miercuri, 19 iunie 2013

Român în diplomaţia europeanã

Ministerul Afacerilor Externe anunţa numirea diplomatul Mihai Stuparu în funcţia de şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).


"Numirea diplomatului român în această importantă funcţie a Serviciului European de Acţiune Externă reprezintă atât o recunoaştere a meritelor candidatului român, a experienţei acestuia în misiuni importante inclusiv în state arabe, cât şi a reputaţiei şi experienţei diplomaţiei româneşti în regiune şi în lume", sublinia ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

Materialul publicat de Cotidianul amintea că “funcţia de şef de Delegaţie UE la Abu Dhabi este a treia poziţie de conducere în cadrul SEAE pe care România o obţine, după nominalizarea ambasadorului Viorel Isticioaia în funcţia de director general pentru Asia, în 2010 şi a lui Traian Hristea în funcţia de şef al Delegaţiei UE la Erevan, în 2011. În acest moment, prezenţa românească în cadrul Serviciului se ridică la 18 persoane, din care 11 în Centrala de la Bruxelles şi 7 în delegaţiile UE”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu