miercuri, 29 iunie 2016

A inceput dezbaterea despre viitorul UE!

Discutia referitoare la viitorul Uniunii Europene prinde din nou contur. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a fost picatura care a umplut paharul si asa destul de plin dupa alegerile europene din 2014 sau chiar dupa proiectul avortat al Constitutiei Europene din 2005.

Treizeci de personalitati ale culturii, societatii civile si politicii internationale au lansat un apel pentru reinventarea Europei, intr-un editorial publicat duminica de sapte publicatii europene. Ma bucur sa gasesc in acest document puncte fundamentale pentru rediscutatea viitorului nostru comun.

Lansarea unei noi politici industriale europene este subiectul pe care l-am abordat inca de acum un an, in special prin prisma adaptarii continentului nostru la a 4-a revolutie industriala.

E bine ca programul Erasmusul este mentionat in conexiune cu revitalizarea UE. Militez pentru extindera programului de la studenti la tineri de mai bine de 15 ani. Exista propuneri clare, avem nevoie de vointa politica pentru a aduce noul.

Acum 3 ani am coordonat la nivel european un proiect despre viitorul UE. Imi amintesc cu mare placere intalnirea cu Etienne Davignon ("Trebuie sa existe schimbari institutionale pentru ca statele membre sa respecte obiectivele lor morale fata de UE"), precum si conferinta Future of Europe: How will the debate be communicated? ("o atmosfera de criza nu conduce la o integrare mai accentuata, ci la o izolare din partea unor tari").

Tot in 2013, am initiat un Consortiului pentru o dezbatere romaneasca despre viitorul institutiilor europene" (Facultatea de Studii Europene Cluj, Institutul de Cercetari Europene Cluj, SNSPA Bucuresti, GrupRomania Bruxelles, Clubul “Romania-UE” Bruxelles si “Casa Europei” Cluj). Scopul acestui Grup de Lucru a fost sa elaboreze un prim draft pe tema “Opiniei Romaniei despre viitorul UE”. Documentul este accesibil online si cuprinde multe idei inca de actualitate.

Ce urmeaza? Depinde si de noi, nu doar de altii…

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 24 iunie 2016

Black Friday la Bruxelles

David Cameron a transformat politica intr-un joc de pocker. Ultimii 3 ani au fost la mana sa, liderii europeni si americani crezand ca are carti bune. Cacialmaua a fost decoperita, iar continentul european plonjeaza acum in incertitudine.

Premierul britanic va intra in istorie ca cel care a distrus Marea Britanie. In maxim 5 ani Scotia se va desprinde, iar Irlanda de Nord va face pasii spre o Irlanda unita in cadrul Uniunii Europene.

Sa fiu sincer ma preocupa mai putin criza britanica decat cea europeana. De 3 ani proiectul european se zbate intre asteptate si scuze. Asa a fost in pregatirea alegerilor europene din 2014, in 2015 cu alegerile britanice si acum cu referendumul.

Acum 3 ani coordonam un proiect despre viitorul institutiilor europene si personalitati precum Jacques Delors, considerau că Marii Britanii i s-ar putea oferi statutul de „membru asociat al UE”. Aceasta opinie castiga teren in aceasta Brack Friday europeana.

Ce va urma la nivel european? Unii se intreaba daca UE va mai exista. Sa nu uitam ca deja la nivel european sunt voci din Franta sau Italia care sugereaza referendumuri asemanatoare. Iar alegerile de anul viitor din Franta sau cele din 2018 din Italia pot lansa astfel de proiecte.

In urmatoarele zile vom asista la un balet al intalnirilor la nivel inalt, fie la Berlin, fie la Paris, fie la Bruxelles. Grupurile police europene vor analiza la sange impactul tranzitiei. Ceea ce insa se asteapta este lansarea unei dezbateri reale despre viitorul UE si al institutiilor sale. Prea amanam acest subiect si cetatenii nu mai au rabdare…

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 22 iunie 2016

Povestiri de pe Stade de France – jumãtatea plinã a paharului

Am lãsat sã se aşeze câteva zile ultimul meci al României la Campionatul European. Nu vreau sã intru pe analiza fotbalisticã, toţi ne pricepem la fotbal şi mai recent la comunicare…

Sincer, mã bucur cã România s-a calificat la europene din Franţa. Timp de 6 luni am fost conectaţi la pregatirea meciurilor, la senzaţia cã suntem şi noi românii parte a festivalului european. În mediul unui oraş multicultural cum e Bruxelles-ul, când lucrezi în aceeaşi companie cu 20 de naţionalitãţi, aceste lucruri conteazã enorm.

Hazardul a fãcut ca echipa noastrã sã joace în deschidere, în compania Franţei, la ea acasã. Timp de 4 luni de zile am aşteptat sã vãd dacã reuşesc sã fiu selecţionat în a avea un bilet la meciul de galã. Nu a mai contat preţul biletului, entuziasmul hotelierilor parizieni de a tripla preţurile la cazare, pericolul terorismului jihadist, inundaţiile istorice, grevele franţuzeşti şi alte “calamitãţi” care te fãceau sã te întrebi – chiar meritã sã asist la meci? Totul pentru a susţine echipa noastrã, naţionala tuturor românilor oriunde ne-am afla.

Da, am fost la Paris, pe Stade de France, la meciul România – Franţa! Şi a fost superb! Împreunã cu 15.000 de români, veniţi din toate colţurile lumii, nu doar din România, am cântat imnul naţional, am susţinut echipa timp de 90 de minute şi i-am aclamat pe jucãtorii români la sfârşitul meciului. Am fost mândri de ai nostri, cã au luptat ca nişte eroi în faţa a 80.000 de fericiti spectatori şi a milioane de telespectatori. Da, am pierdut cu 1-2 şi mulţi s-au întristat. Normal cã vroiam sã câştigãm, e omenesc, dar nu s-a putut. Însa am câştigat respectul, noi ca români, prin intermediul echipei de fotbal. Toatã noaptea de dupã meci am fost felicitaţi de francezii pe strazile Parisului, la Bruxelles toţi ne-au mulţumit pentru spectacolul oferit. E mult, e puţin?

Într-un scenariu perfect, România trebuia sã marcheze prin minutul 80 şi sã câştige meciul cu Franţa cu 2-1. Apoi urma Elveţia şi un 3-0 de revanşã era normal dupa ce pierdusem în 1994. Iar cu Albania, 4-0 era scorul normal, cã doar i-am bãtut de fiecare datã... Nu a ieşit aşa şi suntem eliminaţi din actuala ediţie. La fel şi ruşii, ucrainienii, cehii si alte naţii. Asta e jocul de fotbal, sportul în general, unii pierd, alţii câştigã… Şi rolurile se pot inversa…

Ceea ce rãmâne este însã mai mareţ decât victoria, e bucuria de a participa la ceva special, mai presus de rezultat. E fericirea de a arbora cu mândrie steagul românesc, la noi pe strada, în Belgia, unde deja sunt instalate cel italian, portughez şi belgian. Entuziasmul de a pune pe masa de la birou, alãturi de pozele copiilor, o ilustrata cu echipa naţionalã de fotbal…

Pãrerea mea… ca simplu cetãţean.

Dan LUCA / Bruxelles

vineri, 17 iunie 2016

Scrie Dane, scrie…

S-a stins Ilie Cãlian. Vestea tristã am primit-o la Bruxelles și primul gând a fost sã îmi amintesc de omul care m-a ajutat enorm. Acum 25 de ani, la Cluj, încercam sã prezentãm activitãţile mișcãrii studenţești, iar Ilie Cãlian a fost cel care ne-a îndrumat pașii. "Explicaţi clujenilor cum vedeţi voi, tinerii, Europa. Cãlãtoriţi și învãţaţi, dar nu uitaţi de unde veniţi", zicea atunci domnul Cãlian. În 1997 am luat calea Bruxelles-ului și am convenit atunci sã prezint lunar "lumea afacerilor europene" prin intermediul actualului ziar Fãclia de Cluj. Deschiderea redacţie conduse de domnul Cãlian era enormã. Un ziar local avea mai multã informaţie europeanã decât cotidianele centrale, iar rolul domnului Calian a fost crucial. Iar aceste materiale au stat în 2003 la baza primei mele cãrti publicate România vãzutã de la Bruxelles.

"Scrie Dane, scrie… Explicã direct românilor tãi ce se întamplã cu adevarat la Bruxelles !", era mesajul ziaristului clujean. De fiecare datã când veneam la Cluj am trecut pe la redactie pentru o discuţie cu Ilie Cãlian. A fost omul care a știut sã asculte, sã dea un sfat bun, sã priveascã pe oricine de pe picior de egalitate. Îmi va lipsi mult Ilie Cãlian… Mulţumesc Ilie Cãlian !

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 15 iunie 2016

Berea româneascã – poziţionare perfectã în Bruxelles-ul european

Mã bucur când industriile sectoriale româneşti au o abordare sustenabilã în Bruxelles-ul european. Pe 14 iunie 2016 am participat la evenimentul organizat in capital Europei de Berarii României. Foarte bune prezentãrile din partea Brewers of Europe si a Berariilor Români, o asistenţã de invidiat, de la eurodeputaţi, funcţionari români din Comisia Europeanã, diplomaţi de la Reprezentanţa Permanentã a României pe lângã UE, români activi în sectorul privat al Bruxelles-ului european.

Pentru câteva ore Casa Europeanã a Berii s-a transformat în Casa Românescã a Berii!

România începe sã consolideze “ţesutul european”, iar astfel de prezente sunt deosebit de importante în peisajul junglei afacerilor europene. Subliniam recent alte iniaţiative sectoriale româneşti:









Dan LUCA / Bruxelles

joi, 9 iunie 2016

Cercetare pe tema comunicãrii europene în Bruxelles



De aproape 20 de ani interacţionez activ cu sectorul privat al Bruxelles-ului european, o lume fascinantã, plinã de dinamism.

În ultimele luni m-am ocupat de realizarea unui sondaj de opinie în cadrul corporaţiilor și federaţiilor europene care își deruleazã activitatea în capitala Europei.

Pe 9 iunie 2016, printr-un eveniment public, am prezentat principalele direcţii pe diverse paliere precum: procesul de decizie în cadrul corporaţiilor și federaţiilor, tehnici pentru comunicarea europeanã, bugetele alocate și resursa umanã implicatã.

O analizã completã a rezultatelor se poate accesa online la adresa EU Communication: Corporate and EU federations techniques.

Dan LUCA / Bruxelles


sâmbătă, 4 iunie 2016

Dan LUCA – la emisiunea Be EU de la Antena 3

Am rãspuns cu mare plãcere invitaţiei Antena 3 de a participa la emisiunea Be EU din 4 iunie 2016.

Filmatã în incinta Parlamentului European de la Bruxelles, dezbaterea a prezentat situaţia actualã a unei Uniuni Europene lovitã de crize multiple: problema refugiaţilor, terorismul islamic şi Brexit.

Am încercat prin intervenţia mea sã explic cum se vede din capitala comunitarã situaţia actualã şi la ce ne putem aştepta în urmatoarele luni.

Dan LUCA / Bruxelles


joi, 2 iunie 2016

European Business Summit – ediţia 2016

La început de iunie a avut loc la Bruxelles o nouă ediţie a European Business Summit. Evenimentul reprezintă una dintre cele mai transparente întâlniri dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi oficialii Comisiei Europene. Pe de altă parte, pentru participanţi şi public, această nouă ediţie a fost o ocazie excelentă de a înţelege mai bine, care sunt perspectivele Uniunii Europene, într-o perioadã tulbure pentru construcţia comunitarã.

Principalele subiecte abordate anul acesta: viitorul eurozonei, comerţul cu ţãrile din regiune, Brexit, digitalizarea și Uniunea Energeticã.

Particip încã din 2002 la EBS, iar mesajele publicate pe blog sunt încã de actualitate:









Dan LUCA / Bruxelles