vineri, 10 ianuarie 2014

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa – “De la alegerile europene din 2004 la cele din 2014”


Pentru că trebuie conştientizate implicaţiile europarlamentarelor pentru fiecare dintre statele membre, m-am preocupat de definirea şi explicarea acestora pe înţelesul cetăţeanului. Pe acest subiect am axat şi noul articol publicat în această vineri de Jurnal de Dâmboviţa.

Găsiţi mai jos acest material, în formatul integral:

…………..

În toamna lui 2003, împreună cu mai mulţi români din Bruxelles, prezentam studiul „Alegerile din Parlamentul European din 2004 - posibile implicaţii pentru România”, care a fost de altfel şi prima acţiune publică a Clubului „România-UE”, pe care l-am înfiinţat în acel an. Subliniam atunci că implicarea cetăţenilor în dezbaterile publice este condiţionată de rezolvarea problemei accesului la informaţii.

Cetăţeanul trebuie să poată să înţeleagă ce înseamnă din punct de vedere practic prevederile standardelor europene şi cum îi afectează acestea viaţa. Şi parcă încă nici în 2013, cetăteanul nu a fost suficient conştient de faptul că 75% din legislaţia naţională este stabilită la Bruxelles. Spuneam atunci că „pentru România este deosebit de interesant de urmărim ce fel de campanii pentru Parlamentul European se vor desfăşura în 2004. Trebuie încă de acum să ne apropiem cât mai mult de principalele dezbateri europene, să fim deja implicaţi în principalele dosare de actualitate. Forţa unei ţări este dată în special de economia sa şi nu văd cum o Cameră de Comerţ şi Industrie a României nu are încă o reprezentanţă la Bruxelles”.

Conform recentului eurobarometru, 62% dintre români se declară optimişti în privinţa viitorului Uniunii Europene, procent cu care se clasează pe locul şase în rândul statelor europene. Grav este însă faptul că 71% dintre români nu cred că vocea lor este ascultată în UE.

UE are un sistem complex de luare a deciziei care este greu de înţeles şi există o lipsă de interes pentru această construcţie din partea sistemelor educaţionale naţionale. Cineva îmi sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia europeană.

Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european. Complexitatea mecanismului european face ca omul simplu să nu reuşească să se identifice în mod real cu marile ideologii şi slogane europene.

Îmi amintesc lansarea candidaturilor pentru alegerile europarlamentare din 2009, când majoritatea activiştilor au reuşit cu greu să se calibreze la o acţiune de 2-3 luni, premergătoare datei de 7 iunie 2009. Eurodeputatul este reprezentantul vocii cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European.

Parlamentarul european este liantul dintre Guvern şi Parlamentul României, facilitând înţelegerea mai bună a iniţiativelor de la nivel comunitar. Românul are dreptul să ştie cine va avea mandatul de reprezentare pentru următorii 5 ani!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu