joi, 20 februarie 2014

Londra – “showroom”-ul investiţiilor chineze în Europa

Investiţiile chineze ocupă un important procent în statele europene, Londra este însă capitala europeană unde se regăsesc 50% dintre acestea. Fiind vorba de o piaţa imobiliară recunoscută ca fiind una dintre cele mai stabile din întreaga lume, aceasta este una dintre atracţiile principale ale „clienţilor” chinezi.

Ȋn 2013, Europa a atras 1,9 miliarde lire sterline din conturile oamenilor de afaceri din China. „Fonduri suverane chineze, companii de asigurări şi persoane fizice cu averi consistente au fost dornici de a plasa capital în pieţele în ascensiune de peste hotare, Londra ocupând o poziţie de top pe lista de priorităţi. Ne aşteptăm ca numărul investitorilor din China care vizează Londra să crească semnificativ în următorii ani. Ei vor lua în considerare totul, de la site-uri de regenerare urbană, până la activele trofeu”, declară Damian Corbett, Head of Central London Office Investment la Jones Lang LaSalle.

China a intrat puternic în sectorul infrastructurii, în cel financiar în ţări precum Germania, şi în multe ale domenii în România, Polonia sau Grecia, denumite de specialişti adevărate porţi de intrare a Chinei în UE.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu