Conform materialului HotNews, Leonard
Orban susţine că cifrele privind rata absorbţiei banilor europeni diferă în
funcţie de perioada analizată - “ceea ce consemnăm astăzi poate să nu mai fie
în vigoare peste câteva luni de zile”, completând de asemenea că, de la
înfiinţarea ministerului pe care îl conduce, rata de absorbţie în cadrul
politicii de coeziune s-a dublat, de la 3,7% la 7,4%, obiectivul fiind de a se
ajunge la 20% până la sfârşitul anului.
Implicarea României în
dezbaterea europeană este de dorit, nu neapărat numai când este vorba de
fondurile europene şi distribuirea bugetului UE. Fondurile europene sunt în strânsă legătură cu
performanţele României în domeniul comunitar, însă spuneam recent, trebuie
intervenit rapid, organic, pentru ca tendinţele greşite să fie corectate.
Astfel, este necesară acea regândire în administraţia românească, în primul
rând prin crearea unor noi poziţii pe cele două nivele, local şi naţional.
România are nevoie de persoane responsabile în fluidizarea
relaţiei cu UE şi adaptarea la afacerile europene.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu