Am primit recent invitaţia din partea publicaţiei Occidentul Românesc de a răspunde câtorva întrebări legate de românii din
Bruxelles, în special, dar şi de românii din Diaspora în general.
Redau integral
în continuare interviul apărut:
...............
Sunteţi
de 17 ani la Bruxelles, cum vedeţi acest oraş după această perioadă petrecută
în Belgia şi ce a însemnat pentru dumneavoastră în decursul acestor ani?
Am ajuns în anul
1997 la Bruxelles, pe o nişă nonguvernamentală, am fost primul român ales
într-o structură a Asociaţiei Studenţilor Europeni de la Bruxelles, un Birou
Executiv format din nouă persoane, în care practic coordonam activitatea celor
250 de centre universitare din 42 de ţări din Europa. A fost o experienţă
unică, între 1997 şi 1999, prin care am fost implicat în foarte multe proiecte
la nivel european, întîlnindu-mă cu mulţi prim-miniştri, preşedinţi, regi,
regine, făcînd lobby pentru studenţii europeni şi pentru tineret, în general.
De atunci îmi defăşor activitatea în Bruxelles-ul european, în prezent fiind
directorul general al unei firme de consultanţă pe care am înfiinţat-o în 2004,
o companie axată pe servicii de comunicare europeană. Bruxelles-ul a devenit
treptat casa mea, însă, România e ţara mea!
Cunoaşteţi
mulţi români din Belgia şi din Bruxelles, cum sunt văzuţi aceştia de străini?
Românilor din
Bruxelles le pasă de ţara noastră, chiar mai mult decît credem. Ne interesează
ce imagine are România, oriunde ne-am afla. Nu suntem indiferenţi la criticile
adresate nouă, românilor, şi urmărim cu mare interes performanţele liderilor
aleşi pentru a conduce destinele plaiurilor mioritice. Suntem în Uniunea
Europeană şi parcă simţim că nu este suficient, se pare că ne scapă ceva şi
„poza” nu iese perfect. Şi asta e mare păcat.
Cum
aţi descrie dumneavoastră comunitatea românilor din Belgia? Care este legătura
între aceştia şi ţară?
Mă cunosc bine cu
compatrioţii noştri care lucrează în construcţii sau în prestări servicii.
Majoritatea românilor din Belgia sunt oameni extraordinari, cu responsabilităţi
complexe şi pe care viaţa i-a învăţat că vorbele goale nu sunt suficiente
pentru a reuşi. România are nevoie de toţi românii. Dacă unii dintre noi am
ales drumul Diasporei asta nu înseamnă că nu mai suntem români sau că nu ne mai
pasă de România, ci dimpotrivă. În România este nevoie de o dezbatere politică
reală despre potenţialul Diasporei româneşti şi ce implică aceasta atât la
nivel economic, cât mai ales la nivelul oamenilor. Bruxelles-ul este poate
singurul loc din afara României unde avem două “diaspore româneşti”, total
distincte, bine coagulate, care au atins deja masa critică de reprezentare. Pe
lângă românul „emigrant” avem şi pe acei pe care putem să-i numim „expaţi ai
afacerilor europene”. Reţeaua românească la Bruxelles merită consolidată. Avem
nevoie de cât mai mulţi români conştienţi de interesul naţional şi de
perspectiva europeană, şi mai avem nevoie de un dialog cât mai structurat între
Bucureşti şi Bruxelles.
Dar
cum pot ajuta efectiv românii din Bruxelles ţara?
Dacă este să mă
refer la românii din Bruxelles-ul european aceştia sunt o mină de ″aur
albastru″ pentru România. Această colaborare poate fi la nivel de industrii, la
nivel de brand-sectorial de exemplu (IT-ul românesc şi energia românească sunt
deja prezente în oraş), dar şi îmbunătăţit inter-instituţional: depăşirea
barierelor de comunicare dintre interesele româneşti e un pas important
înainte, căci lucrurile sunt mai simple decât par în jocul european: ne ridicăm
împreună rapid, sau mult mai greu separat. Racordarea unei ţări de peste 20 de
milioane de locuitori la o structură de 500 de milioane, precum Uniunea
Europeană, nu este un lucru uşor. În prezent avem însă vreo 2.500 români care
lucrează în mediul european de la Bruxelles, foarte mulţi dintre aceştia
derulându-şi activitatea în cadrul Comisiei Europene. Iar aceşti 2.500 de români
din Bruxelles trebuie puşi în valoare în avantajul reciproc. Să nu uităm ei
sunt acolo fiindcă România este membră a UE, chiar dacă în prezent nu
reprezintă direct România. Clădirea unei punţi de legătură între funcţionarii
europeni de la Bruxelles şi Guvernul României este o prioritate europeană
pentru România şi eu am semnalat-o de câţiva ani.
Odată
cu eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii, de la 1 inuarie 2014, au apărut
reacţii împotriva românilor, mediatizate intens şi în presa internaţională. Ce
ne puteţi spune despre acest fenomen în Belgia?
Personal consider
că performanțele României în Uniunea Europeană au fost perturbate de
prelungirea restricțiilor tranzitorii impuse de Belgia cetățenilor români
pentru 7 ani. Lipsa românilor la Bruxelles se face simțită în principal în
sectorul privat al afacerilor europene. Aproximativ 100.000 de oameni își
desfășoară activitatea în Bruxelles, în domeniul afacerilor europene, din care
50% lucrează în instituțiile europene și 50% în sectorul privat. Românii au
pregătirea necesară pentru a lucra în sectorul privat al afacerilor europene
și, chiar în ciuda restricțiilor impuse, aproximativ 500 dintre compatrioți
desfășoară deja o astfel de activitate în companii multinaționale, federații,
asociații, media, companii de lobby și think tank-uri. Majoritatea însă au fost
umiliți în fața colegilor, având în fiecare an de întocmit un dosar pentru a-l
prezenta autorităților belgiene în speranța obținerii permisului de muncă
pentru anul respectiv.
Cum
putem repara imaginea negativă pe care încă o avem, din păcate, domnule Luca?
România a pierdut
enorm prin acest blocaj și este datoria noastră de a semnala acest moment
prielnic pentru români și România. Conform analizelor, pentru racordarea
României la UE avem nevoie de 5.000 de români la Bruxelles și 25.000 de
persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent
avem doar vreo 2.500 la Bruxelles și maxim 10.000 în București, în special în
sectorul public. Vă puteți imagina impactul României dacă am avea 5.000 de
români în Bruxelles!
Unde
greşeşte România?
Cea mai mare
problemă este că România nu-şi joacă suficient de structurat oportunităţile.
Cred că nu vedem încă avantajele acestui “club” care este Uniunea Europeană. Şi
nu vorbesc doar de cele financiare, ci şi de cele de poziţionare, de a activa
într-o piaţă. Încă avem un trac. Nu participăm în jocul globalizării şi asta e
marea oportunitate pe care o pierdem. În loc să ne certăm pe plaiurile noastre
dâmboviţene, am putea deschide nişte linii spre Bruxelles, Washington.
S-ar întâmpla lucruri minunate.
Să
înţeleg că nu profităm suficient de statutul de stat membru al Uniunii Europene.
Nu ştim să jucăm european?
Subliniam că
România joacă în Uniunea Europeană, dar e o prezenţă fizică, iar eu vreau să
jucăm mult mai bine. În primul rând, cred că ne trebuie o articulare mult mai
bună a lobby-ului naţional. Trebuie dezvoltate aceste filtre naţionale, pentru
că Bruxelles e un oraş european, dar mic, iar noi trebuie să dezvoltăm un
mecanism de ţară în care să fim eficienţi, pentru că altfel pierdem la
influenţă şi la fonduri europene.
Cum
am putea să fim mai eficienţi prin activitatea celor care ne reprezintă la
Bruxelles?
Ca mentalitate,
suntem “români şi europeni”. Europeni suntem şi noi. E problema unor eurodeputaţi care au un discurs proeuropean, iar când
vin în ţară se disociază. Deja se creează o problemă. Cine sunt “ăia
de la Bruxelles”? Nu putem fi naivi să credem că nu există poluri de putere
naţională; vedem polul german de putere foarte puternic, care impune. Asta e
realitatea politică. Mai sunt poli de putere şi la Paris, şi la Londra. Noi însă ne supărăm ca
văcarul pe sat. Haideţi să ne jucăm şansa. Haideţi să punem malaxorul
instituţional şi privat în structura europeană. Cât timp noi nu jucăm ca lumea,
nu putem spune că suntem discriminaţi. Există o matrice în care trebuie să fii
activ, să ştii cum să absorbi ceea ce ştiu specialiştii români de la Uniunea
Europeană. Când vom face acest lucru ne vom da seama că nu e chiar aşa, că ne
stigmatizăm prea mult. Am putea face multe lucruri structurat. Să terminăm cu
filosofia şi poezia românească. Chiar credeţi că avea cineva ceva la Bruxelles
cu micul românesc? Nimeni n-a zis că îl vor interzice. Dar probabil că la
nivelul industriei cărnii din Europa a fost o dezbatere despre care poate noi
nici n-am ştiut.
Ne
despart doar câteva luni până la alegerile europarlamentare programate pentru
luna mai a acestui an. Care este impactul acestora asupra românului, asupra
României?
Cred că nu este rău
să explicăm românilor ce se întâmplă până pe data de 25 mai 2014 din punct de
vedere al alegerilor europene. Juridic, cu cel puţin doua luni înainte de
această dată, deci maxim până pe 25 martie 2014, partidele politice româneşti
trebuie să depună la Biroul Electoral Central lista oficială. Această listă
conţine 32 de nume, într-o ordine foarte clară. Pe 25 mai 2014 cetăţenii români
vor veni la vot şi vor alege lista preferată. Nu există vot uninominal la
alegerile europene. Practic este o alegere între listele naţionale, româneşti,
propuse de partidele politice din România. Asta înseamnă că - să dăm un exemplu
- la sfârşitul zilei de 25 mai PSD-ul (care va participat singur la alegeri) va
obţine 35% din voturi, va avea 35% din cele 32 de locuri, deci 11 eurodeputaţi.
Cine sunt aceştia? Primii 11 de pe lista PSD
depusă la BEC cu doua luni înainte de alegeri. Avem practic o
situaţie în care contează foarte mult poziţionarea candidaţilor pe lista
oficială, decisă de conducerea naţională, în relaţionare cu liderii locali ai
partidului. Alegerile sunt de fapt “Jocurile Olimpice” pentru UE. Putem să ratăm
acest moment? Fără să surprindem, putem afirma că pentru a avea o competiţie de
succes, “urmărită” de publicul larg (cetăţeni care votează), e nevoie de
“atleţi capabili să joace european” (candidaţii pe poziţii eligibile pe listele
electorale), dar şi de “antrenori cu ambiţie” (conducerile partidelor
politice).
Ce
calităţi credeţi că recomandă candidatul la funcţia de eurodeputat?
Cred mult în campania electorală şi
dezbaterile deschise despre profilele candidaţilor. Dar depinde enorm de ce fel
de campanie avem în România în funcţie de numele candidaţilor. Dacă avem pe
primele 10 locuri (considerate eligibile) profile care inspiră comunicarea,
oameni care stăpânesc cu adevărat problematica europeană, dar cunosc perfect şi
interesele României, vom avea o şansă ca dezbaterea electorală să fie plină de
sens. Dacă însă ne vom complace în a propune persoane care nu înţeleg
mecanismul comunitar, vom asista la o dezbatere seacă, plictisitoare, plină de
slogane, ancorate de multe ori într-un naţionalism ascuns, în care vor pierde
cetăţenii, partidele politice şi cu siguranţă Parlamentul European. Nu e rea
voinţă, însă cred că eurodeputatul ar trebui să se implice mai mult în
“europenizare”, avem nevoie de a învăţa ce înseamnă toleranţa europeană, ritmul
de muncă european şi aşa mai departe, iar campania candidaţilor trebuie să se
axeze pe chestiuni europene, nu doar pe problemele interne.
Aţi mai vorbit de acea componentă tehnică de care are
nevoie România. Despre ce este vorba concret ?
E foarte important
ca România să aibă o poziţionare structurată şi sectorială la Bruxelles. Există
3.000 de federaţii industriale care sunt prezente în Bruxelles-ul european.
