Citeam recent
despre calităţile poltice ale unui lider. Exemplificând,
acesta trebuie să deţină bune abilităţi de comunicare, relaţionând bine cu
membrii organizaţiei de pe toate nivelele ierarhice, să aibă putere de
influenţă, dar nu în ultimul rând, să fie onest!
Interesant
material publicat de Cariere.
Autoarea articolului explică faptul că sunt buni conducători cei care “şi-au
dat seama că dacă vor să atingă obiectivele pe care şi le-au asumat, nu o pot
face singuri, oricât de buni profesionişti ar fi ei sau oricât de înaltă în
ierarhie ar fi poziţia lor”, altfel spus “au învăţat politică”.
Mi-a plăcut mult
şi ideea că managerii, fiind nevoiţi să activeze într-un mediu foarte
reglementat, necesită competenţe politice înalte pentru promovarea unei anumite
imagini a companiei, relaţia cu presa, cererea din ce în ce mai mare de
transparenţă, tehnologia. “Competenţa politică a unui lider se referă la capacitatea
de a construi alianţe şi parteneriate pentru atingerea obiectivelor organizaţionale”.
Corect!
Să ne imaginăm
deci România
ca fiind o mare companie, ce activează în piaţa europeană!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu