vineri, 9 mai 2014

Dan LUCA – în direct prin telefon la Money Channel – ediţie specială de Ziua Europei

Vineri, 9 mai, am avut plăcerea de a intra din nou în direct la Money Channel, prin telefon, de la ora 17:00, la emisiunea lui Ovidiu Nahoi, ediţie specială a Săptămânii de Business, consacrată Zilei Europei.

Dezbaterea la care am fost invitat să îmi aduc contribuţia a “radiografiat” o Uniune Europeană afectată de criza de încredere din partea cetăţenilor, criza economică şi a locurilor de muncă, totul sub ameninţarea posibilităţii apariţiei unui război rece la graniţa estică, situaţie care ne face să ne întrebăm dacă trebuie să ne urăm La Mulţi Ani?.

Îmi începeam intervenţia spunând că atunci când sărbătorim ziua de naştere vorbim de bine. Ziua de 9 Mai, o punem vedea ca ziua în care simbolul european este luat la raport, şi trebuie să recunoaştem care sunt problemele existente, să intrăm în realitate.

În ceea ce priveşte România, există trei teme majore pentru 2019: pe lângă anul în care vom deţine Preşedenţia rotativă a Uniunii Europene, atât anul în care dorim să aderăm la zona euro - deoarece nu se mai pune problema dacă vom adopta moneda unică, ci când se va întâmpla acest lucru -, iar apoi, să nu uităm de dosarul Moldova, şi speranţa aderarii la UE.

În acest context, pentru Uniunea Europeană, putem vorbi în următorii ani de un viitor Nou Tratat, pentru că, vrem nu vrem, spre o Europă federală ne îndreptăm, iar mesajul care se transmite este, fie vrei să joci, fie rămâi pe lângă.

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu