Recent am fost întrebat, ce se întâmplă cu Casa Europei la Cluj şi ce planuri de viitor există?
Am înfiinţat această organizaţie acum 15 ani. Principalul obiectiv a fost şi rămâne realizarea unei legături reale între comunitatea locală clujeană şi factorii de decizie de la Bruxelles. Metodele, normal, evoluează în timp.
La mijlocul anilor ’90 Clujul era încă departe de o conectare europeană. Se auzea de Uniunea Europeană, în special în mass media, dar puţini înţelegeau cu adevărat ce înseamnă. Clujenii încă nu călătoreau în afara ţării pentru a înţelege ce se vrea prin această integrare europeană şi cum se pot eventual implica în acest proces. Municipalitatea era considerată ca naţionalistă şi fără mari speranţe de deschidere către o Europă reală. O scanare a presei locale clujene ne indica faptul că Uniunea Europeană era ceva foarte abstract şi greu de explicat cetăţenilor. În cele aproximativ 5 publicaţii locale care apăreau la acea dată se puteau citi maxim 2-3 articole pe săptămână, însumate, despre noţiuni europene. S-a luat astfel o primă decizie: exprimarea ideilor europene în special prin articole de presă, prezentând o realitate directă, fără un populism european specific acelor ani. Prezenţa unor membri ai „Casei Europei” în Bruxelles-ul european a ajutat treptat comunicarea conceptului european real pe structura clujeană.
În anul 2002 Biroul Executiv al „Casei Europei” a făcut o analiză a activităţii de până în acel moment. S-a considerat oportună extinderea ariei de activităţi, în special prin derularea unor manifestări în Cluj-Napoca cu o amplă reflectare în presa locală şi naţională. Principalul obiectiv al acestor acţiuni a fost conştientizarea impactului extinderii Uniunii Europene asupra comunităţii locale, precum şi crearea unei platforme clujene, în permanent contact cu dezvoltările europene. Principalele activităţi se pot vizualiza pe site-ul organizaţiei, la adresa www.casaeuropei.com.
În 2007 ne-am lansat în blogosferă, profitând de tehnologia contemporană. Blog-ul „Casei Europei“ a prins la public. Am depăşit deja cifra de 47.000 de cititori ai mesajelor noastre. Sunt prezente online peste 600 de articole despre modul în care românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane. Ne-am axat în principal activitatea pe descrierea rolului pe care România îl poate avea în unele politici europene sectoriale. Metodologia noastră a fost simplă, am identificat principalele federaţii industriale, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii ale consumatorilor, active la nivel comunitar în 7 politici sectoriale: agricultură, “societatea informaţională”, finanţe, sănătate, transporturi, mediu înconjurător şi energie. În paralel am prezentat partenerii români pentru „actorii europeni”, un exerciţiu deosebit de util dacă avem în vedere lipsa informaţiei structurate din România când vorbim despre integrarea europeană sectorială.
Am scris deschis şi despre comunicarea europeană. Nu suntem eurosceptici, dar nici “îndoctrinaţi” de “limbajul de lemn de la Bruxelles”. Comentăm realitatea având ca punct de pornire cetăţeanul şi modul în care vedem noi construcţia Europei contemporane.
Ce va urma? În luna octombrie a acestui an vom organiza la Cluj un eveniment simbolic, o dezbatere publică cu titlul “Clujul văzut de la Bruxelles” (Clujul de 5 ani în UE). Cu această ocazie se vor acorda şi premiile de excelenţă europeană “Inserţie clujeană, impact european” unor personalităţi clujene, aşa cum am făcut-o şi la sărbătorirea a 10 ani de activitate a Casei Europei.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu