Am scris astăzi, în Făclia, un editorial despre Liceul Emil Racoviță din Cluj, dedicat în special absolvenților acestei instituții.
---
De ce un editorial astăzi despre Liceul „Emil Racoviță” din Cluj? Două lucruri
mi-au sugerat acest subiect. La sfârșitul anilor ’80 am petrecut patru ani în
băncile acestei instituții, iar vineri ne revedem, la 35 de ani de la
absolvire.
Amintirile liceului sunt vii, chiar dacă timpul le-a șlefuit colțurile. Trioda
profesorală Voda–Vornicescu–Corega e un brand în sine, mai ales că matematica
și fizica erau axele principale ale educației. În clasă aveam colegi olimpici
internaționali la fizică – o mândrie tăcută, dar constantă. Și, ce era mai
frumos, acești colegi erau oameni de toată isprava – ne bucuram împreună la
zilele de naștere, ca o adevărată echipă.
Baschetul era sportul liceului. Mulți dintre colegi jucau chiar pentru echipa “U”
Cluj, campioană națională la băieți și fete. Merge aici zicala
clasică: Mens sana in corpore sano – o minte sănătoasă într-un corp
sănătos.
Ce rămâne, cu adevărat, din anii de liceu? Colegii? Profesorii? Tezele,
extemporalele, stresul examenelor? Treapta a doua? Bacalaureatul? Admiterea la
facultate? Orele de dirigenție cu Libelula, în care discutam despre Mircea
Eliade? Practica agricolă – la cules de mere sau cireșe? Sau poate practica
tehnică ce ne oferea diploma de electronist – să fim serioși, puțini, dacă nu
chiar niciunul, au urmat acest drum.
Rămân excursiile – Vatra Dornei, cu schiurile, Lacul Leșu, cu libertatea
adolescenței. Rămân majoratele din clasa a XII-a – încă am caseta VHS cu
petrecerea noastră. Fotografii? Au mai rămas câteva, dar albumul de final de an
s-a pierdut undeva, între cele zece domicilii schimbate din 1990 încoace.
Digitalizarea acestor amintiri e o necesitate!
Am aflat recent că și Florin Piersic a urmat liceul în aceeași clădire – sub o
altă denumire a instituției, dar pe aceeași stradă a Universității. Mă
întâlnesc uneori cu alți absolvenți de „Racoviță”. Îi recunosc imediat, parcă
ochii mi se deschid altfel când văd trecut acest nume în CV-ul lor. Și nu
contează unde: Bruxelles, Statele Unite, China – spiritul Racoviță e global.
Promit să nu mai scriu un editorial după întâlnirea de vineri. Dar cine știe…
poate peste cinci ani, îmi voi găsi din nou inspirația.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu