Angajabilitatea între definiţie şi realitate

Aşa cum foarte corect este precizat într-un material Cariere, “angajabilitatea se referă la potenţialul unui individ de a găsi un prim loc de muncă, a-l păstra, iar la nevoie a găsi un altul. Utilizat de regulă cu referire la tinerii absolvenţi, conceptul poate fi foarte bine extins la orice vârstă, pentru că instabilitatea locurilor de muncă a devenit o problemă generală. Indiferent de profesie şi statut socio-profesional, oricare dintre noi are nevoie să se întrebe cât de angajabil este şi să lucreze continuu la creşterea angajabilităţii proprii”.

Apare într-adevăr o discrepanţă între ceea cepot oferi mulţi dintre tinerii absolvenţi fără experienţă şi pretenţiile pe care le au, dar totuşi nu aş exclude total deficienţele sistemului educaţional care lasă mult de dorit în privinţa adaptabilităţii lui la realităţile actuale.

“Educaţia adulţilor ar trebui conştientizată şi organizată întotdeauna ca muncă asupra propriei persoane, având ca scop acumularea şi dezvoltarea unui sistem complex şi funcţional de capacităţi, competenţe şi abilităţi; o muncă ce implică în primul rând responsabilitatea celui în cauză; şi împleteşte activităţile colective formale, nonformale şi informale cu activităţile individuale autonome şi autodirijate. Dacă reuşeşti la un astfel de loc de muncă, poţi fi sigur că vei reuşi să găseşti şi să păstrezi şi un altul”- Corect! Este foarte bună ideea lansată de doamna sociolog Elisabeta Stănciulescu.

Despre asta este vorba şi atunci când un tânăr este implicatserios în activităţile unei organizaţii, asociaţii studenţeşti sau de voluntariat – înţelege practic cum stau lucrurile, va cunoaşte mult mai bine la ce se va înrola după absolvire.

Dan LUCA / Bruxelles