Stadionul Cluj Arena este poate cea mai palpabilă realizarea a Clujului ultimilor 10 ani. Cu prilejul vizitei de la sfârşitul lunii octombrie, am profitat de ocazie pentru a urmări pe viu meciul “U” – Dinamo. O adevărată bijuterie de stadion, de care clujenii sunt mândri. Iar galeria clujeană parcă te ţine într-o tranşă coregrafică, plină de iubire pentru clujul universitar, dar şi pentru Cluj în general.
Mi-am adus aminte cu nostalgie că, jucând handbal, am apărat şi eu culorile clujului universitar vreo doi ani, între 1990 şi 1992. Dar a trecut ceva timp de atunci… Şi ca poza clujului sportiv să fie completă, abia aştept să văd şi Polivalenta dată în folosinţă, pentru a primi cei 7.000 de spectatori.
Am rezistat până aproape de miezul nopţii la meci şi nu îmi pare rău. Totuşi, înţelegând chiar şi forţa televiziunilor comerciale, nu cred că e indicat ca un meci în aer liber să înceapă la orele 21:30 sâmbăta, la sfârşit de octombrie. Suporterii trebuie respectaţi, fiindcă am văzut la stadion oameni care vor să vină la manifestări sportive cu copii şi cu întreaga familie.
Bravo Cluj! Haide U!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu