miercuri, 23 ianuarie 2013

Scoţia şi Uniunea Europeanã

După declaraţia preşedintelui Barroso, potrivit căreia orice stat nou format va trebui să îşi relanseze candidatura pentru a deveni membru UE, şi în contextul în care Scoţia vorbeşte de independenţa faţă de Marea Britanie, se iscă o nouă dezbatere.

Astfel, chiar dacă britanicii vor hotărî ieşirea din Uniunea Europeană, premierul scoţian Alex Salmond este de părere că ţara sa nu va fi pusă în aceeaşi situaţie, negocierile cu oficialii europeni fiind purtate înainte de transferul de suveranitate.

În concluzie, s-ar parea că referendumurilor viitoare vor decide mişcările de pe scena “geo-politică” europeană pe termen mediu şi lung. Influenţa cetăţenilor începe parcă să se simtă astfel mult mai mult în demersurile care se fac la nivel naţional şi european.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu