De ce sunt solidar cu România?

Locuiesc din 1997 în Belgia, fac parte din Diaspora românescă şi înţeleg aşteptările compatrioţilor mei faţă de statul român. La peste 20 ani de la Revoluţia din Decembrie, ca o traumă a sistemului comunist, România are încă abordări confuze faţă de Diaspora. Dacă în anii ’90 discuţia despre românii plecaţi era ceva de domeniul fantasticului, un adevărat tabuu instituţional, subiectul a explodat când ne-am dat seama că 10% de-ai noştri trăiesc în afara ţării. Iar acum suntem poate chiar 15%.

Românul este pragmatic şi deşi integrarea personală în alte sisteme ia timp, reuşeşte în cele mai mai multe cazuri inserţia perfecta. Brandul de ţară ne urmăreşte peste tot şi nu ne ferim de asta, căutând în permanenţă să deschidem porţi de comunicare cu România. Dar nu suntem naivi!

Întrebaţi recent de către Sandra Pralong “De ce (nu) se întorc în România”, câţiva români de succes dincolo de graniţele ţării îşi spun părerea deschis despre ceea ce se întâmplă în România. “A crede că, în mod miraculous sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie” (Barbu Mateescu). “România e ca un om aflat în a doua etapă de convalescenţã, după o luptă grea cu boala” (Cristina Dragomirescu). “Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)

Românul îşi îndreaptă “vectorii” către ţară cum puţine naţii o fac. Se reînvie un patriotism nebănuit şi - din nou subliniez - e bine că există astfel de reacţii. Ce urmează de multe ori e de domeniul incredibilului pentru cei care nu au încercat şi dezamăgitor pentru cei care au luptat pe acest front. Refugierea pe forumuri e de multe ori benefică apoi, dar nu rezolvă frustrarea personală de cele mai multe ori, iar – hai să fim sinceri – impactul nu e chiar aşa cum l-am dorit. Experienţe traumatizante la iniţiative pornite cu dragă inimă, fac din unii români plecaţi să se izoleze şi mai mult faţă de România. Şi e mare păcat.

Prea mult se vehiculează în România expresii de genul “politicianul independent din punct de vedere politic”. Ne place sau nu, omul politic conduce sistemul politic, iar marile doctrine au reprezentanţă. Încercaţi o racordare personală la sitemul politic din ţara de adopţie sau (şi) ţara de origine (România) dacă chiar doriţi impactul maxim! Este tentant să dai vina pe alţi români pentru nereuşita unui proiect. E vorba de impact asupra unui sistem complex şi greoi, în care abordarea polítică e ceea ce primează.

Implicarea în politică este o necesitate atunci când simţi că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi că ai la îndemână soluţii bune ce merită încercate. Cum spunea de curând fostul ministru Vasile Dâncu, “când faci politică poţi da cuiva un mandat greşit, te poţi înşela. Când nu faci politică dai un mandat în alb oricui, nu ai nimic de spus, nu ai nicio şansă pentru a-ţi pune amprenta ta asupra regulilor jocului”.

În aceste perioade zbuciumate, marcate de conficte sociale puternice, este important să înţelegem şi ce este un partid politic. România proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate. Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Partidul politic este o grupare relativ organizată şi stabilă, care exprimă sintetic şi reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere şi să le promoveze împotriva altora, luptând pentru cucerirea sau menţinerea puterii politice.

Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.

Sper ca toate acestea să nu fie interpretate ca o pledoarie academică, ci să clarifice că pentru îmbunătăţirea condiţiilor românilor din ţară şi din Diaspora, este nevoie de solidaritate, implicare şi seriozitate.

Da, sunt solidar cu cei din România care strigă cu ură că le este de ajuns. E deja de notorietate că actualii guvernanţi au creat un permanent conflict în ţară, iar respectul este ceva de domeniul fantasticului.

România a ajuns într-o situaţie disperată, la periferia unei Uniuni Europene în criză. Avem nevoie de lideri adevăraţi, capabili să găsescă soluţii pentru ţară, nu doar haos şi mizerie.

Dan LUCA / Bruxelles