luni, 22 decembrie 2014

Ce condiţii trebuie sã îndeplineascã Clujul pentru a deveni capitala culturală în 2021


Orașele care doresc să obțină titlul de Capitală culturală europeană vor avea la dispoziție zece luni de pregătire a candidaturii, astfel că, acestea să-și trimită dosarele la Ministerul Culturii până la data de 10 octombrie 2015.

Metodologia de desemnare a câștigătorului este una riguroasă, după prezentarea criteriilor de selecţie, va urma în primăvara viitoare, o pre-selecţie, o selecţie, și abia în august selecţia finală.

Juriul — format din reprezentanți desemnați de Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European și Comitetul Regiunilor, respectiv doi specialiști din partea Ministerului Culturii, va efectua vizite la fata locului, iar desemnarea formală a orașului câștigător se va face până la sfârșitul anului 2016.

Clujul ţintește la acest titlu, dar sunt invitate să participe la competiţie toate orașele din România, alături de cele din Grecia.

Capitalele Europene ale Culturii, un eveniment ce a fost organizat pentru prima dată în 1985, la iniţiativa de ministrul grec al Culturii, Melina Mercouri, a făcut să fie conştientizat din ce în ce mai mult rolul culturii în viaţa oraşelor şi anume de a contribui la bunăstarea cetăţenilor şi la prosperitatea unui oraş. Implicit motive concrete pentru o promovare serioasă la toate nivelele - premiul creşte viteza de dezvoltare a oraşului, mobilizează resurse, atrage turiști.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu