Cine suntem?

Începutul de an aduce noi provocări pentru români şi România, ca membră a Uniunii Europene, dar nu numai. Dezbaterile legate de extinderea acordurilor de liberă circulaţie pentru bulgari şi români, arată că într-adevăr nu toată lumea ne agrează. Şi de această dată este vorba de imaginea pe care ne-am construit-o, o percepţie asociată cu România, dificil de “digerat” politic, cu impact direct asupra românilor.

În decembrie 2008 am fost rugat de către televiziunea elveţiană să îmi prezint opinia în legătură cu referendumul care va fi organizat în Elveţia în februarie 2009, când populaţia va fi consultată în această problemă. Sunt suficiente argumente care să încurajeze deschiderea porţilor pentru români, deşi Uniunea Democratică de Centru din Elveţia desfăşoară o campanie agresivă pentru un “nu” sigur.

Şi dacă UDC este principala forţă politică a ţării, de ani de zile, obţinând 29% din voturi la ultimele alegeri, atunci ce se va întâmpla în 8 februarie? Acţiunile la care a apelat dreapta elveţiană par mai degrabă rasiste, decât măsuri exagerate de protejare a ţării. Explicaţiile date de cei implicaţi, nu au temei, la fel ca şi simbolurile utilizate în declaraţiile şi materialele răspândite. Suntem catalogaţi ca fiind o ţară din lumea a treia.

Economiile ţărilor în care au emigrat românii pentru a lucra au avut de câştigat. Asta spun şi organizaţii din Marea Britanie, „The Independent" sau Work Foundation, la care adaugă că restricţionarea accesului românilor reprezintă o măsură populistă şi ridicolă, deşi în anul 2006, înainte de aderare, presa britanică tabloidă publica articole alarmiste despre invazia românilor bolnavi de tuberculoză şi needucaţi, care ar fi urmat să se producă după aderarea la UE.

Uniunea Europeană încurajează statele membre să deschidă porţile pentru români şi bulgari, pe baza rezultatelor studiilor care subliniază faptul că cei care şi-au dorit să plece să muncească în străinătate, au făcut-o deja, excluzându-se astfel apariţia unor mişcări masive, necontrolabile de forţă de muncă. Numărul celor care au emigrat în UE după aderare este infim faţă de prognozele care se făceau înainte de acea dată. În completarea raportului realizat de Comisia Europenă, trebuie spus că spre Spania s-a îndreptat cel mai mare val de imigraţie românesc, 57% dintre cei care au părăsit ţara alegând această destinaţie, faţă de 26% care au plecat în Italia. Prin comparaţie, a treia destinaţie a fost Marea Britanie, spre care s-au îndreptat doar 2% dintre românii care au părăsit ţara. Proporţii similare au plecat spre Austria, Germania, Portugalia şi Grecia. Numărul românilor care au lucrat în Elveţia nu este la fel de mare, precum cel din alte state europene care au ridicat totuşi restricţiile. Este cazul Ungariei, Spaniei, Portugaliei, Greciei şi Danemarcei. Invocând motivul crizei financiare, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Luxemburg, Olanda şi Belgia, au hotărât recent prelungirea restricţiilor pentru următorii trei ani.

Mai sunt şi alte argumente pentru acceptarea românilor. Europa este îmbătrânită. Prognozele arată că Europa urmează să ramână fără suficiente persoane de vârstă activă şi cu o armată de oameni bătrâni pe care trebuie să-i întreţină. Încă din 2006 Comisia Europeană a dat publicităţii comunicarea “Viitorul demografic al Europei – de la provocare la oportunitate”, text care vorbeşte despre necesitatea regenerării demografice sau despre integrarea imigranţilor, pentru a compensa pierderile demografice de pe piaţa forţei de muncă. Autorităţile de la Bruxelles au precizat că cei mai mulţi muncitori imigranţi sunt "tineri, necăsătoriţi şi apţi de muncă", 80% dintre aceştia provenind din una dintre cele zece ţări care a aderat în 2004 la UE, în vreme ce 70% din imigranţii bulgari şi români au mai puţin de 35 de ani. Politicienii nu trebuie să fie deci ostili imigraţiei. Totuşi, analiştii spun că aceasta nu este soluţia completă, deoarece numărul de imigranţi necesar pentru a stabiliza forţa de muncă este prea mare pentru a fi fezabil politic şi practic.

O cititoare a blogului îmi spunea că dacă România s-ar angaja la un control mai riguros la acordarea permiselor de muncă în străinătate, ar fi voci care ar pretinde că le este îngrădită libertatea. Când vorbeam despre diaspora românească subliniam că românii nu sunt văzuţi rău numai în afara teritoriului, ci şi de compatrioţi. Românii din afară sunt primii care au posibilitatea să schimbe părerea străinilor despre noi. Ce facem pentru imaginea noastra? Nu putem să acceptăm la nesfârşit jignirile. Am fost destul poporul scuipat pe obraz.

Dan LUCA / Bruxelles