Comunicare sau diplomaţie publică ?

Să încercăm să vizualizăm “faimoasa” comunicare a Uniunii Europene cu proprii cetăţeni dintr-o perspectivă “diplomatică”. Este clar că strategiile de comunicare ale UE utilizează o diversitate de politici ale diplomaţiei publice pentru a-şi atinge ţelurile. Se urmăreşte înţelegerea reciprocă şi cooperarea în abordarea procesului de comunicare şi informare, iar pentru aceasta, strategiile de comunicare ale UE pot fi imaginate ca iniţiative bine-dezvoltate ale diplomaţiei publice.

Diplomaţia Standard e ceva foarte vizibil şi poate fi descrisă ca fiind căile prin care liderii guvernamentali comunică între ei la cele mai înalte nivele. Diplomaţia Publică, prin contrast, se axează pe căile prin care o ţară (sau o organizaţie multi-laterală) comunică cu cetăţenii. Democraţia publică efectivă începe de la premisa că dialogul, mai mult decât o prezentare cu scopul de a vinde ceva, este adesea elementul central pentru realizarea ţelurilor politicilor externe.

Strategiile de comunicare ale UE trebuie astfel gândite, încât sa amelioreze lipsa de interes a cetăţenilor, dar şi evidenta lipsă de informare. Aşa cum am precizat într-un mesaj anterior, cetăţeanul european vrea să înţeleagă sistemul comunitar şi felul în care acesta îi influentează viaţa, dar nu trebuie plictisit cu detalii tehnice, care pentru el par irelevante.

Cetăţenii trebuie să fie informaţi corect si complet, trebuie să îşi cunoască drepturile şi trebuie să şi le exercite, cunoscând situaţia reală existentă la nivel european, pe plan politic, social, economic, etc. Comunicarea cu cetăţenii UE şi cu cei din ţările care aspiră la statutul de membru UE, reflectă majoritatea eforturilor diplomaţiei publice a Comisiei.

Dan LUCA / Bruxelles