luni, 23 septembrie 2013

Cetăţenii şi euroalegerile din 2014


Cetățenii europeni sunt mai înclinați să voteze în cazul în care li se oferă șansa de a alege cine va fi următorul preşedinte al Comisiei Europene, potrivit unui sondaj publicat la începutul lunii septembrie.

Prin intermediul Eurobarometrului publicat de Parlamentul European au fost chestionaţi 27.600 cetățeni europeni. Legat de faptul că în campania viitoare partidele politice europene trebuie să îşi prezinte candidații pentru președinția Comisiei Europene, 55 % dintre respondenți au declarat că acest lucru i-ar încuraja să se prezinte la cabinele de vot, astfel 70% susţin un vot direct pentru desemnarea şefului Comisiei Europene pe viitor. Au fost şi voci care consideră acest lucru o şansă de a creşte legitimitatea deciziilor UE (31%), sau democraţia la nivel european (30%).

Studiul de faţă a arătat şi o creștere a unei identități comune. Mai mult de cinci din 10 respondenţi s-au definit atât ca cetăţeni "naționali" cât și "europeni", o creștere de șase puncte față de anul trecut. Potrivit lui Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, "se demonstrează că pe fondul crizei oamenii au devenit mai conștienți de faptul că diferite țări europene sunt profund legate între ele și suntem cu toții în aceeași barcă".

39% au considerat că vocea lor contează în Uniunea Europeană, cu un declin mic față de 2012 .

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu