În contextul
crizei şi a multiplelor provocări cu care se confruntă lumea de astăzi, recent,
deputații europeni au semnalat nevoia urgentă de a înființa o adunare
parlamentară în cadrul Organizației Națiunilor Unite.
"O Adunarea Parlamentară a Organizației Națiunilor Unite este o componentă vitală pentru a consolida legitimitatea democratică a Organizației Națiunilor Unite", declara eurodeputatul Jo Leinen, în timpul unei conferințe internaționale organizate pe 17 octombrie. Atât Leinen cât și liderul ALDE, Graham Watson au susţinut această inițiativă din 2007.
Începând cu 1990 au existat multe apeluri de reformare a ONU, dar există puține demersuri clare în acest sens, din lipsa consensului. În prezent, cetățenii sunt doar indirect reprezentaţi în Adunarea Generală a ONU de către guvernele lor. Ca rezultat, voturile exprimate nu reflectă în mod adecvat spectrul politic care există la nivel național, inclusiv când vine vorba de opoziție.
Într-un mesaj emis cu ocazia conferinței de la Bruxelles, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a subliniat sprijinul de lungă durată pentru propunere. "Parlamentul European poate servi drept model pentru modul în care Adunarea Parlamentară a ONU s-ar putea dezvolta în timp. Ceea ce a început o dată ca un organism consultativ compus din parlamentari naționali este un legislativ ales în mod direct astăzi", spunea Schulz .
Conferința a sugerat că "un organism democratic global de reprezentanți aleși" ar trebui să fie stabilit "pentru a aduce guvernarea globală în urmărirea post-2015 a obiectivelor de dezvoltare" mai aproape de cetățeni.
Cam asta
subliniam şi eu cu ocazia recentului interviu
realizat de ziarul Argeşul, că se va înainta spre direcţia unui guvern
global. Probabil generaţia asta va merge spre un Guvern european,
dar generaţia copiilor noştri va avea misiunea democratizării unei guvernări
globale. Vor fi mereu ţări care vor decide la nivel mondial, dar
în direcţia aceasta se merge.
Deci, cred că
se va merge către un Guvern mondial!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu