Recent am
avut plăcerea să fiu din nou în direct la Radio Cluj, în cadrul emisiunii
“Faţă-n faţă”, participând la o dezbatere despre cum este văzută România
contemporană de la Bruxelles.
Subiectele
abordate s-au poziţionat în jurul “discursului istoric” al Preşedintelui Comisiei
Europene susţinut săptămâna trecută la Strasbourg despre “Starea Uniunii”, dar au
fost legate şi de situaţia României în contextul european actual, cu accent şi
pe vizitele recente ale premierului Ponta şi respectiv preşedintelui Băsescu la
Bruxelles.
Este
foarte interesant mesajul lui Barroso: “Europa are nevoie de o nouă direcţie
care nu poate fi bazată pe idei vechi. Europa are nevoie de o nouă gândire. Să nu
ne temem de cuvinte, avem nevoie să ne îndreptăm către o federaţie de state”.
Cuvântul la ordine – o mai
bună integrare europeană. Vorbim tot mai mult despre uniune politică şi uniune
fiscală, paşii necesari fiind: uniune bancară, uniune fiscală, uniune politică.
Interesante acum vreo două
luni ideile
dnei Reding: "Ne vom păstra diversitatea culturală şi lingvistică. Dar
avem nevoie de un Guvern puternic şi de un Parlament altfel structurat -
eventual bicameral. Poate ar fi bine să existe un Parlament ales prin
referendum şi o cameră a ţărilor, în care fiecare stat să fie reprezentat în
mod egal. Şeful Guvernului European ar trebui ales în mod direct de către
reprezentanţii popoarelor. Aceasta ar fi democraţia parlamentară de care avem
nevoie în Europa".
În comparaţie cu sistemul
federal american, liderii europeni sunt aleşi în spatele uşilor închise. Este o lipsă de transparenţă în care comisarii “stau la cutie”. Trebuie
să existe o mult mai mare preocupare pentru ce fel de lideri are UE? Ce fel de
alegeri?
Barroso adăuga o idee foarte interesantă:
“Trebuie să recunoaştem că dezbaterile au loc în primul rând între partidele
naţionale, însă trebuie să întărim rolul partidelor europene pentru a întări
dezbaterea pan-europeană. Cer partidelor politice să accepte acest pas şi pasul
următor de a europeniza alegerile naţionale”.
Oficialii de la Berlin şi Varşovia
au argumentat ideea alegerilor directe pentru desemnarea liderilor Uniunii
Europene de către cetăţeni, pentru a face faţă euroscepticilor alimentaţi în
special de către criza datoriilor.
Reacţia liderului socialiştilor
europeni, Sergei Stanishev, a venit repede: “Ne întrebăm ce face partidul dlui
Barosso, EPP, în această direcţie? Doar la
nivelul PES avem o dezbatere reală şi un calendar pentru alegerea
candiatului european”.
Bruxelles-ul este o poză
complicată, iar România nu face ca această imagine să fie mai clară. Constituţia va trebui modificată astfel încât să
rezolvăm toate problemele de ambiguitate cu care ne-am întâlnit în aceşti ani.
De exemplu, cine merge la Consiliul European? Este politica europeană
considerată de competenţa internă sau politica externă? Terminăm cu alegerile
din decembrie 2012 şi apoi 2013 este cel mai bun moment pentru revizuirea
Constituţiei.
Să fim sinceri, României îi
lipseşte un management al politicilor europene. România trebuie să se ‘muleze’
pe ceea ce se întâmplă în UE. Sunt anumite valori dezvoltate, o filosofie
europeană la care şi România trebuie să se conformeze.
Fondurile
europene sunt în strânsă legătură cu performanţele României în domeniul
comunitar. Pentru racordarea ţării la UE avem nevoie de aproximativ 5.000 de
români la Bruxelles şi 25.000 de persoane în România implicate în mod real în
mecanismul comunitar. Este nevoie de un nou program guvernamental “Experţi
pentru o Românie europeană”. Din cele enumerate în punctele precedente,
este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe
care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic,
pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Este necesară în primul rând
crearea unor noi poziţii în adminstraţia românească, pe două nivele (local şi
naţional), persoane responsabile în a fluidiza relaţia România – UE.
Este
nevoie de a privi realist spre Europa. Să nu mai reacţionăm ad-hoc.
Să privim spre viitor. Naţionalismul şi atacurile la persoană nu ajută. Şi cred
că este cazul să mai terminăm cu cuvinte grele, gen “lovitură de stat”,
“dictatură”, “ruperea statului de drept”. Cei care le folosesc trebuie să
judece de 10 ori înainte. De dragul de a lupta pentru o clauză politică,
ajungem la o luptă (de multe ori doar mediatică) care sperie şi dă în ridicol
în acelaşi timp. România nu a înţeles încă foarte bine că trebuie să se
recalibreze pentru statutul său de membru important în spaţiul comunitar şi că nu
s-a adaptat încă la jocul foarte complex al afacerilor europene.
Dan LUCA /
Bruxelles