Este pentru prima dată când un
premier român doreşte cu
adevărat să implice Diaspora în dezvoltarea României. Prin mesajul trimis nouă,
celor care am organizat dezbaterea
din incinta Parlamantului European din Bruxelles, Victor Ponta sublinia că
“În România avem nevoie de o dezbatere politică reală despre potenţialul
Diasporei româneşti şi ce implică aceasta atât la nivel economic, cât mai ales
la nivelul de resurse umane. În acest sens dilema integrării expertizei
românilor din Diaspora în noua Guvernare este prezentă”.
În februarie
2008 s-a lansat la Bruxelles un concept inovator în politica românească,
acela de racordare politică a Diasporei prin infiinţarea filialelor partidelor
politice româneşti în afara României. Succesele acestui proiect prind viaţă.
Românii din Diaspora pot acum să se implice în mod real în politica românească
şi în cea a ţării de adopţie. Mulţi dintre ei sunt acum candidaţi
la alegerile din ţările de adopţie. Nu
trebuie să ne oprim aici, avem nevoie să dezvoltăm împreună oferte reale pentru
ca cei plecaţi să se reîntoarcă şi să contribuie la Guvernarea României.
În noiembrie 2011 am
fost rugaţi de liderul PSD să găsim forme concrete, de ce nu propuneri de
programe guvernamentale, prin care să realizăm punţi de legătură între românii
din Diaspora şi Guvernare. Iar proiectul demarat cu colegii
din Londra este pe acest palier.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu