Energia este un dosar care se poziţionează
evident printre priorităţile Agendei Europene, iar România are şanse de a se
remarca la acest capitol, prin profilul favorabil pe care în are. Pe acest
subiect în axam recenta intervenţie în ziarul
Prahova.
Redau mai jos articolul publicat
miercuri, 14 mai:
................
Susţinerea venită din partea Franţei
pentru propunerea premierului polonez Donald Tusk de constituire a Uniunii
Europene a Energiei, ceea ce ar determina, printre altele, înfiinţarea unei
entităţi comune care să asigure aprovizionarea cu resurse energetice a tuturor
celor 28 de state membre, a dat naştere la noi dezbateri la nivel european.
Ca şi cadru general, era lesne de
estimat că energia europeană va domina agenda europeană încă înainte de criza
ucraineană. La European Business Summitul din primăvara lui 2013, elementul
central a fost cel al energiei şi al preţului acesteia. Şi, istoric vorbind, să
ne reamintim de Tratatul de la Paris din 1951, baza constituirii Uniunii
Europene, ce tot pe fond energetic a fost semnat (Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului).
Personal, am vizitat de vreo 10 ori
Varşovia în ultimii 3 ani şi constat că se discută teme europene cu mare
interes. Sectorul privat este implicat în dezbaterile despre politicile
europene, dar totodată, este importantă poziţionarea comisarului polonez,
Radoslav Sikorscki - ministrul de Externe al UE. Să nu uităm că da,
într-adevăr, Germania este un actor economic extrem de important în UE, iar
Polonia joacă perfect în Triunghiul Weimar, alături de Franţa şi Germania.
Trebuie să mă opresc şi asupra
României. Dacă Polonia este văzută ca a 6-a putere europeană, şi joacă tare, nu
acelaşi lucru se poate spune despre România, care nu îi urmează la acest
capitol. Din păcate, nu avem în discursul public – politic – din România o abordare
inclusivă. Vorbim încă de noi şi ei – România şi UE. Impactul prezenţei
româneşti este încă insular, nesustenabil.
Sectorial, România joacă. În dosarul
Energiei stăm bine. Centrul Român al Energiei organizează evenimente cu
vizibilitate la Bruxelles, următorul fiind programat pentru 10 iunie 2014.
Insist pe potenţialul energetic al României, şi chiar pe posibilitatea
obţinerii unui mandat de comisar european în acest dosar.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu