Povestisem într-un mesaj anterior că la începutul lunii iulie am petrecut câteva zile la Cluj. După ploile de la Bruxelles, bucurându-mă de vremea bună, mi-am luat familia şi am vizitat Grădina Botanică. M-a surprins plăcut să aud că cel care coordonează acum “acest simbol al Clujului” este renumitul profesor universitar Vasile Cristea. Combina de ani buni experienţa sa de profesor universitar din cadrul Catedrei de Taxonomie şi Ecologie a Facultăţii de Biologie şi Geologie din Cluj-Napoca, cu funcţii de mare responsabilitate precum: 1993-2000 – decan al Facultăţii de Biologie şi Geologie, 2000-2001 – cancelar general al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca iar în perioada 2001-2004 – prorector.
Subiecte precum schimbările climaterice, situaţia pădurilor, biodiversitate, organismele genetice modificate şi biocarburanţii sunt la ordinea zilei la Bruxelles. Spontan, am decis să îl abordez pe profesorul Cristea, pentru a avea expertiza unui biolog român pe aceste subiecte. L-am rugat ca în prezentare să aibă, pe cât posibil, o abordare politică, frustrantă de multe ori pentru un cercetător, şi ce a iesit nu este rău deloc. Vă recomand materialul publicat sub forma unui interviu, în două părţi, de către EurActiv România.
Prof. Dr. Vasile Cristea: "Defrişările masive au declanşat şi accentuează criza ecologică la nivel global"
Prof. Dr. Vasile Cristea: "În România s-a făcut foarte puţin pentru informarea publicului asupra organismelor modificate genetic"
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu