La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează
peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi
pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau
vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene
din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte
articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică
sub semnătura autorilor.
---
Ne-am bucurat ori de câte ori am putut să punem o cărămidă
la imaginea pozitivă a României. De 20 de ani, SIVECO, firma în care lucrez, are
puterea, prin oamenii ei, să facă proiecte mari şi frumoase, care influenţează
destine şi aduc progres.
Avem foarte mulţi programatori, experţi în IT, creativi,
inteligenţi, apreciaţi. Cu ei construim punţi între ţări. Din 2009, furnizăm
servicii pentru Comisia Europeană. Nu e la îndemâna oricui. Dar noi am reuşit şi
suntem văzuţi acum ca un furnizor profesionist, serios, cu referinţe de
invidiat şi o expertiză măsurată în 20 de ani şi mii de proiecte. Iar acest
lucru influenţează direct imaginea României. În momentul de faţă desfăşurăm 12
contracte pentru instituţiile europene, majoritatea fiind contracte directe.
Am fost întrebat deseori cum sunt licitaţiile pentru UE şi
am răspuns că nivelul este foarte ridicat. Din punct de vedere strict formal,
licitaţiile pentru proiectele pe care le facem în România, şi în alte state din
Europa sau chiar Africa şi Asia, sunt mult mai formale decât la Bruxelles. Un
cuvânt, o literă, o virgulă contează mult mai mult în România, dar calitatea
soluţiei ofertate contează mai mult la Bruxelles decât aici.
Strategia noastră este să fim în prima linie, să oferim
servicii complexe, directe, produse finale, cu tot ciclul de dezvoltare
software, începând de la analiză, de la înţelegerea nevoilor unui beneficiar,
până la implementarea şi mentenanţa sistemului informatic.
Companiile româneşti sunt încă foarte puţin prezente pe
piaţa europeană. Ne bucurăm că suntem pionieri şi aici, şi că putem coordona
direct proiecte foarte mari la Bruxelles.
Putem să gândim european!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu