luni, 6 octombrie 2014

Universităţile atrag bani europeni

Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj este entitatea românească care a atras cei mai mulți bani europeni, depășind pragul de 1.000.000.000 de lei, în intervalul financiar 2007–2013, după cum declara prorectorul Dan Lazăr. 

Suma reprezintă finanţarea a 141 de proiecte majoritate depuse prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). „Fondurile atrase au vizat îmbunătățirea și asigurarea calității programelor de studiu, prin adaptarea acestora la cerințele pieței, prin dezvoltarea de curriculă și prin formarea și perfecționarea cadrelor didactice ale UBB. De asemenea, o mare parte din fondurile obținute prin proiectele POSDRU au avut ca beneficiari direcți studenții UBB. Aceste fonduri au vizat acordarea de burse doctorale pentru performanța studenților și dezvoltarea și asigurarea practicii profesionale a studenților“, a precizat Dan Lazăr.

Din categoria fondurilor destinate modernizării, cel mai mare proiect, în valoare de 32 milioane de lei, a vizat reamenajarea întregului Parc Sportiv „Iuliu Hațieganu“, investiţie ce poate să fie considerată după părerea mea, un beneficiu pentru întreaga comunitate locală, în completarea celorlate proiecte cu rol în dezvoltarea imaginii orașului.

Unităţile de învăţământ din România având posibilitatea de a accesa bani europeni, este păcat să nu profite din plin.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu