Graniţele ″tradiţionalului″ în era globalizării

Citeam recent un material de blog interesant, preluat de Dilema Veche, semnat de Emanuel Ciocu. Observaţia pe care o face autorul de materiale gastronomice ar trebui să ne dea de gândit : ″Există, născut probabil dintr-un complex de inferioritate, un orgoliu de a naţionaliza tot ceea ce ne pică pe masă. De a transforma în 100% românesc tot ceea ce avem în farfurie. Sau, dimpotrivă, de a spune că nimic nu este cu adevărat autentic românesc.  Or, astfel de procente absolute (şi absurde) nu există nici măcar în bucătăriile ţărilor – în special insule – care au fost istoric închise influenţelor externe. Chiar şi bucătăria japoneză, una dintre cele mai puriste din cîte există, s-a lăsat copleşită de influenţe chinezeşti şi, mai recent, de cele occidentale″.

Tendinţa este evidentă în era globalizării, pe fondul unei pieţe unice, însă nu ar fi păcat să ajungem să confundăm ceea ce am împrumutat în ultimele decenii, cu ceea ce este cu adevărat autentic?

România este ţara cu cele mai multe produse atestate ca fiind tradiționale din UE, deci avem “ce pune pe masă”.  

Dan LUCA / Bruxelles