Politica externă şi Diaspora

Există o legătură între politica externă a României şi comunităţile româneşti care trăiesc în afara teritoriului Statului Român. Diplomaţia Standard e ceva foarte vizibil şi poate fi descrisă ca fiind căile prin care liderii guvernamentali comunică între ei la cele mai înalte nivele.

Diplomaţia Publică, prin contrast, se axează pe căile prin care o ţară (sau o organizaţie multi-laterală) comunică cu cetăţenii. Democraţia publică efectivă începe de la premisa că dialogul, mai mult decât o prezentare cu scopul de a vinde ceva, este adesea elementul central pentru realizarea ţelurilor politicilor externe. Deci o ţară comunică cu cetăţenii altor ţări şi trebuie găsite canalele cele mai adecvate pentru a interacţiona.

E surprinzător că după mai bine de 3 ani de la aderarea la UE nu suntem încă percepuţi ca parte a comunităţii, iar greşeala este şi a noastră. Diaspora românească este deosebit de prezentă în ţările Uniunii Europene şi peste două milioane de români aşteaptă semnale din ţara de origine pentru a se implica. O imagine bună a ţării din care provin îi ajută în primul rând pe ei şi este păcat că de prea multe ori politicienii români văd în Diasporă ceva îndepărtat, care aduce probleme, când sprijinul poate să fie reciproc.

Trebuie avută o abordare realistă, de ţară matură, pentru a clădi astfel respectul reciproc. Nu abordările formale şi populiste fluidizează un astfel de mecanism. Diaspora românească poate să fie un vector important al politicii externe a României, aşa cum poate ajuta dezvoltarea turismului în România.

Dan LUCA/ Bruxelles