Experţi pentru o României europeană

Pentru racordarea ţării la UE avem nevoie de aproximativ 5.000 de români la Bruxelles şi 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent avem doar vreo 2.500 la Bruxelles şi maxim 10.000 în Bucureşti (în special în sectorul public).

În Bruxelles, capitală administra­tivă a UE, ar trebui să existe efective sporite de români care să fie implicaţi nu numai în activitatea instituţiilor publice europene, dar şi în mediul de afaceri. Cota administrativă de repre­zen­tare în instituţiile comunitare este aproape fixă, şi cu greu putem trece în viitor de 2.500 de oameni, dar dacă ne referim însă la sectorul privat (companii, fe­deraţii industriale, ONG-uri, media, firme de consultanţă, cabinete de avocatură, camere de comerţ, repre­zentaţe regionale, universităţi etc.) se poate să ne dublăm efectivul. Vă puteţi imagina impactul României dacă am avea 5.000 de români în Bruxelles, nu doar 2.500 ca acum? E un paradox, dar problema racor­dării ţării la Uniunea Europeană nu este doar la Bruxelles, ci este – mai ales – în ţară. Conform estimărilor experţilor e nevoie cam de 25.000 de oameni pentru un sistem ca al României pentru a relaţiona eficient cu o structură ca aceea a Uniunii Europene.

Unde putem să-i întâlnim pe aceşti oameni? Dacă ne referim la instituţii, la nivelul fiecărui minister „de linie” trebuie câteva persoane (10-20 poate) care sunt responsabile cu „emiterea semnalelor” despre poziţia României înspre Bruxelles. Pe lângă minis­terele clasice, avem o serie de instituţii sau agenţii care pot îngloba zeci şi sute de oameni conectaţi cel puţin 50% din timpul lor la problematica europeană. La nivelul legislativului sute de persoane contribuie la buna racordare a ţării la agenda europeană. În special acum, prin prerogativele Tratatului de la Lisabona, Parlamentele naţionale dispun de un efectiv puternic cu radarul spre Bruxelles. Fiecare deputat sau senator, fiecare grup politic, fiecare comisie politică are experţii săi pe politicile europene. Desigur sunt şi alte instituţii pe plan naţional care au un rol în mozaicul european. Nu este o exagerare în menţiunea că sunt necesare 12.500 de persoane în sistemul instituţional naţional care pot fi considerate actori locali (parţial majoritatea) ai afacerilor europene în România.

Acestora li se adaugă alte sectoare care sunt foarte dinamice în relaţia cu capitala Europei. Zeci de companii, care în cadrul departamentului „regu­latory affairs” desfăşoară acţiuni în direcţia lobby-ului legislativ şi care cunosc în detaliu culisele comunitare. Federaţiile industriale, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile negu­vernamentale, patronatele, sindica­te­le, firmele de consultanţă, cabinetele de avocatură au toate „acţiuni” în domeniul afacerilor europene. Sute de ziarişti scriu (chiar dacă de multe ori nu conştientizează la adevărata valoare) despre dinamica sistemului comunitar, fie că e vorba de politică, finanţe sau educaţie. Sunt alte sute de profesori, con­ferenţiari şi lectori universitari care au prezentări despre „lumea co-deciziei” sau construcţii instituţionale comu­nitare. Fără a exagera, extrapolând puţin desigur, sunt alte 12.500 de persoane în „sectorul privat” care îşi pot „câştiga pâinea” (cel puţin parţial) din afacerile europene.

Aşadar, mai mult sau mai puţin, 25.000 de persoane care din România contribuie la „clădirea” sistemului comunitar.

Din cele enumerate în punctele precedente, este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate.

Este necesară în primul rând crearea unor noi poziţii în adminstraţia românească, pe două nivele (local şi naţional), persoane responsabile în a fluidiza relaţia România - UE. Este nevoie de concursuri transparente în care cei interesaţi pot aplica, indiferent de culoarea politică. Cei care trec concursul devin “Experţi pe afaceri europene”.

La nivelul fiecărei Prefecturi, trebuie angajaţi doi “Experţi pe afaceri europene” (raportează direct Prefectului). Unul dintre aceştia este “Responsabil pentru relaţia cu instituţiile locale” din zona alocată Prefecturii respective (Primărie, Consiliu Local, Consiliul Judeţean, etc). Al doilea expert este “Responsabil cu stakeholderii locali” (industria locală, sindicate, societatea civilă organizată, universităţi, firme de consultanţă, etc). Făcând o analogie cu sistemul de recrutare a Comisiei Europene, aceşti “experţi locali” sunt echivalenţi ai gradului AD5.

La nivelul fiecărui minister de linie, trebuie găsiţi o serie de experţi, care relaţionează direct cu Cabinetul Ministrului. Unul dintre experţi trebuie să fie “Responsabil cu relaţia cu Prefecturile” (structurile locale instituţionalizate). Al doilea expert este “Responsabil pe relaţia cu stakeholderii naţionali” (structurile naţionale neinstituţionalizate). În plus, pentru o mai bună coordonare a instituţiilor româneşti, este nevoie să existe în fiecare minister un expert pe afaceri europene “Responsabil cu relaţia interministerială”. “Experţii pe afaceri europene” au ca responsabilitate identificarea şi structurarea activităţii de consultare cu stakeholderii români interesaţi de dinamica legislativă alocată ministerului respectiv (baza de date, pagina web de informare, întâlniri periodice, consultări, help desk, etc). Din nou, făcând o comparaţie cu sistemul de recrutare al Comisiei Europeane, avem nevoie de experţi la nivel de ministere echivalent la gradul AD9.

Este foarte important ca aceşti experţi pe afaceri europene (“locali” sau “naţionali”) să interacţioneze cu Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, ajutând în fluidizarea mecanismului şi informând în permanenţă despre poziţia stakeholderilor din România.

Dan LUCA / Bruxelles