Noua Comisie
trebuie să înceapă, “nu în câţiva ani, ci astăzi”, un program de reformă
drastică pentru a salva UE. Numai atunci Europa poate supraviețui într-o lume
de mișcările tectonice, avertiza scriitorul olandez Joop Hazenberg, autor al volumului “Următoarea Europă, Cum poate supraviețui UE într-o
lume de mișcările tectonice”. Acesta a subliniat de asemenea, așa cum am mai
spus, că 2014
nu este altceva decât un precursor pentru următoarele
decenii.
Hazenberg se
întreabă dacă vom pierde cursa cu țările
BRICS, dacă chiar nu există niciun viitor optimist pentru Uniunea Europeană
în secolul 21, și răspunsul îl putem afla analizând atât atuurile Europei, cât
și părţile sale mai puţin pozitive: Europa este un continent incredibil de
puternic, bogat și divers, se bucură de condiții geografice și climatice
minunate, în consecinţă cetățenii UE sunt extrem de norocoși în comparaţie cu
cei născuţi în Asia și Africa. Pe de altă parte, normele, valorile europene și
structurile de guvernare sunt o sursă de inspirație pentru lume, alături de produse
și servicii de înaltă calitate. Totuși, sunt experţi care consideră că zeci
de milioane de europeni vor rămâne șomeri pentru anii următori, îmbătrânirea ne
va lovi tare, mai ales după 2030, tensiunile dintre generații vor crește, ceea
ce este periculos, deoarece continentul nostru are deja o mulțime de rupturi.
Conform aceluiași
autor, democrația în Europa poate fi revigorată prin introducerea sistemului de
“mandat dublu” și prin alegerea directă a comisarilor naţionali, păstrând
astfel statele-națiune în centrul integrării europene.
Peste tot în
lume "Case ale Europei", pot
fi lansate pentru a promova cultura, valorile și modalități de cooperare ale noastre,
sugera tânărul scriitor olandez.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu