Comunicarea este foarte importantă în activităţile organizaţiilor nonguvernamentale, iar vizibilitatea în presă dă parcă viaţă proiectelor. Sub această deviză am organizat şi dezbaterea “Clujul văzut de la Bruxelles”. Ca de fiecare dată, am avut sprijinul Făcliei de Cluj, partener media al evenimentului, care a publicat două materiale interesante pe ideile discutate la eveniment.
Prezent la dezbatere, fostul Negociator Şef al României, prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, a spus că “a dezbate cum se vede Clujul de la Bruxelles este un lucru foarte îndreptăţit, nu pentru că vorbim de Cluj-Napoca – tot atît de bine puteam discuta despre cum se vede Zalăul, Timişoara sau un sector din Capitală. Prin instituţii, elită, dar mai ales prin comunitate, vor câştiga şi Clujul, şi cetăţenii şi România. Clujul are toate şansele să fie un centru de excelenţă prin universităţi, să aibă o politică şi pe lângă universităţi”.
Cu acelaşi prilej, cel care pentru 8 ani a fost decanul Facultăţii de Studii Europene, profesorul Nicolae Păun, a subliniat - “Clujul are statură, are voce puternică în România. Este o fereastră de oportunităţi pentru România din perspectiva Bruxelles-ului. 60 de absolvenţi ai facultăţii noastre lucrează în instituţiile comunitare din capitala Europei”.
Aflat în prezidiu, Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc adăuga legat de această manifestare - “Explozia de patriotism local trebuie să stimuleze şi pe alţii să mărească vizibilitatea la Bruxelles. Clujul este un centru de seriozitate unde lucrurile se fac cum trebuie si nu intamplator românii sunt buni unde se încadrează într-o structură de învăţământ”.
Aşa cum concluzionam în finalul întâlnirii, este nevoie de un Comitet European al Clujului care trece peste ciclul electoral, de o platformă Cluj 2020 şi o Reprezentanţă Permanentă a Clujului la Bruxelles.
Evenimentul de la Cluj a avut rezonanţă şi în presa românilor din Belgia.
În speranţa că ideile prezentate vor motiva mai mult şi vor contribui la acţiuni concrete, mulţumesc tuturor pentru interes şi implicare!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu