Fiind prezent
la Ploieşti acum cateva zile, am avut deosebita plăcere de a răspunde unui
interviu realizat de Violeta Stoica şi publicat de ziarul Prahova. Una
dintre teme a fost aceea a fondurilor europene şi cum ar putea România să
treacă la un nivel mai ridicat în privinţa absorbţiei banilor proveniţi de la
bugetul Uniunii Europene.
Redau în
continuare interviul integral:
………
- Domnule Luca, avem o mare problemă, aici,
în ţară, şi probabil că se vede totul şi de la Bruxelles: gradul mic de
absorbţie a fondurilor europene, care, la mijlocul lunii septembrie, era de
22,35% pentru alocaţiile bugetare cuprinse între anii 2007-2013. Un nivel
foarte scăzut. Care sunt cauzele acestui grad extrem de scăzut al absorbţiei,
în opinia dumneavoastră?
-
Acum, trebuie să spun că se poate şi mai rău. Dacă vedem şi partea plină a
paharului, acum 18 luni, era 7%, dacă nu mă înşel. Nu vreau să intru, însă, în
polarizări. Nu trebuie să fii matematician ca să-ţi dai seama că 22% este un
procent destul de scăzut. Avem o problemă gravă
şi trebuie să vedem cum o putem remedia. Greşeala nu cred că s-a făcut doar din
2007, ci greşeala României cred că a fost structurată încă din 2005.
- Adică dinainte de aderarea României la
Uniunea Europeană?
- Noi am încheiat negocierile de aderare încă
din 2003-2004 şi am cam stat şi am aşteptat... Şi astfel ne-am trezit în
Uniunea Europeană cu temele nefăcute.
- Cum ne trezim noi de obicei, domnule Luca, pentru
că este o situaţie general valabilă, aici, în România.
- Noi, uneori, continuăm să dormim în Uniunea
Europeană, cu temele nefăcute. Haideţi să dăm un exemplu din care să vedem că
se poate. În anii ’80, Spania, care a intrat atunci în Uniunea Europeană.
Gradul de absorbţie, după 10 ani, era de 140%! Deci s-a putut, pentru că ei,
patru ani s-au pregătit să intre în UE şi apoi, în următorii 10 ani, au
implementat ce au pregătit. Au avut şi o şansă, dacă pot să zic aşa, că au avut
un guvern de aceeaşi culoare pe parcursul celor 14 ani, bineînţeles că s-au
schimbat miniştrii, dar ministrul Fondurilor Europene, de exemplu, a fost
acelaşi timp de 14 ani, şi acest lucru contează, pentru că ştia, cel puţin,
unde există anumite dosare...
- Era de fapt o programare făcută pe mai mulţi
ani, aşa cum ar fi trebuit să existe şi pentru perioada 2007-2013 în România.
- Exact. Şi cred că trebuie o voinţă politică
şi România o are în direcţia Uniunii Europene, pentru că nu cred că este cineva
împotriva Uniunii. Nici chiar unele partide – să spun aşa – extremiste din
România. Dar această voinţă politică trebuie dublată de expertiză tehnică.
- Pe care nu prea o avem.
- Managementul fondurilor europene nu îl
înveţi într-o după-amiază, pentru că sunt cărţi de sute de pagini de
metodologie care este foarte complexă: cu rambursări, cu procentaje, cu
expertize, cu mecanism interinstituţional.
- Pe de altă parte, asta nu ar fi trebuit să
ne împiedice pe noi să depăşim acest procentaj de absorbţie...
- Dacă vezi că nu avem expertiză în ţară,
trebuie să fim deschişi şi să recunoaştem că România a avut, în ultimii 20 de
ani, foarte mulţi experţi, consultanţi europeni care veneau punctual sau pe
proiecte mai lungi, dar nu am ştiut să delegăm sub responsabilitatea noastră,
de români, priceperea în absorbţia acestor fonduri. La noi, ideea de atragere a
fondurilor europene a fost puţin greşită: sunt fonduri europene, fac un proiect
pentru a lua aceste fonduri. Mentalitatea este altfel în privinţa fondurilor europene,
pentru că să luăm un exemplu: inundaţiile din România. Inundaţiile care vin
peste noi, acum la Galaţi, anul trecut în altă parte şi vor mai veni, prin
urmare avem o problemă structurată. Instituţiile româneşti trebuie să aibă un
mecanism de senzori încât să spună comunităţii europene că există, în cazul dat
exemplu, o problemă cu inundaţiile, pentru că aşa este structura ţării noastre.
- Adică putem să şi solicităm Comisiei
Europene posibilitatea de a folosi fonduri europene şi în gestionarea unor
asemenea probleme?
- Da, putem cere, pe un program operaţional
sectorial, fonduri pentru redresarea problemei inundaţiilor, pentru folosirea
banilor în acest scop.
- Deci din 2007 încoace am fi putut face
acest lucru?
-
Da, propuneam pentru următoarea perioadă 2014-2020 alocarea unor fonduri pentru
acest sector şi, probabil, se alocau câteva miliarde de euro şi, practic, în
acest flux existau aplicaţiile comunităţilor locale, judeţene, alte structuri
administrative, care puteau aplica în mod concret, cu proiecte, pentru o
localitate, pentru o zonă în care este nevoie de un dig, de o refacere a albiei
unui râu şi altele. Şi nu este doar problema inundaţiilor. Cineva îmi atrăgea
atenţia, în urmă cu câţiva ani, că o altă problemă a noastră sunt clădirile vechi
şi lifturile din acestea. Nu ar trebui să aşteptăm să moară oameni în lifturile
astea vechi, pentru a lua măsuri !
-
Din această lună, din septembrie, toate lifturile trebuie să se conformeze
anumitor cerinţe şi ar trebui făcute investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii
lor.
- Se
pune întrebarea, însă, cu ce bani?
-
Aceasta este o problemă, pentru că înlocuirea unui lift înseamnă circa 500 de
milioane de lei vechi, sumă aproape imposibil de suportat de către asociaţiile
de proprietari.
-
Este o problemă enormă. Am discutat atunci cu reprezentanţii Asociaţiei
Europene a Lifturilor şi au spus că ne ajută să facem un program operaţional
sectorial de asistenţă financiară pentru a crea acest fond de câteva miliarde
de euro, pentru că la astfel de cifre se ajunge, dacă adunăm câte blocuri s-au
construit înainte de 1989 - în special, şi ce fel de lifturi au acestea. Sunt
pericole publice, sunt găuri negre pe casa scărilor. Aceste lucruri ar fi
trebuit făcute, dar trebuia să ştim cum să facem un proiect coerent, să îl
depunem acolo unde trebuie, să avem şi receptorii clari şi să urmărim, după
aceea, ce se întâmplă cu acel proiect. Însă noi avem încă o problemă: vedem
Bruxellesul ca pe ceva foarte îndepărtat, trimitem o scrisoare şi apoi aşteptăm
trei luni să ni se întoarcă un răspuns. Şi aşa trece timpul. Şi nu cheltuim
fondurile europene, şi lasă că fac alţii, prin nordul Europei, nişte poduri
suspendate între insulele lor, în loc să facem noi o autostradă, un drum
naţional sau să legăm două sate între ele...
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu