Dan LUCA – articol în Convorbiri Europene: “A început reforma UE!”

Îmi face mare plãcere sã revin astãzi cu un articol publicat de revista Convorbiri Europene pe tema viitorului instituţiilor europene.

---------------

Anul 2018 este strategic pentru viitorul Uniunii Europene. Nu doar pregatirea Brexit-ului sau alegerilor pentru Parlamentul European din 2019 sunt la ordinea zilei, dar şi idei interesante despre viitorul instituţiilor europene. Reforma nu este uşoarã, cel mai probabil este nevoie un nou tratat al UE, cu o ratificare anevoioasã în special în anumite ţãri europene. Deci prudenţã politicã maximã…

Cãteva mesaje, testate deja în mediul Bruxelles-ului european:

Ø  Un Parlament European cu douã camere, asemãnãtor ca structurã cu cel din ţãrile membre, dar şi cu cel american, parcã este mai uşor de prezentat cetãţenilor europeni, decât un triunghi de genul Parlament – Consiliu - Comisie. Avem “Camera aleşilor direcţi” (Camera Inferioarã / Camera Deputaţilor), adicã europarlamentarii de astãzi şi mai avem “Camera ţãrilor membre” (Camera Superioarã, cu numãr clar de voturi, din algoritmul decizional existent), adicã Consiliul de astãzi. Iar Comisia Europeanã devine ceea ce este de fapt, Guvernul European. Ideea nu îmi aparţine, a fost prezentatã în 2014 de cãtre Viviane Reding, pe atunci Vicepreşedintele Comisiei Europene.

Ø  Ce facem cu douã instituţii europene care îşi cautã de ani buni identitatea? Mã refer la Comitetul Regiunilor şi la Comitetul Economic şi Social? Nu cred cã activitatea acestora deranjeazã, ci dificultatea de a înţelege impactul acestora în mecanismul legislativ european. Propun o idee nouã şi aceea ca preşedinţii acestor douã instituţii, trecuţi deja prin focul alegerilor, sã devinã comisari europeni precum cei desemnaţi de ţãrile membre. Îi putem numi chiar “comisari transnaţionali”, cã tot am vehiculat acest termen. De ce nu chiar o comasare a poziţiei de comisar european pentru politica regionalã cu cea a președintelui Comitetului Regiunilor? Avem un exemplu relativ recent, pozitiv ca rezultat, în domeniul politicii externe a UE. Foderica Mogherini este acum vocea unicã pentru UE, dar înainte de Tratatul de la Lisabona vorbeam de Javier Solana (Consiliu) şi Benita Ferrero-Waldner (Comisie). Iar “la comasare” presedintele Comitetului Economic si Social poate sã preia chiar portofoliul de Ocuparea Forţei de Muncã şi Afaceri Sociale.

Ø  În politica europeanã întâlnim un fenomen asemãnãtor procedeului matematic de "adunare a doi vectori". Concret, avem vectorul Juncker pe axa OX și vectorul Macron pe coordonatele OY. Rezultatul dorit este o adâncire și o extindere simultanã a zonei euro… Şi sã nu fim naivi… totul este coordonat de ecosistemul politic de la Berlin, prin vectorii de comunicare UE și Franţa… Guvernul German va avea ca prioritate consolidarea zonei euro. Indirect avem şi rãspunsul la Uniunea Europeanã cu douã viteze: Nucleul dur, al ţãrilor care au aderat la euro şi celelalte… De aici şi miza aderãrii rapide la eurozonã.

Ø  De cel puţin 10 ani urmãresc fenomentul alegerilor primare europene. 2014 a fost fantastic, dar nu din punct de vedere al alegerilor primare, ci doar partea cu  Spitzenkandidat a fost cu adevãrat de impact. Cine îşi poate aminti de “bãtãlia inexistentã din EPP dintre Juncker şi Barnier” sau de “candidatul unic Martin Schulz al socialistilor europeni”? Partidele europene sunt încã foarte precaute din punct de vedere al alegerilor europene, chiar dacã tema e relansatã în 2015. De apreciat recenta dinamicã din Parlamentul European pe acest subiect.

Ø  Discuţia despre o posibilã listã transnaţionalã pentru Parlamentul European e în spaţiul public de ani buni. Iar saptãmâna aceasta Parlamentul European a decis, nu este cazul pentru acest demers. Mi-am exprimat public parerea înca din 2014. Chiar dacã doresc din suflet ca proiectul european sã avanseze, nu sprijin o astfel de idee. “Lista transnaţională” ar oferi alegătorilor două voturi, unul pentru a desemna candidatul naţional, iar celălalt pentru a alege candidatul european. Acest lucru ar duce la o mai puternică sferă publică europeană, dar doar pe componenta cvasi-elitistă, transnaţională. Eu cred în europenizarea sferelor publice naţionale, nu în adiţionarea unei "sfere noi", europene, neconectate cu realitatea naţională, şi prea generaliste pentru a pune de acord cetăţeni din 28 de state membre.

Ø  Dacã dorim însã sã avem cu adevãrat alegeri europene, trebuie sã forţãm partidele europene sã gâdeascã european. Algoritmul preferabil al alegerilor este simplu, partidele care doresc sã intre în Parlamentul European trebuie sã treacã pragul de 5%, adicã sã aibã cel puţin 38 de deputaţi în legislativul european. E de urmat un sistem axat pe liste regionale, combinat cu votul preferenţial. Dacã facem o analizã a partidelor aflate în prezent în Parlamantul European remarca e izbitoare. Nici mãcar creștin-democraţii Angelei Merkel (34) sau democraţii italieni (30) nu ar intra singuri în Parlament. Vor sau nu vor, partidele din statele membre UE trebuie sã se alieze electoral pentru a obţine cel puţin 38 de eurodeputaţi. Se poate sã schimbãm sistemul electoral pentru alegerile europene din 2019, pentru a avea doar liste europene? Raspunsul este categoric NU, e prea târziu acum, poate pentru 2024.

Dan LUCA / Bruxelles

De la "lista transnaţionalã" la "comisarul european transnaţional"?

Foarte interesantã dezbaterea pe care am moderat-o astãzi în incinta Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, despre legãtura dintre politica de coeziune și dezvoltarea teritorialã.

Președintele Karl Hein Lambertz, prezent în salã, e convins cã politica de coeziune trebuie sã fie la baza bugetului european și dupã 2020, aratându-se foarte motivat de a deveni o voce și mai puternicã în mecanismul instituţional european.

Cu prilejul discuţiilor, am prezentat o idee nouã, referitor la dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene. Se discutã enorm despre reclãzirea Uniunii Europene, pentru a rãspunde mai bine nevoilor cetãţenilor, dar și pentru a coordona mai bine continentul. Brexitul are un impact în instituţiile europene, numãrul eurodeputaţilor fiind deja pe agenda decidenţilor europeni. Se discutã despre lista transnaţionalã de deputaţi europeni, cu un orizont practic 2024.

Nu se discutã însã despre ce se va întampla cu locul comisarului european lãsat liber de Marea Britanie. Practic o reducere directã de la 28 la 27, ca "deja avem destui comisari europeni". Poate nu e rãu sã fim curajoși. Mã gândesc în special la o instituţie europeanã care își cautã identitatea, Comitetul Regiunilor. Președintele Comitetului Regiunilor, ales de douã ori democratic (la alegerile regionale unde a câștigat alegerile, dar și de colegii din Comitetul Regiunilor) sã devinã al 28-lea comisar european ("comisarul transnaţional").

Iar dacã vrem sã rãmânem la doar 27 de comisari, de ce nu o comasare a poziţiei de comisar european pentru politica regionalã cu cea a președintelui Comitetului Regiunilor? Avem un exemplu recent, pozitiv ca rezultat, în domeniul politicii externe a UE. Continuãm reforma europeanã?

Dan LUCA / Bruxelles

Bruxelles european, context românesc: 11 noi subiecte

Acum o lunã, în mesajul Subiecte de urmãrit în 2018 (10 în UE şi alte 10 în România) creionam cele mai importante 10 subiecte de pe harta politicã europeanã, dar şi alte 10 teme de urmãrit în spaţiul public românesc.

Care sunt principalele noutãţi acum, la început de februarie 2018?

1. Întalnirea anualã de la Davos (48th World Economic Forum Annual Meeting) a confirmat “UE-27 și zona euro au surprins economiștii cu o revenire mai puternică decât cea preconizată, iar prognozele arată o continuare a acestei tendințe în viitorul apropiat”. Ca urmare, sectorul de afaceri e mai relaxat, aşa cum mi-a confirmat CEO-ul de la Pernod Ricard, aflat la Bruxelles acum câteva zile.
2. Angela Merkel se apropie de coaliţia cu SPD-ul lui Martin Schulz, el însuşi candidat ca Ministru de Externe al Germaniei. Totuşi, o prognozã interesantã. Angela Merkel nu îşi va încheia mandatul, lãsând locul de Cancelar dupã doar doi ani colegei de partid Ursula von der Leyen, actualul Ministru al Apãrãrii din Germania.
3. Nici Emmanuel Macron nu e pasiv la pozitionarea europeanã. Gurile rele spun cã existã deja o înţelegere cu Germania ca viitorul preşedinte al Comisiei Europene sã fie Michel Barnier, fost comisar european şi actualul negociator pe Brexit din partea Comisiei Europene. Iar ca povestea sã fie şi mai credibilã, sã nu uitãm cã domnul Barnier a fost al doilea candidat în alegerile primare EPP din 2014, câstigate de actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
4. Iar ca Germania sã câştige ceva din înţelegerea cu Franţa, vã propun sã ghiciţi din ce ţarã va veni viitorul preşedinte al Bãncii Centrale Europene, dupã ce Mario Draghi îşi va încheia misiunea în 2019?
5. Matteo Renzi pierde teren în pregãtirea alegerilor parlamentare din martie 2018. Surse din Parlamentul European confirmã tensiuni puternice cu tinerii din Partidul Democratic Italian, cei care l-au propulsat pe Matteo ca premier acum câţiva ani. Ultimul sondaj de opinie confirmã clar aceastã cãdere. Silvio Berlusconi are acum 81 de ani. Sã fie acesta numele viitorului premier italian?
6. Preşedinţia bulgarã a Uniunii Europene a început şi lucrurile nu sunt roz. Ideea de a coordona acţiunile de la Sofia nu prea prinde la dinamica capitelei europene… Atenţie România!
7. “Mişcãrile” lui Donald Trump au un efect enorm asupra politicii europene. Recentele mesaje confirmã viitoarea relaţie a Statelor Unite cu Marea Britanie, dar şi o apropiere a Uniunii Europene de Japonia. Asteptãm anul acesta semnarea EU-Japan Economic Partnership Agreement (EPA).  

Pe plan mioritic, am avut din nou dinamicã:

1. PSD-ul continuã sã fie partidul monolit în jurul actualului preşedinte Liviu Dragnea. Recenta schimbare a premierului confirmã aceastã ipotezã.
2. La “aranjamentul” de ieşire a Marii Britanii din UE, România a mai câştigat un europarlamentar. Vom avea 33 dupã alegerile din mai 2019.
3. Pregãtirea Preşedinţiei europene a României prinde deja contur. Avem logo, avem paginã oficialã.
4. Politica externã a României continuã însã sã fie un balet între relaţia cu Statele Unite (cu subiecte grele precum Ierusalimul) şi cea a integrãrii europene (mai ales în contextul poziţionarii Grupului de la Visegrad). Recenta declaraţie a ministrului de Extern român pune pe jar Uniunea Europeanã, după ce acesta a susţinut că legarea fondurilor europene de statul de drept în Polonia şi România ar constitui ”o încălcare grosolană nu numai a prevederilor, dar şi a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene”.

Început furtunos de an... sã vedem continuarea.

Dan LUCA / Bruxelles