Dan Luca – articol în Foreign Policy

Am semnat recent un articol apărut acum câteva zile în Foreign Policy România. Având în vedere că nu se poate accesa online, mi-am permis să-l postez şi pe blog:


România în UE: Când mare, când micã

Trebuie sa jucam si alaturi de statele unionale mari, dar si de cele mici. Si trebuie folosita filiera latina, mai ales ca in Spania si Italia sunt milioane de romani. De fapt, toti romanii din strainatate pot fi importanti, daca le repatriem experienta.

Dacă România vrea să joace un rol mai important în Uniunea Europeană, cred că mai întâi de toate trebuie să-şi analizeze opţiunile şi oportunităţile geopolitice. În primul rând avem vecinătatea cu Ucraina, cu Marea Neagră şi cu Balcanii de Vest. Viitorul val de integrare va fi înspre Balcanii de Vest, deci putem să jucăm un rol cheie în acest dosar.

Apoi, este dosarul energie, unul foarte important şi nu întâmplător comisarul de profil este un german. Suntem foarte bine plasaţi geografic pe rutele de transport de energie, deci şi aici vom putem un rol important de jucat.

Dar pentru a reuşi să jucăm roluri importante în aceste dosare trebuie să ne reechilibrăm politica externă şi în special politica de alianţe bilaterale. Să punem cu adevărat în practică parteneriatul cu Polonia, în contextul formatului Visegrad Plus. Avem o simetrie de interese cu Polonia, ei sunt preocupaţi de Marea Baltică şi vecinătatea estică, şi noi vrem stabilitate la Marea Neagră. Trebuie să susţinem puternic viitoarea preşedenţie poloneză, care va începe la 1 iulie, pentru a constitui un succes pentru Polonia şi pentru Uniunea Europeană. În plus, majoritatea domeniilor pe care Polonia le pune pe agenda UE sunt de mare interes şi pentru noi - reviziunea bugetară, de exemplu, dar nu numai. Polonia joacă un rol de jolly jocker pe arena europeană: e când membru al grupului Visegrad, mizând pe Europa Centrală, dar joacă şi precum ţările mari, alături de ele. Practic Varşovia doreşte să arate Europei că este o ţară mare; şi este într-adevăr a 6-a ţară în Uniune. Ei bine, a 7-a este România şi asta implică o mică problemă tehnică; fiindcă România are două abordări. Suntem interesaţi de fonduri de coeziune, ca o ţară mică; dar în acelaşi timp vrem să ne comportăm şi ca o ţară mare şi să coordonăm anumite dosare importante.

Aici trebuie să învăţăm să practicăm un anumit balet european: să ştim când să jucăm cu cei mari şi când e bine să rămânem alături de ţările mai mici.


Filiera latinã

O altă orientare, prin importanţa sa este filiera latină, prin Spania şi Italia. Am folosit-o prea puţin, deşi sunt un milion de români în fiecare dintre aceste ţări.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, desigur, rămâne parteneriatul cu Moldova. Dar de acest parteneriat trebuie să beneficieze ambele părţi; şi UE, şi Moldova. Cea mai mare greşeală ar fi să creem tensiune, dând impresia că sute de mii de moldoveni intră în Uniunea Europeană pe uşa din spate. Lucrurile trebuie gândite foarte bine, astfel încât să nu dăuneze aceste demersuri nici Moldovei, nici Uniunii. Aici e o artă a diplomaţiei pe care trebuie să o dezvoltăm.

Practic, ceea ce trebuie să facem este să jucăm dinamic. Acum, în Bruxelles sunt cam 1.000 români în instituţiile europene şi alte 500 care lucrează în sectorul privat, aceştia reprezentând o resursă fantastică pentru România. Este o şansă deosebită care utilizată inteligent ne poate ajuta să devenim un pol regional pentru multe multinaţionale în zonă, aşa cum au fost Praga şi Budapesta în anii ’90. Dar pentru asta trebuie să punem la punct şi infrastructura: autostrăzi, căi ferate dar şi tot ce ţine de infrastructura tehnologică. Perioada 2014-2015 va aduce noul val de investiţii ale corporaţiilor în Europa Centrală şi de Est, strategiile post-criză fiind în discuţie.


Repatrierea experienţelor

Întrebarea logică este: cu cine să facem toate acestea? Ei bine, puntea cu românii din afară este foarte importantă. România e reprezentată de cei 22 de milioane rămaşi acasă şi celelalte două-trei milioane din afară. Să ne gândim de exemplu nu doar la elite, ci şi la cei care au lucrat în construcţii acum 10-15 ani. Unii dintre ei au acum firme, fac management de proiect, construiesc case, drumuri, s.a.m.d. Noi avem nevoie de această forţă de muncă calificată. Trebuie să-i aducem înapoi, dar pentru asta trebuie să le oferim pachetul adecvat: opţiuni viabile de învăţământ pentru copii, un sistem de sănătate şi asigurări bine pus la punct, practic servicii sociale impecabile. Concret, un întreg pachet de “reinstalare” în ţară.

Aşadar, statul român al următorilor 10-20 ani trebuie regândit în profunzime pentru a atrage forţa de muncă plecată în străinătate. Dacă reuşim să ne folosim optim resursele, vom juca un rol important în Europa şi vom câştiga pe toate planurile din apartenenţa noastră la Uniune.

Dan LUCA / Bruxelles