De ce ne-ar interesa bătălia comisarilor europeni, este dezbaterea
lansată recent de Calea Europeană. Ambele bătălii din acest an pe plan european (confruntarea
în europarlamentare, cât şi pentru desemnarea viitoarei Comisii Europene) sunt
importante pentru România.
“În funcţie de câştigători vom şti cine va initia legislatia europeana
(cazul Comisiei Europene), respectiv cine o va amenda / modifica (cazul
Parlamentului European)”, explica recent Radu Magdin. Dacă luăm în
discuţie bătălia între Schulz şi Juncker, “atât Schulz cât şi Juncker şi-au
dovedit în trecut prietenia pentru România. Schulz ne-a vizitat mai des, şi
avantajul ar fi că există o coincidenţă între familia sa politică şi cea a
premierului Ponta. Or, din moment ce PSD va numi comisarul european, ca partid
aflat la guvernare toamna aceasta, e în interesul lui Schulz să ajute la
obţinerea unui portofoliu bun pentru un coleg social-democrat – sau colegă –
din România”, se sublinia în acelaşi material.
Dar apoi
urmeaza inevitabil intrebarea, ce domeniu ar fi cel mai bun pentru noi? “Unul
cu bani (deşi, sincer, nu comisarul dă sacii de bani europeni înspre o ţară sau
alta – poate face un lobby intern în CE însă) sau influenţă?” Ni s-ar potrivi
un “portofoliu al prezentului (în care să veghez implementarea legislaţiei
europene, decise deja), sau al viitorului (în care să reglementez eu şi să îmi
sporesc astfel, prin negocieri, puterea în colegiul comisarilor)?”, puncta
foarte bine autorul materialului.
Iar dacă e să
ne oprim concret şi să enumărăm domeniile de top în cadrul Comisiei acestea ar
fi: “agricultura şi dezvoltare rurală; concurenţă; agenda digitală; afaceri
economice sau monetare; energie; extindere şi politica europeană de vecinătate;
mediu; programare financiară şi buget; Înaltul reprezentant (pentru politica
externă); industrie şi antreprenoriat; piaţă internă şi servicii; justiţie,
drepturi fundamentale şi cetăţenie; politica regională; cercetare, inovaţie şi
ştiinţă; comerţ; transport. Asta nu înseamnă că de exemplu portofoliile
dedicate educaţiei, sănătăţii sau afacerilor sociale nu sunt importante
teoretic (temele cu siguranţă sunt), numai că nu ai competenţe ca şi comisar
european decât prioritar de coordonare a politicilor naţionale”.
Personal,
sugeram recent posibilitatea
obţinerii portofoliului pe Extindere pentru România sau cel
al Energiei.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu