luni, 14 ianuarie 2008

Alegeri la nivelul regiunilor de dezvoltare?

Recent am publicat un articol pe EurActiv cu titlul Organizatiile non-guvernamentale - suport pentru absorbtia fondurilor europene. Vreau sa comentez ultimul paragraf referitor la tema: “E nevoie sa exista si alegeri legislative la nivelul regiunilor de dezvoltare?”

Pentru absorbtia fondurilor de aderare, dar nu numai, Romania a fost “decupata” in 8 regiuni de dezvoltare. Imi amintesc in 1999 cand lucram ca si consultant pentru IBF si faceam parte dintr-o echipa care avea ca obiectiv mediatizarea acestui “proiect european”. A explica in Romania aceste “regiuni” si cine le “conduce” e inca greu de inteles de publicul larg la aproape 10 ani de la implementare.

Cunoastem ca avem alesi la nivel judetean si national, dar nu exista “alegeri regionale”. In cadrul unor partide politice din Romania se observa o anumita abordare care se refera la cele 8 regiuni, daca nu ma insel la PSD si PNL. Acum cativa ani, cand se discuta despre posibilitati asupra modului de alegere a parlamentarilor europeni in Romania, deputatul Vasile Puscas propunea chiar alegeri pe circumscriptii regionale.

Cred ca in acest moment e dificil ca politicienii “sa lupte” pentru regiunile lor, atata timp cand sunt alesi pe liste judetene sau nationale. De asemenea cum se prezinta un presedinte de Consiliu Judetean din Romania intr-o intalnire europeana? “Ma numesc X si sunt presedintele Consiliului Judetean Y, care face parte insa din regiunea de dezvoltare Z”. Hai sa fim seriosi!

Desigur Romania nu duce lipsa de politicieni si nu cred ca alta structura de “alesi regionali” este solutia. Poate o dezbatere insa pe aceasta tema este binevenita.

Dan LUCA / Bruxelles

2 comentarii:

  1. Regiunile romanesti, sunt niste decupaje administrative NOI. Chestiunea pertinentei lor, in fata decupajelor adminstrative mai vechi, traditionale: judetele si comunele, nu este una noua.
    Hai sa luam exemplul Frantei, care este, ca si Romania, un stat centralizat. Regiunile franceze s-au impus ca si decupaje administrative in 1982, odata cu marile reforme administrative. Dar ele existau deja, din 1975, sub forma unor EPR (établissement public régional), care erau de fapt niste decupaje operationale ("de program"), cu rol in implementarea planului national. Singura instanta administrativa operationala la nivel de regiune, din 1975 pana in 1982 era prefectul de regiune: numit, si cu rol de a supraveghea planificarea regionala. Abia dupa 1982, dupa cativa ani de experienta, s-au organizat alegeri regionale si formarea unei instante administrative regionale: consiliul regional. S-a discutat mult timp despre pertinenta acestui consiliu regional: care ar putea fi rolul sau in fata consiliilor judetene, mentinute si ele? Raspunsul (care nici in ziua de astazi nu este satisfacator), l-a adus descentralizarea administrativa si impartirea de competente: regiunea se ocupa de licee si de dezvoltare economica, pe cand departamentul (judetul) are vocatii mai "sociale" (ajutor social, transport, etc).
    Cresterea in putere a regiunilor a facut ca judetele sa piarda in pertinenta si competente, ceea ce a creat destul de multe dezbateri, argumentul de baza fiind acela ca judetele sunt mai vechi si cu mai experienta decat regiunile...

    Alegeri la nivel regional? De ce nu, doar ca trebuie sa ne gandim la implicatii: sunt romanii destul de pregatiti sa se identifice cu un alt decupaj administrativ?
    Care va fi rolul judetelor?
    Reorganizarea bugetului loca?
    Chestiunea e interesanta si, cred eu, merita dezbatuta...

    RăspundețiȘtergere
  2. cum va arata harta ?; sunt zone care au fost incluse aiurea in 1968 dintr-o regiune in alta,ex. orsova si clisura dunarii.

    RăspundețiȘtergere