miercuri, 21 noiembrie 2012

7 ore cu Victor Socaciu la Bruxelles

Săptămâna trecută am avut marea plăcere să-l cunosc personal pe Victor Socaciu. Normal, îl ştiam ca autor şi interpret de muzică folk încă din anii ’80 (cred că am fost chiar la un concert când eram la liceu în Cluj). Mai auzisem şi de mandatul său de deputat pe care îl începuse încă din 2008. Iar mai recent la nivelul USL s-a decis ca Victor Socaciu să fie candiatul pentru Colegiul 1 din Diaspora, colegiu care cuprinde şi Bruxelles-ul.

Întâlnindu-mă cu colegii de la PSD Belgia la sfârşit de octombrie am stabilit să-l invităm pe Victor Socaciu la Bruxelles pentru a-l “expune” comunităţii românilor din capitala Europei. Totul a mers perfect şi pe 15 noiembrie am avut plăcerea să organizăm o serie de acţiuni la Bruxelles pe linia candiaturii lui Victor Socaciu la Camera Deputaţilor. Timp de 7 ore am fost împreună la acţiuni tipice campanie electorale şi vreau să spun fără reţinere că m-a implesionat. Pentru cei care nu îl ştiu direct pot să vă mărturisesc că este un om de o bunătate neaşteptată, care pune foarte mult respect pe oameni. M-a impresionat povestea vieţii sale, cu amănunte despre părinţii săi, copilăria din Braşov, facultatea tehnică pe care a urmat-o, dar şi despre cum a ajuns să se alăture cenaclului Flacăra. Toate aceste fiind povestite plăcut unei audienţe formate din români veniţi pentru a înţelege şi “brandul politic” al unui simbol al României culturale.

Nu mă voi axa acum pe discursul dânsului şi pe promisiunile electorale, ci mă voi mărgini la a cita din gândurile cu care a început prelegerea: “Nu sunt doctor în problemele Diasporei, dar mă informez”.

Mult succes Victor Socaciu în alegerile din 9 decembrie 2012!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu