implementarea viitoarei Directive pentru Eficienţa Energetică. Propusă în 2011 de către Comisia Europeană, norma comunitară se află momentan în faza de „trialog”, în care Comisia, Consiliul şi Parlamentul European negociază să ajungă la un numitor comun.

Anda Ghiran

joi, 21 iunie 2012

Transparenţa lobby-ului în Olanda

Într-un recent anunţ, Partidul Laburist Olandez susţine stabilirea unui cadru legislativ care să reglementeze statutul activităţii de lobby. Conform declaraţiei făcute de Lea Bouwmeester, din cadrul partidului, propunerea va include elementele esenţiale ce ar trebui declarate de lobbişti, dintre care nu pot lipsi numele organizaţiei de lobby, entitatea căreia se adresează, domeniul în care îşi propune influenţarea legislaţiei.

După cum aceasta precizează, documentul va descrie felul în carea activitatea de lobby poate influenţa legislaţia.

Iniţiativa olandeză nu este singulară pe scena lobby-ului european – încă de anul trecut aminteam de necesitatea transparenţei la nivelul UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Titus POENARU – “România în UE şi în lume - cum am evoluat şi în ce direcţie mergem”

-----

Îmi aduc aminte de un moment dificil al istoriei din ultimii ani ai României. Ultima "mineriadă" din ianuarie 1999 coincidea cu sesiunea de examene la Facultatea de Studii Europene, în care mă pregăteam la subiecte precum integrare economică europeană sau drept european. Cât de departe păream atunci de UE şi cât de multe s-au schimbat de atunci! Acum, Parlamentul dezbate în mod civilizat modalitatea de reprezentare a ţării la Consiliul European, luând drept temei juridic Constituţia şi drept model - alte state din UE.

Evoluţia economică şi socială a României este incontestabilă. În ciuda problemelor grave cu care încă ne confruntăm, nimic nu se poate compara cu mineriadele anilor '90. Şi din punct de vedere uman s-au schimbat multe. Dacă în 1999 număram pe degetele de la o mână românii care lucrau în Parlamentul European sau în celelalte instituţii (majoritatea având dublă cetăţenie) în acest moment numărul acestora depăşeşte cu uşurinţă o mie sau chiar mai mult.

La scară istorică, este totuşi o perioadă scurtă de timp. Dar în această perioadă, nu doar evoluţia României către UE a fost rapidă, toate evoluţiile la nivel mondial s-au accelerat. S-au încheiat patru-cinci tratate care au modificat profund modul în care funcţionează UE, raportul de forţe între nivelul european şi cel naţional, arhitectura instituţională. Rusia a redevenit sub comanda lui Putin o putere mondială. Iranul e tot mai aproape de o bomba nucleară. China a depăşit Germania şi mai apoi Japonia pentru a ajunge pe locul doi în lume din punct de vedere al PIB. America a trecut prin două războaie şi a ales pentru prima dată un afro-american în funcţia de preşedinte. Nu mai are sens să insist pe revoluţia neîncetată în telecomunicaţii şi IT, pe primăvara arabă declanşată şi organizată pe Facebook şi pe criza economico-financiară. Îmi vine în minte celebra expresie a lui Marin Preda în "Moromeţii" - parcă, din nou, timpul nu mai are răbdare...

Se poate pune deci întrebarea dacă şi cum poate România să ţină pasul cu această evoluţie? Întâmplător în ultima perioadă am petrecut mai mult timp în România. S-au schimbat multe şi cred că realitatea este ceva mai bună decât ceea ce citim în presă sau vedem la televizor (o paranteză - acest lucru este valabil în general - l-am observat în legătură cu imaginea pe care o avem asupra Americii, dar şi imaginea americanilor de rând despre Europa). Cu toate acestea, rămân extrem de multe ineficienţe, anormalităţi şi iraţionalităţi în funcţionarea de zi cu zi a societăţii şi a administraţiei publice. Şi încă nu ne găsim locul şi mai ales direcţia în această lume. Continuăm cu mentalitatea mioritică - "evoluţiile" sunt decise de alţii şi nu le putem influenţa. Sigur că nu suntem Germania sau Franţa, sau Marea Britanie, poate nici măcar Polonia. Dar putem fi mai creativi, mai uniţi şi mai concentraţi pe anumite lucruri şi priorităţi pe care le putem influenţa. Ar trebui să ne punem pur şi simplu întrebarea, dacă ar fi să proiectăm noi o nouă Uniune Europeană astăzi, cum am face-o? Şi nu strică să facem chiar abstracţie de realitate. Plecând de la acest ideal, ar trebui gândiţi paşii mici care să ne apropie de acest ideal şi găsiţi aliaţii care ar avea interese comune. Mutatis mutandis, avem nevoie de un document care să fie ceea ce a reprezentat testamentului lui Petru cel Mare pentru politica externă a Rusiei.

Dar noi nu ne integrăm doar în UE (care devine tot mai "mică" în raportul mondial de forţe). Cred că în următoarea perioadă vor avea succes acele naţiuni care acţiunează mai mult ca nişte corporaţii - care sunt guvernate de reguli clare şi previzibile, care au ce "vinde" şi ce oferi, care sunt atractive pentru investitori, care funcţionează eficient şi raţional, care sunt flexibile şi adaptabile. Dintre aceste atu-uri, am putea spune că avem ce oferi (resurse naturale şi umane) şi că suntem flexibili şi adaptabili. În rest, mai este mult de lucru.

În contextul acestei evoluţii rapide şi tumultoase a lumii mai avem nevoie şi de o direcţie clară. Şi această direcţie nu poate fi dată, după părerea mea, decât de o modificare a Constituţiei, care trebuie să rezolve unele ineficienţe şi conflicte instituţionale existente în prezent, dar în care ar trebui integrat şi un preambul de unul-două paragrafe, bine gândit şi bine scris, care să fie uşor de reţinut şi înţeles de un elev de şcoală generală şi să exprime identitatea noastră, valorile fundamentale şi obiectivele esenţiale. Cu timpul, un astfel de preambul ar putea intra în conştiinţa oamenilor, ar deveni un punct de referinţă şi ne-ar putea ghida în direcţia cea bună.

Titus POENARU