Structurile naţionale româneşti sunt membre ale acestor federaţii europene în
majoritatea cazurilor, dar nu sunt active. Activitatea şi relaţionarea cu
structura europeană trebuie făcută în mod constant şi sustenabil. Trebuie ca
aceste federaţii să urmărească agenda publică europeană, să se implice, să aibă
o opinie, să culeagă informaţia din teritoriu, din România, pentru a o
transmite în mod coagulat la Bruxelles. Lipsa specialiştilor de politici
sectoriale în domeniul european, lipsa unei prezenţe industriale româneşti
integrate în federaţiile europene şi statulul de nou membru UE pentru România
fac ca nici un român să nu ocupe o astfel de poziţie de vârf în Bruxelles-ul
european.
Pe ce domenii ar putea România să fie mai activă în
plan european?
Este important să
organizăm România pentru următorul mandat al Comisiei Europene, şi al
Parlamentului European. Să vedem care sunt portofoliile cruciale pentru ţară. Am avut multilingvismul, un dosar mai puţin
strategic, acum agricultura. Domnul Dacian Cioloş face o treabă extraordinară.
Este un tehnician care ştie să ducă la capăt un proiect foarte complex, cel al
reformei agricole, însă e puţin probabil ca o ţară
să deţină aceleaşi portofolii două mandate consecutiv. La cum se poziţionează
România, nu ar fi rău să ne orientăm spre energie. Cota de 2.000 de funcţionari
europeni pentru România a fost epuizată, cu toate acestea, cine vrea să “intre”
în afacerile europene o poate face. Este important să avem români şi în
cabinetele de Comisari. Dacă nu vom obţine Energia, măcar şeful de cabinet al
viitorului comisar să fie român. Aceste lucruri ţin de capacitatea de negociere
şi, astfel, România ar trebui să joace la un nivel ridicat pentru viitoarele
posturi din Comisia Europeană.
Ce
oportunităţi vedeţi în poziţionarea viitoare a României?
Spre deosebire de strategiile naţionale româneşti, unde se fac cu greu
planuri pe un an, la Bruxelles se gândeşte pe termen cel puţin mediu. Din 2007
am reuşit să promovăm anumite subiecte dragi – precum Marea Neagră şi Dunărea –
pe agenda UE, am trecut de la un portofoliu de comisar european mai puţin
important (multilingvismul) la unul major (agricultura). Mai sînt
încă multe de făcut. E bine să fim ambiţioşi, comparîndu-ne cu ţări intrate în
2004 în UE, precum Polonia, înţelegînd totodată că sunt mai mature cu 3 ani ca
noi la jocul european, reuşind şi o preşedinţie UE de succes.
Luând
în discuţie Europa şi Uniunea Europeană în general, care sunt direcţiile
viitoare, aşa cum le vedeţi dumneavoastră de la Bruxelles?
Se vorbeşte de un pericol manifestat de partidele populiste, de extremă
dreaptă care câştigă tot mai mult teren în anumite ţări membre. Acest
pericol îl putem afla în seara zilei de 25 mai, când vom trage linie şi vom
vedea cum s-a votat în fiecare ţară. Atunci
vom putea avea surprize neplăcute să vedem că 20-25% din deputaţii aleşi au un
mandat radical antieuropean, unii chiar declarativ: „Suntem în Parlamentul
European pentru a distruge construcţia europeană". Probabil se vor şi
asocia într-un grup politic, care, cu siguranţă, nu va ajuta această
construcţie europeană. Şi veţi spune „Ce se poate face?". Încă se mai pot
face multe lucruri, îm special din partea partidelor politice tradiţionale.
Acum e momentul pentru a da un mesaj fără şovăială: UE e un proiect reuşit,
putem să îl schimbăm pe parcurs, putem să îl îmbunătăţim, dar să-i lăsăm pe
alţii să vorbească şi să iasă rău e o greşală. Acum e momentul adevărator
lideri naţionali şi europeni să iasă public, să se expună, să abordeze şi
subiectele delicate. Dacă nu, aceste subiecte vor fi trecute cu vederea şi
extremiştii vor câştiga.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu