Veşti bune pentru Uniunea Europeană! Veşti bune pentru comunicarea europeană! Un sincer bravo socialiştilor europeni!
La Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni de acum câteva zile s-a decis oficial: socialiştii europeni vor organiza alegeri primare pentru a desemna candidatul pentru preşedenţia Comisiei Europene în 2014.
Subliniam acum un an şi jumătate, la câteva zile dupa “europenele” din 2009, că Stânga Europeană trebuie să continue să-şi demonstreze ideologia progresistă şi să-şi stabilească un mecanism politic, nou şi îmbunătăţit, de selecţie şi promovare a liderilor la nivel comunitar, printr-o campanie internă, cu aproximativ trei ani înainte de alegerile pentru Parlamentul European.
Lansam atunci o iniţiativă în care putini au crezut şi le multumesc acum celor care au dat atenţie acestui proiect.
Recunosc deschis, a contact mult implicarea activiştilor PES la mijlocul acestui an şi modul cum au reuşit să convingă liderii socialişti europeni că aceasta este calea progresului. Recent mi-am expus chiar părerea despre un posibil câstigator al “primarelor”: David Miliband.
Nu exagerez cu nimic când spun sus şi tare, Uniunea Europeană trebuie să îşi schimbe abordarea faţă de cetăţenii săi. Estimam în 2009, în cartea “Dilemele comunicării Uniunii Europene”, o “ruptură” strategică în jurul anului 2011, iar semnalul va veni din partea partidelor politice europene. Vor exista “mişcări doctrinare”, trecând peste fantomaticele “umbrele europene”. Se vor coagula strategii de alegeri cu adevărat europene, în care partidele politice îşi vor alege liderii europeni, la înaltele funcţii, la nivel comunitar.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu