Sistemul de vot
practicat la europarlamentare nu este unic pentru toate cele 28 de state
membre. Propuneam pentru România, ca în 2019, la fel cum se întâmplă în Belgia,
Olanda sau Bulgaria, alegătorii să poată acorda pe lângă votul pentru lista
partidului şi un vot preferenţial pentru candidatul lor “de suflet”.
Despre acest
subiect scriam în articolul publicat de ziarul
Argeşul, marţi, 27 mai:
..........
În luna mai am
avut alegeri europene în toate cele 28 de state membre UE. În fiecare ţară, cu
liste electorale, fie naţionale sau regionale, însă în unele ţări, precum
Belgia şi Olanda, a existat posibilitatea ca alegătorul să dea şi un vot
preferenţial unor candidaţi de pe listă. În aceste cazuri, candidaţii au
derulat o campanie dinamică şi după nominalizare, nu doar până la numirea de
către partid în poziţii eligibile. Formula aceasta face campania mai plină de
idei şi energie, căci decizia de partid se îmbină cu ambiţia individuală în
campanie.
În varianta
actuală din România am avut însă, practic, o situaţie în care a contat foarte
mult poziţionarea candidaţilor pe lista oficială, decisă de conducerea
naţională, în relaţionare cu liderii locali ai partidului.
Pentru
recâştigarea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european, avem nevoie
de mecanisme prin care aceştia să decidă cu adevărat, nu doar partidele
politice. Ei trebuie să simtă că sunt ascultaţi, că părerea lor contează şi că
cei care îi reprezintă în Parlamentul European le susţin interesele în mod
real.
Dacă vrem să-i
acordăm cu adevărat putere alegătorului, să îl motivăm să vină la vot şi să
motivăm şi candidaţii să facă o campanie ca la carte, trebuie să schimbăm
sistemul actual. Propunerea de a avea listă şi vot preferenţial la
euroalegerile din 2019 devine o dezbatere reală şi pentru România. Această cale
ar fi optimă pentru un popor atât de pasionat de politică, precum cel român.
Democraţia modernă bate la uşa
alegerilor europene româneşti, depinde numai de noi dacă avem înţelepciunea de
a-i răspunde şi de a-i arăta ospitalitatea românească.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu