Un recent studiu realizat de Open Europe, un think tank cu sediul central în Marea Britanie, acuză Uniunea Europeană că a utilizat majoritatea fondurilor destinate comunicării în campanii pentru promovarea şi îmbunătăţirea propriei imagini.
Apelând la un titlu sugestiv şi plin de profunzime, - „O afacere dificilă: Politica comunicării europene şi campania pentru minte şi inimă”, realizatorii acestui studiu susţin că materialele de literatură produse şi distribuite prin finanţare europeană, cuprind în cea mai mare parte informaţii privind obiectivele pentru integrare ale UE, promovate de organizaţii externe, cum ar fi organizaţiile neguvernamentale şi think tank-urile.
Comisia Europeană îşi argumentează poziţia, explicând că bugetul anual total, destinat comunicării este de 100 de milioane, deci, alocarea celor 2,4 miliarde, pe care le menţionează raportul, fiind imposibilă. Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru comunicare Margot Wallstrom, Joe Hennon, mai adaugă că jumătate din cele aproape două miliarde şi jumătate, sunt direcţionaţi către educaţie, şi nu o consideră o irosire de fonduri, acestea fiind solicitate de guvernele naţionale. Personal, mi-am expus părerea şi în mesaje mai vechi, cu privire la necesitatea extinderii programelor de mobilitate europeană.
Uniunea Europeană face propagandă sau informează?
Propaganda reprezintă activitatea de răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi. Propaganda poate fi opusul relaţiilor publice, în măsura în care relaţiile publice "informează", în timp ce propaganda "dezinformează" şi "manipulează", din punctul de vedere al unora, sau poate fi o formă specială a relaţiilor publice, în măsura în care propaganda foloseşte, într-o măsură mai mare, mijloace de manipulare şi de distorsionare a realităţii.
Un alt element necesar, absent în condiţiile actuale este încrederea în instituţiile europene, care nu este neapărat o urmare a manifestărilor euroscepticilor, ci este vorba tocmai de controversata strategie de comunicare europeană.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu