luni, 20 aprilie 2026

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Relevanța”

Monopolurile asupra vizibilității nu mai reflectă realitatea actuală — această transformare este tema editorialului meu de astăzi.


...
Notorietatea a fost odinioară echivalentă cu autoritatea. În anii ’90, o simplă apariție la televiziunea națională confera instantaneu legitimitate. Vizibilitatea era interpretată ca expertiză; invitațiile în emisiuni sau citările în presă funcționau ca un certificat tacit de competență.

Astăzi, ecuația s-a schimbat radical. Notorietatea există, dar s-a fragmentat. Fiecare comunitate, fiecare domeniu, fiecare platformă are propriile vedete. Poți fi o autoritate incontestabilă într-un cerc restrâns și complet necunoscut în afara lui.

Această discrepanță capătă o relevanță tot mai mare. Multă vreme, sistemele erau închise: câteva instituții — televiziuni, universități, centre de putere — controlau vizibilitatea. Dacă intrai în circuit, notorietatea devenea stabilă și greu de contestat.

Epoca acestor monopoluri s-a încheiat. Globalizarea şi digitalul au schimbat regulile jocului. Comparația nu mai e locală sau națională, ci globală. Ideile și performanța circulă liber; reputația nu mai poate fi construită într-un spațiu izolat.


Popularitatea nu mai ține loc de competență. Vizibilitatea poate fi rapidă, spectaculoasă, virală, dar nu garantează valoarea. Diferența dintre notorietate și expertiză devine evidentă de îndată ce părăsești cercul în care ești cunoscut.


Schimbarea nu ține doar de social media; este structurală. Televiziunea nu mai deține scena centrală, iar instituțiile nu mai controlează legitimarea publică. Vizibilitatea circulă în multiple direcții, iar autoritatea trebuie demonstrată constant.


Notorietatea, în sine, nu este nici bună, nici deranjantă. Probleme apar atunci când este confundată cu competența. Într-o lume deschisă, diferența dintre cele două nu mai poate fi ascunsă.


A fi cunoscut nu mai e suficient. Este necesar să fii relevant.

 

Dan LUCA / Bruxelles

marți, 14 aprilie 2026

Dan LUCA – editorial în Fãclia: “Referendumul de la 14 ani”

În 1986 am participat la referendumul pentru dezarmare. Am vorbit despre acest subiect în editorialul meu de astăzi.

 

---

 

Acum aproape 40 de ani aveam 14 ani și eram, pentru o zi, votant. Nu oficial în sensul democratic al cuvântului, dar suficient încât să semnez într-un tabel și să contribui la rezultatul unanim al marelui referendum pentru dezarmare. Era 23 noiembrie 1986, iar noi, elevii de la Liceul Emil Racoviță, am mers la școală într-o duminică nu pentru ore, ci pentru a participa la momentul civic al epocii.

 

Ni se explica atunci că votul nostru va contribui la reducerea militarilor, a armamentului și a cheltuielilor militare cu 5% și va susține eforturile de pace la nivel internațional. În atmosfera Războiului Rece, mesajul suna solemn și foarte serios.

 

Secția de vot era organizată cu o eficiență remarcabilă: o foaie A4 cu un tabel de semnături și două coloane — una mare, foarte vizibilă, marcată DA, și una mai modestă, pentru NU. Sistemul era simplu și elegant. Toți semnam în coloana DA. Fără ezitări, fără surprize statistice. O formă timpurie de consens național.

 

Pentru noi, miza reală era să fim printre primii care semnează. Era un fel de reflex civic grăbit şi sugerat: să răspundem prompt chemării partidului. Așa că, la prima oră, am ajuns la școală, am luat stiloul și am semnat cu seriozitatea cu care un adolescent de 14 ani poate contribui la dezarmarea globală.

 

Ne uitam discret unii la alții înainte de semnătură, mai mult din reflex decât din îndoială. Procedura era clară, coloana potrivită era clară, iar rezultatul final era, de fapt, deja cunoscut de toată lumea.

 

Privind acum înapoi, scena are un aer aproape didactic: o sală de clasă, o foaie A4 și o generație de adolescenți contribuind disciplinat la pacea mondială cu câte o semnătură. Era modul nostru de a participa la marile echilibre strategice ale planetei.

 

Ironia este că astăzi, când auzim din nou despre bugete de apărare crescute, reînarmare și noi echilibre militare în Europa, îmi amintesc acea dimineață. Noi, la 14 ani, contribuiserăm deja la reducerea armamentului cu 5%. Cel puțin pe hârtie.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

marți, 7 aprilie 2026

NEW: Dan Luca Director at Rud Pedersen Public Affairs in Brussels

Starting in April 2026, I joined the Rud Pedersen Public Affairs team. Founded in 2003 in Sweden by Morten Rud Pedersen, it is now a leading European public affairs consultancy. It has 19 offices across Europe, with a strong presence in Brussels since 2017.


We are thrilled to welcome Dan Luca to Rud Pedersen Brussels as Director. Dan joins us after an impressive 25-year career at Euractiv, most recently serving as Vice President Strategic Innovations. Over the years, he has developed remarkable expertise in EU affairs, strategic communications, business development, stakeholder relations and network-building in Brussels. His experience at the intersection of policy, media and advocacy is rare and incredibly valuable. Dan’s deep knowledge of the Brussels landscape and longstanding relationships across the EU affairs community will be a major strength for our team and for the organisations we support. We are very pleased to have him with us and look forward to working together”, mentioned the management of Rud Pedersen Public Affairs.

 

It is a privilege to join the team at Rud Pedersen Public Affairs in Brussels, an organization with a strong and well-established impact in the European business community. At a time when the European Union is redefining its position in the global competitiveness landscape, meaningful stakeholder engagement is more important than ever.

 

I look forward to bringing my more than 25 years of experience in strategic communication to further strengthen Rud Pedersen’s mission—supporting the success of the European Union and contributing to the long-term prosperity of European society.

 

 About Dan LUCA:

Dan Luca is a Romanian-born expert in European affairs who has been active in Brussels since 1997. His career spans policy analysis, media, and strategic communication within the European Union ecosystem.

He holds a Master’s degree from the ULB Institute of European Studies and earned a PhD in International Relations and European Studies, with a specialization in communication.

In 2020, he published the book Mapping the Influencers in EU Policies with Palgrave Macmillan, examining networks of influence in EU decision-making.

Professionally, Luca has spent over 25 years with Euractiv, a major media platform covering EU policies. During his time there, he held senior roles including Director of Business Development, overseeing operations across 12 offices in EU capitals, and Vice President for Strategic Innovations. His work involved analyzing long-term trends (“meta-trends”) affecting European policies and stakeholders, particularly corporations and trade associations.

More recently, he coordinated the 2025 study Beyond the Institutions: How Associations Keep Europe Connected, which explores the role of associations in European competitiveness.

 

 

luni, 6 aprilie 2026

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Andaluzia”

Andaluzia, cea mai populată regiune a Spaniei, merită văzută pe viu. Detalii, în editorialul meu, semnat astăzi.

 

----

Am petrecut câteva zile în Andaluzia și mă întreb: câte locuri mai oferă astăzi combinația asta de orașe vibrante, sate liniștite și peisaje care te fac să uiți de timp? Dacă nu ați fost încă, merită să vedeți cu ochii voștri ce înseamnă cu adevărat sudul Spaniei.

 

Andaluzia este cea mai populată regiune a Spaniei, cu aproximativ 8,5 milioane de locuitori. Economia sa se bazează pe turism și agricultură – uleiul de măsline, fructele, legumele, citricele și vinurile sunt cele mai cunoscute produse – dar include și sectoare moderne, cum ar fi industria aeronautică.

 

Prima oprire a fost Málaga, un punct de legătură esențial pentru sudul Spaniei. Aeroportul internațional conectează regiunea cu Europa, iar orașul combină viața urbană cu relaxarea litoralului mediteranean.

 

La Cádiz, unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din Europa, istoria se simte la fiecare pas. Plaza de San Juan de Dios, Teatro Romano și Catedrala oferă o imagine clară a trecutului, iar din turnul catedralei se vede Atlanticul. Și pentru că nu poți vizita Cádiz fără să simți gustul locului, am încercat pescaíto frito și churros autentici.

 

Satele albe din Andaluzia rurală au un farmec aparte: străzi înguste, case vopsite în alb și livezi de portocali și lămâi. Pentru cei care caută aventură, Caminito del Rey oferă un traseu de 7,7 kilometri de-a lungul Desfiladero de los Gaitanes, cu pasarele suspendate la peste 100 de metri deasupra râului – o experiență pe care nu o uiți ușor.

 

Parcul Național Doñana este un alt loc care merită vizitat. Mlaștinile, dunele și pădurile protejate oferă un cadru unic pentru biodiversitate, iar accesul prin pădure și pe plajă face vizita completă.

 

Sevilla este centrul cultural al regiunii. Plaza de España și terasa Metropol Parasol oferă perspective diferite asupra orașului, iar Real Alcázar și Catedrala sunt repere istorice majore. Mormântul lui Cristofor Columb atrage vizitatori, iar Giralda domină elegant orizontul orașului.

 

Seara, Sevilla trăiește prin flamenco – am văzut spectacole autentice care transmit emoție direct, fără filtre. În același timp, orașul are și dimensiuni moderne: Isla de la Cartuja, fostul site al Expoziției Universale din 1992, găzduiește astăzi centre de cercetare și spații culturale.

 

Fotbalul face parte din viața locală: am vizitat stadionul Sevilla FC și am urmărit un meci al lui Real Betis într-un bar plin de suporteri – pasiunea comunității e vizibilă la fiecare pas. În jurul Sevillei, zona industrială și aeronautică, cu companii care lucrează pentru Airbus, angajează aproximativ 4.000 de oameni.

 

Andaluzia combină orașe vibrante, sate liniștite, natură protejată, tradiții culturale și economie diversificată. Este o regiune care merită vizitată și povestită mai departe – fie că ești turist, pasionat de cultură sau doar curios să vezi cum se trăiește în sudul Spaniei.

 

Dan LUCA / Bruxelles