luni, 23 decembrie 2013

Dan LUCA – opinie în Agerpres despre iniţiativa “Pro Europa” a britanicilor din Bruxelles


'Pro Europa', formată din câteva sute de cetățeni britanici din mediul de afaceri și din instituțiile europene, îşi propune o campanie de schimbare a imaginii românilor și bulgarilor care vor să vină să muncească în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2014, folosind în acest sens articole și înregistrări video care relatează poveștile românilor integrați și ale britanicilor care au intrat în contact cu ei.

Fiind invitat la reuniuni pentru a-mi spune punctul de vedere despre impactul real al ridicării restricțiilor de pe piața muncii, subliniam faptul că statisticile și logica demontrează că un exod al românilor în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014 nu se va întâmpla, pentru că sunt și alte țări europene unde românii au avut și până acum libertatea de a munci. Exemplul Italiei este elocvent. Peste tot, românul este respectat, muncește, ia credite, cumpără locuințe și își plătește obligațiile financiare.

Felicit iniţiativa 'Pro Europa', care este importantă în special pentru că a pornit de la Bruxelles, oraș suprapolitizat, unde aparițiile mediatice și declarațiile anumitor politicieni britanici sunt analizate cu mare atenție. Mă bucur că un grup influent de britanici din capitala Europei ia atitudine, prezentând compatrioților care este situația reală.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu