De ce (nu) se întorc românii în România?

“Patria mea este Limba Română” (Nichita Stănescu)

“Vreme de douazeci de ani, Ulise nu se gândea la altceva decât la momentul când va ajunge înapoi acasă. Dar, odată ajuns, şi-a dat seama că viaţa lui, esenţa întregii lui existenţe, nu se afla în Itaca, ci în cei douazeci de ani de pelegrinări.” (Milan Kundera)


Subiectul întoarcerii românilor plecaţi are de câţiva ani o bună vizibilitate în peisajul unei Românii care îşi caută parcă mai mult ca oricând identiatea europeană. Recent am citit cartea Sandrei Pralong, care sub un titlu simbolic “De ce m-am întors în România”, prezintă vreo 40 de istorioare ale românilor care au revenit în ţară. Nu este o propagandă politică, ci este pur şi simplu o poză contemporană a ceea ce simt aceşti oameni, cu bune şi rele despre ţara care le este dragă.

Mi-am permis să citez paragrafele cele mai interesante, precum şi numele celor care le-au exprimat, spre beneficiul celor interesaţi şi afectaţi de acest subiect.

“Când cineva mă întreabă de ce m-am întors în România, sunt multe răspunsuri care îmi trec prin minte. O fi atracţia rădăcinilor europene? Strămoşii mei care mă cheamă înapoi? Sau pur şi simplu spiritul meu de aventură?” (Radu Florescu)

“În România, oamenii, în proporţie covârşitoare, îţi răspund ceea ce cred că-ţi face plăcere să auzi, rareori ceea ce cred ei cu adevărat. Astfel, dialogul se transformă repede în monolog.” (Radu Gabrea)

“Casa mea este clar în România. Singurul motiv pentru care m-aş întoarce în America la ora actuală este sistemul educaţional din România. Şi aş face asta pentru copiii mei, nu pentru mine. Doresc ca ei să beneficieze de sistemul educaţional din America, deoarece sistemul educaţional din România este la pământ, ba chiar, după părerea mea, nu numai sistemul, dar şi valorile sunt la pământ.” (Dan Pazara)

“Lansarea zvonurilor este un sport naţional în România.” (Dan Pazara)

“Diaspora este un non-subiect în societatea românească de azi. Românii de pretutindeni sunt într-adevăr la curent cu ultimele inundaţii şi crime din ţară, însă această comunitate (aflată în prezent într-o expansiune fantastică), angajată într-un mod constructiv, ar putea contribui mult mai mult la întărirea vocii româneşti în afara graniţelor.” (Matei Păun)

“Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)

“Eu nu trăiesc pentru nici o ţară, nu sunt loial faţă de niciun guvern, faţă de niciun pământ. Mi se pare că aceste linii care delimitează ţările sunt greşite, n-au nici un sens. Eu trăiesc aici, iubesc lumea şi vreau să fac bine. Oamenii sunt oameni, indiferent de coordonatele în care trăiesc. Fii bun! Dã tot ce poţi! Nu contează unde faci asta.” (Paul-Andre Baran)

“Dacă nu mă întorceam, eram probabil un emigrant român care nu ar fi avut niciodată sufletul împăcat şi nu ar fi fost niciodată realizat din punct de vedere profesional şi uman, ca în momentul actual. Eram probabil un interpret ca mulţi alţi români, veşnic în căutarea unui loc de muncă. M-am întors pentru a putea fi liniştit şi mulţumit.” (Ştefan Ignat)

“Românii mei sunt ca nişte animale hărţuite de frica de autorităţi şi total lipsiţi de simţul responsabilităţii personale. Expresia “s-a decis”, impersonală, defineşte relaţiile societăţii române.” (Mihaela Mihai)

“Intelectualii români se izolează în statutul lor de cugetători cu mentalitatea de cărturari de la marginea Europei, neproductivi şi incapabili să conducă un proiect în afară de scrierile lor.” (Mihaela Mihai)

“Îi numesc pe românii din diasporă romstrăini, un hibrid căruia i se recunoşteau realizările în străinătate, dacă le avea, fără a fi invitat să şi le continue, la acelaşi nivel, printr-o nouă carieră, în România.” (Sorin Alexandrescu)

“Nu numai că nici nu s-a pus problema vreunei discriminări pozitive a romstrăinului, dar discriminarea lui negativă s-a dovedit o practică largă, deşi ipocrită. Nu i s-a replicat (neapărat) că “nu a mâncat salam cu soia”, dar era mereu “uitat” în oricare joc. Nu era niciodată atacat ca atare, dar nici promovat.” (Sorin Alexandrescu)

“Am înţeles abia după câţiva ani că “acasă” nu mai exista pentru un reimigrant şi că această dispariţie a lui “acasă” nu are (neapărat) legătură nici cu realizările lui de dincolo sau de aici.” (Sorin Alexandrescu)

“În România cuvintele-cheie sunt “te sun”, “improvizăm” sau “a ieşit” bine. Un “te sun” lansat în aer nu înseamnă te caut atunci, la ora cutare, ci înseamnă mai degrabă un evaziv “văzând şi făcând”, adică nici un angajament.” (Bogdan Baeder)

“La noi ziua de 1 decembrie, care ar trebui să fie o zi de bucurie şi sărbătoare cu artificii, arată ca o zi de înmormântare, cu paradă militară, depunere de coroane şi alte obiceiuri prăfuite cu iz sovietic.” (Tereza Vâlcan)

“Suntem campioni la afişarea verbal şi nonverbal a nemulţumirilor (de fapt, suntem o întreagă naţie de cârcotaşi veşnic nemulţumiţi), dar când vine vorba de exteriorizarea bucuriilor, nu ştim să o facem la fel de bine.” (Tereza Vâlcan)

“România e ca un om aflat în “a doua etapă de convalescenţã”, după o luptă grea cu boala.” (Cristina Dragomirescu)

“Mi-ar fi fost foarte greu să lucrez la o instituţie de stat din cauza regulilor inflexibile, precum recunoaşterea diplomelor de la instituţii cu prestigiu internaţional.” (Andrei Stamatian)

“Principalul defect al societăţii româneşti este că… românii cred că există defecte care se aplică exclusiv românilor.” (Barbu Mateescu)

“A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie.” (Barbu Mateescu)

“Sunt dezamăgit de atitudinea statului român faţă de studenţii şi bursierii din afara României. În primul rând, nici nu am avut curajul să încerc să-mi echivalez diploma de licenţă de la Harvard în România.” (Alexandru Mănăilă)

Încă o dată felicitări Sandrei pentru concretizarea acestui proiect şi mii de muţumiri celor care şi-au deschis sufletul pentru a prezenta experienţe utile României contemporane.

Dan LUCA / Bruxelles