La început de an, am
răspuns întrebărilor ziarului Făclia.
Mi-am exprimat părerea cu privire la ce ne putem aştepta în 2013 pe plan
european. Legat de România şi Cluj, se insistă pe “dosarele” deschise deja la
sfârşitul anului trecut. Nici subiectul Diasporei nu a fost neglijat.
…….
Făclia de Cluj:
Care credeţi că vor fi principalele evenimente pe plan european în anul care a
început?
Dan Luca: După un
2012 marcat de dezvoltări interesante, nici 2013 nu se anunţă unul monoton.
Criza economică continuă şi în 2013, iar impactul acesteia influenţează
construcţia europenă. Cel mai probabil în 2013 se va lansa o amplă dezbatere
despre viitorul instituţiilor comunitare şi eficienţa lor, mai ales că prind la
public bine astfel de dezbateri într-un an pre-electoral european. Spre toamnă, partidele europene îşi vor desemna, după proceduri mai mult
interne decît prin alegeri primare, candiaţii pentru poziţia de preşedinte al
Comisiei Europene (pronosticurile mele: Martin Schulz pentru Socialiştii Europeni,
Donald Tusk pentru PPE şi Guy Verhofstadt pentru Liberalii Europeni). Campania
pentru “europenele” din mai 2014 va începe rapid, încă din toamna acestui an.
Făclia de Cluj:
Ne putem aştepta la o dominaţie a Germaniei şi în 2013?
Dan Luca:
Germania şi Angela Merkel au un an interesant din punct de vedere intern, în
primul rînd. Forţele europene vor urmări cu mare interes alegerile din luna
septembrie 2013 din Germania. Este foarte interesant dacă Angela Merkel va
cîştiga al treilea mandat de cancelar. O revenire, probabilă, a
social-democraţilor la putere în Germania, chiar şi în coaliţie cu partidul
actualului cancelar, ar schimba abordarea asupra multor probleme actuale, cu
impact imediat asupra UE. Fără să exagerez, cred că tot ce se întîmplă acum în
Berlin are foarte mare relevanţă asupra întregii Uniuni Europene.
Făclia de Cluj:
Avem un nou Guvern în România. La ce ne putem aştepta din punct de vedere
european?
Dan Luca: Noua
guvernare a lansat deja dezbaterile pe tema unei noi Constituţii, dar şi pe
trasarea regiunilor de dezvoltare. Care vor fi aceste schimbări vom vedea poate
deja în 2013. România are nevoie de o mai bună reprezentare la Bruxelles.
Calibrarea actuală a portofoliilor din Cabinetul Ponta, axat, aşa cum zicea şi
premierul, pe structura Comisiei Europene, denotă deja o nouă abordare,
sectorială, atît de necesară stadiului actual al ţării noastre. Sperăm să vedem
practic rezultatele atît din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene,
cît şi din prisma participării mai active a României la dezbaterea europeană
contemporană. În rest, Schenghen-ul este încă o temă delicată, şi negocierile
continuă, însă o mare realizare la sfîrşitul anului 2013 este eliminarea
restricţiilor pe piaţa muncii pentru români în state europene.
Făclia de Cluj:
Cîteva idei pentru Cluj în acest context european?
Dan Luca: S-a
înţeles că oraşul este un important pol economic, cu mare potenţial, atît din
punct de vedere tehnic, cît şi al resurselor. Şi în 2013 trebuie insistat pe
măsurile care stimulează investiţiile sustenabile în zonă.
Făclia de Cluj: Aţi
vizitat multe oraşe europene. Ce credeţi că îi lipseşte totuşi Clujului?
Dan Luca: O
reprezentare adecvată la Bruxelles, iar pe plan local şi naţional mai multă
grijă pentru ceea ce avem. Să luăm exemplul Vienei, a cărei administraţii ştie
că trebuie să aibă grijă de zestrea arhitecturală şi profită de fondurile
europene alocate pentru conservarea acesteia. Şi nu întîmplător Reprezentanţa
de la Bruxelles a Vienei este vîrful de lance al strategiei europene.
Făclia de Cluj: La
început de an, nu putem să uităm nici de românii din Diaspora. Ce ne puteţi
spune despre acest subiect?
Dan Luca: Mă bucur
că sugestiile noastre de la Bruxelles prind la nivelul coaliţiei USL aşa cum
subliniam cînd propuneam adaptarea instituţiilor româneşti la Diaspora, pentru
o gestionare cît mai eficientă a problemelor comunităţilor de români. Am
militat public încă din 2008 pentru a avea un ministru responsabil cu Diaspora.
Odată cu prezentarea componenţei noului Cabinet, premierul Victor Ponta
aminteşte şi de înfiinţarea unui post de ministru pentru comunităţile de români
din străinătate. Este foarte clar că Ponta doreşte să implice Diaspora în
dezvoltarea României. Este important însă să fim
pragmatici, un minister al Diasporei este bun, dar şi mai importantă este
eficienţa acestei noi structuri. Ministrul Cristian David a venit recent la
Bruxelles, şi-a prezentat ideile, şi cred că poate realiza liantul dintre cei
din ţară şi cei din afara României.
Făclia de Cluj:
Personal, ce proiecte pregăţiţi pentru 2013?
Dan Luca: Mă
voi implica foarte activ în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene. Cel mai probabil, în următorii 3 ani vom asista la o
dezbatere intensă despre viitorul UE, despre o posibilă Conferinţă
Interguvernamentală (IGC), despre un nou tratat comunitar şi despre
poziţionarea statelor membre în această dezbatere. România este unul din cele
25 de state membre UE care a decis să semneze Tratatul Fiscal. Unde se plasează
însă România în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene? Intenţionez
să animez dezbateri pe această temă, atît la Bruxelles, dar şi la Bucureşti şi
Cluj.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu