Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Despre acest fenomen, în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
De-a lungul timpului, națiunile și-au spus povești despre ele însele. Aproape
fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că
trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Unele pun accent pe frumusețile naturale,
altele pe resurse, pe oameni remarcabili sau pe istoria glorificată.
În anumite locuri, acest discurs merge și mai departe: statul își învață
cetățenii să nu caute altundeva, pentru că „tot ce au nevoie este acasă”.
Rusia, China sau chiar Statele Unite au promovat, fiecare în felul ei, ideea
autosuficienței naționale. Franța, prin gaullism, a împins chiar mai departe
ideea unei Franțe puternice, independente, cu o voce proprie în lume. Această
linie de gândire a fost preluată și la nivel european prin conceptul de
„autonomie strategică” – încercarea Uniunii Europene de a nu depinde complet de
marile puteri globale.
Și totuși, realitatea ultimelor decenii ne arată altceva: globalizarea nu mai
este o opțiune, ci o stare de fapt. Tehnologia, turismul, schimburile
comerciale și culturale, dar și simpla răspândire a limbii engleze ca limbă
comună demonstrează că direcția este ireversibilă. O lume interconectată
presupune circulație de idei, resurse și oameni. Poți să te izolezi politic sau
economic pentru o vreme, dar nu poți opri dinamica globală fără costuri majore.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la resursele și valorile proprii. Din
contră: e important să ne cunoaștem atuurile, să știm ce putem oferi și să le
integrăm într-un circuit mai mare. Problema apare atunci când mândria se
transformă în izolare, iar educația patriotică devine ideologie rigidă. În
secolul XXI, o țară nu se mai definește doar prin „ce are în interior”, ci și
prin capacitatea de a se conecta inteligent la exterior.
Amintirea trecutului ne dă identitate, dar discuția reală trebuie să fie despre
viitor. Cum construim o „țară cu de toate” care să nu se închidă între granițe,
ci să fie un actor relevant într-o lume globală? Răspunsul nu stă în comparații
orgolioase sau în mituri autosuficiente, ci în abilitatea de a transforma
resursele interne în punți către ceilalți. Numai așa, „țara cu de toate” poate
fi și „țara conectată cu toți”.
Dan Luca / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu