Până la nominalizările pentru Capitala Culturală Europeană
a anului 2020, Clujul a câştigat o poziţie între nominalizaţii la titlul de Capitală
a Tineretului în 2015, fiind primul oraş din România care intră în această
competiţie. Oraşul trebuie să lupte în finală cu Ivanovo
(Rusia), Varna (Bulgaria)
şi Vilnius (Lithuania).
“Prin tinerii din Cluj oraşul doreşte să-şi împărtăşească
cu tinerii Europei cultura şi dinamismul oraşului nostru“, se arată într-un
comunicat al Primăriei, după cum precizează Adevărul. Acelaşi lucru am
încercat să accentuez ori de câte ori am avut ocazia.
Clujul,
ca centru universitar este un lansator excelent. Nu mă refer aici doar la
generarea de oameni pregătiţi, ci, printr-o bună colaborare între academic şi
restul sectoarelor prioritare, se poate crea o imagine solidă în Europa pentru
un oraş cu un mare potenţial de dezvoltare.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu