Occidentul
Românesc mi-a oferit din nou ocazia de a-mi exprima opinia privind “fibra”
românească prezentă la Bruxelles. 2015 este anul în care își încep activitatea
instituţiile europene în noua formulă desemnată în urma alegerilor, dar în
același timp, România trebuie să își consolideze “ramificaţiile” sectorului
privat în capitala Europei.
Redau mai jos articolul publicat
în ediţia lunii octombrie:
............
Pe
bună dreptate 2014 este anul alegerii noilor lideri europeni. Avem preşedintele
Consiliului – polonezul Donald Tusk, avem preşedintele Comisiei Europene – luxemburghezul
Jean-Claude Juncker, avem preşedintele Parlamentului European – neamţul Martin
Schulz.
Dacă analizăm din
punct de vedere european, România şi-a desemnat echipa instituţională de la
Bruxelles: 32 de eurodeputaţi europeni, aleşi pentru un mandat de 5 ani în urma
alegerilor din 25 mai 2014, şi comisarul european desemnat. Este un proces
repetitiv, ciclic, pe care l-am savurat mediatic şi la intrarea României în UE
(2007), dar şi cu ocazia precedentelor alegeri europene (2009).
Ceea ce nu a reuşit
România să consolideze la nivelul Bruxelles-ului european este reprezentarea
sectorului privat. Trebuie
să privim larg integrarea europeană a ţării noastre, nu doar ca pe o formă de
inter-institutionalizare. Proceduri similare trebuie să se desfăşoare şi la
nivel de federaţii europene sectoriale. De exempu, dacă este să luăm un sector
foarte drag nouă, agricultura, ne întrebăm ce facem pe palierul producătorilor
agricoli sau al fermierilor? Am salutat rebranşarea din 2013 a asociaţiei
româneşti Pro Agro la Federaţia Europeană a Producatorilor Agricoli, dar mai
sunt acum elementele necesare integării reale:
-
participarea la grupurile de lucru sectoriale, în care opinia producătorilor
români trebuie prezentată în mod sustenabil;
-
implicarea “în viteza de Bruxelles″ a producătorilor agricoli din România în
dinamica legislativă europeană (vezi povestea cu micul românesc sau cea a
sacrificării porcului de Crăciun);
-
depunerea candidaturii membrilor din România pentru funcţii de conducere în
organizaţia europeană (aşa cum la nivelul Parlamentului European,
vicepreşedintele Comisiei de Agricultură este un român);
-
deschiderea unui birou de reprezentare permanent la Bruxelles, aşa cum au şi
alte ţări care consideră cu adevărat agricultura strategică pentru dezvoltarea
ţării.
Iar
agricultura este un caz fericit, în care avem o structură românească activă pe
axul România-Bruxelles. Din cele aproximativ 3.000 de federaţii industriale
europene, prezente cu secretariat permanent la Bruxelels, dacă avem “însurubare
românească” în vreo 300 de cazuri, iar în maxim 30 de cazuri avem alocată
resursă necesară (financiară şi umană) pentru a activa la nivelul unui stat ce
se vrea a fi a 7-a putere europeană.
Privind
însă spre viitor, sper ca anul 2015 să fie anul în care sectorul privat din
România îşi alege (în premieră) feţele pentru a-l reprezenta la Bruxelles!
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu