…european
2014 se anunţa un an plin pe plan european,
cu alegerile pentru noul Parlament în luna mai, și noua Comisie care și-a
început mandatul în această toamnă.
Noutatea nu a venit însă doar cu noi membri
în cadrul acestor instituţii, ci, din dorinţa de a crește gradul de
legitimitate și eficienţa politicilor comunitare. Noul Executiv european își
desfășoară activitatea începând cu acest mandat într-o formulă nouă,
reorganizată, pe principiul clusterelor. Vicepreședinţilor li s-a alocat o mai
mare responsabilitate, dar s-a păstrat însă totuși câte un comisar european
pentru fiecare stat membru, în ciuda dezbaterilor pentru reducerea numărului
acestora.
Comisia Juncker încheie un deceniu de
guvernare Barroso, considerat de fostul președinte o perioadă în care Uniunea
Europeană și-a dublat numărul de membrii - 28 de state, cu 13 mai multe decât
în 2004 și o zonă euro, care în pofida crizei, a rezistat și tinde să se
extindă. “Continentul rămâne unit și deschis, fiind acum mai puternic și mai
capabil să facă față globalizării”, concluziona Barosso la finalul
exerciţiului, ca șef al Comisiei.
Şi modul de desfășurare al alegerilor europene
a fost o noutate – am avut alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor la
preşedinţia Comisiei Europene. S-a dorit ca metoda de selecţie şi promovare a
liderilor la nivel comunitar să se realizeze printr-o campanie internă, care să
ofere “feţele umane” şi au fost organizate dezbateri televizate pentru prima
dată în istoria UE.
Marea Britanie a
fost în atenţia Europei prin referendumul din Scoţia. Cetăţenii au spus însã “Nu”
independenţei faţã de Marea Britanie.
Nu pot sã nu menţionez
ca punct forte pentru anul politic 2014 şi racirea puternicã a relaţiilor UE cu
vecinul din Est, Rusia. Impactul s-a simţit nu doar la nivelul politicii
energetice, ci şi în alte domenii precum la cel al schimburilor comerciale.
… românesc
Anul 2014 a început
cu “neliniştea” naţionaliștilor privind accesul liber al românilor (și
bulgarilor) pe piaţa muncii în ţările UE, aplanate în următoarele luni, dar totuși
anul se termină cu aceleaşi discuţii, axate acum mai mult pe limitarea
numărului de emigranţi.
În altă ordine de
idei, România rămâne în continuare în afara spaţiului Schengen, discuţie ce nu
va fi reluată înainte de primăvara anului viitor.
Evenimentul major
pe plan naţional au fost desigur alegerile prezidenţiale şi desemnarea pentru
următorii cinci ani a noului preşedinte.
…clujean
Clujul a avut un trend bun, a dezvoltat o
infrastructură sportivă excelentă, completată prin inaugurarea Sălii Polivalente
din apropierea Cluj Arena. De apreciat sunt şi iniţiativele în domeniul
tehnologiei, perspectivele inovative şi demersurile academice.
Să nu uităm nici că
din vară Clujul are un nou eurodeputat la Bruxelles, în persoana lui Daniel
Buda, un liant între actorii locali şi cei de la Bruxelles, de care trebuie
profitat.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu