Avem mai puţin
de o lună până vom cunoaşte noul şef al Comisiei Europene. Despre cum s-ar
putea restructura Executivul European, începând cu acest mandat scriam în noua
corespondenţă în ziarul
Prahova.
Redau mai jos
textul integral, publicat miercuri, 18 iunie:
............
Conform unui
calendar deja stabilit, până la mijlocul lunii iulie se va desemna prin vot
noul preşedinte al Comisiei Europene, iar viitorul executiv european îşi va
începe mandatul în această toamnă, fiind compus din 28 de membri, câte unul
pentru fiecare stat din Uniunea Europeană.
Problema
esenţială rămâne lipsa de omogenitate a Comisiei Europene, din cauza numărului
prea mare de membri. În absenţa unei restructurări în acest sens, se discută
limitarea numărului de portofolii, de exemplu, prin crearea de “comisari
asistenţi”.
Începe să se
vehiculeze ideea unor ˝Clustere de comisari˝. Parlamentul European propunea în
această primăvară chiar “numirea unor comisari fără portofoliu sau stabilirea
unui sistem de vicepreşedinţi ai CE cu responsabilităţi asupra unor clustere
tematice majore şi cu competenţe de a coordona munca CE în zonele
corespondente, ar trebui avute în vedere pentru funcţionarea mai eficientă a
Comisiei, fără a prejudicia dreptul de a numi un comisar de fiecare stat membru
şi dreptul la vot al tuturor comisarilor”, după cum se menţionează în textul
oficial.
Practic, se
vorbeşte acum despre cinci grupări în interior şi cinci comisari care să
supervizeze activitatea celorlalţi în anumite clustere. Există o propunere
concretă, fiind sugerate şi ce fel de politici să fie astfel abordate, venită
din partea reprezentanţilor marilor companii la nivel european.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu